VIDEO: Grigore Leșe a plecat de pe scenă în timpul unui concert

Supărat de gestul unui spectator, care şi-a permis să intre în sală după începerea reprezentaţiei sale, rapsodul Grigore Leşe a întrerupt un concert, zilele trecute, în Târgu Lăpuş, Maramureş.

Artistul, care ceruse organizatorilor ca sala să fie închisă la ora de debut a show-ului, nu a putut trece peste această lipsă de bun simț și a părăsit scena, informează ProTV

La revedere, domnilor! La revedere! Îmi pare foarte rău. Am spus să închideți ușa. A intrat doamna, la revedere! Plecăm”, a spus Leșe, făcând semn trupei sale să iasă de pe scenă.

Momentul a fost surprins de un spectator care a postat un filmuleț pe YouTube.

Puteți să înjurați și să scrieți unde vreți. Nu mă interesează, eu am spus ceva. Poa’ să vină mama, poa’ să vină Cristos. Eu am pus o condiție”, a mai comentat Grigore Leșe, după ce a fost rugat să dea uitării episodul nefericit și să continue reprezentația.

După o lungă pauză și discuții, artistul și-a reluat programul.

Evenimentul, organizat de Primăria Târgu Lăpuș, a avut loc pe 5 decembrie, cu ocazia comemorării eroilor căzuți la datorie în anul 1918.