Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Diverse
80% dintre bolnavii de cancer sunt nevoiți să își cumpere medicamentele
Diverse
Andrei Enescu
Andrei Enescu

80% dintre bolnavii de cancer sunt nevoiți să își cumpere medicamentele

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Programul Național de Oncologie din România este subfinanțat cronic, investigațiile medicale nu sunt decontate, bolnavii trebuie să își cumpere singuri tratamentul, iar unii pacienți mor înainte de a fi diagnosticați și tratați, deoarece există întârzieri de luni de zile de la momentul suspiciunii de cancer până la diagnosticarea certă și începerea tratamentului – sunt concluziile unui sondaj realizat printre bolnavii de cancer în cadrul conferinței naționale a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație ce reprezintă pacienții oncologici din țara noastră.

Principalele concluzii desprinse din aceasta conferința Federației Asociațiilr Bolnavilor de Cancer:

  • Subfinanțarea cronică a Programului Național de Oncologie;
  • Nedecontarea investigațiilor medicale pe toate palierele care conduc la un tratament personalizat / țintit;
  • Nedecontarea chirurgiei oncologice în privat, precum sunt decontate parte din procedurile de radioterapie și chimioterapie.
  • Nedecontarea tuturor formelor de radioterapie;
  • Lipsa specialiștilor din radioterapie – medici, asistenți, tehnicieni, fizicieni, dar și în oncologie și chirurgia oncologică.


La finalul conferinței, pacienţii au completat un chestionar prin televoting, cu următorul rezultat:

  • În pandemie pacienţii nu au avut acces facil la monitorizare, la tratamentele curative.
  • Nu și-au găsit medicamentele indicate în tratamentul de zi cu zi, iar monitorizarea a lăsat mult de dorit.
  • Întârzieri de luni de zile de la suspiciunea de cancer și până la diagnosticarea certa, mulți dintre pacienți, decedând până la diagnosticare.
  • Toți pacienţii / participanții au votat în unanimitate obligativitatea vaccinării tuturor pacienților / cetățenilor acestei țări împotriva SARS-CoV-2, pentru ca și România să intre într-o minimă normalitate și în rândul țărilor responsabile din UE.
  • În continuare, serviciile medicale oferite în spitalele de stat sunt deficitare, pacienţii alegând cu predilecție serviciile private, chiar dacă implica co-plată.
  • Peste 80% dintre respondenți au declarat ca au fost nevoiți să își cumpere medicamentele necesare din schemele de tratament oncologice, chiar dacă aceste tratamente sunt gratuite prin Programul Național de Cancer.
  • 100% din repondenți solicită implementarea Planului Național de Cancer: Acest plan ar face ordine în oncologie și ar bugeta corect necesarul României privind acoperirea costurilor tuturor segmentelor medicale, începând cu screening, depistare precoce, control si tratament al cancerului, îngrijiri paliative dar și un Registru National al Cancerului care ar monitoriza toate cele amintite mai sus (banii alocați programului, pacienți, incidența, etc).
  • Pacienţii au reclamat lipsa din spitale a consilierii psihologice și de nutriție oncologica. Aceste servicii de suport ar conferi o aderență și o complianță ridicată la tratament.
  • Peste 70% din pacienți au punctat lipsa implicării medicului de familie in diagnosticarea bolii.

Conferința Națională a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer s-a desfășurat în perioada 23 – 26 septembrie, având ca temă „Noutăți terapeutice în tratarea cancerului în România”.

„După o pauză de un an, generată de pandemie, am dorit o întâlnire directă cu colegii noștri din țară (peste o suta de pacienți, aparținători si lideri de asociații de pacienți) pentru a discuta despre noile terapii privind tratarea cancerului dar și despre creionarea Planului Național de Oncologie la nivelul Parlamentului României. Criteriul de participare la conferința a impus prezentarea certificatului de vaccinare cu schema completă, dar și testarea lor cu teste rapide înainte de înregistrare la conferință. Evenimentul a fost transmis integral pe pagina de Facebook a FABC și pe platforma Pacientul in Direct.În ultima perioadă, pacienții cu cancer au fost și sunt în continuare în dificultate de a accesa serviciile medicale, multe tratamente lipsesc, și problemele sunt multiple”, spun reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Printre invitați s-au numărat doamna Conf. Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Administrația Prezidențială, doamna senator Nicoleta Pauliuc – inițiator proiecte legislative în domeniul oncologiei, doamna Conf. Dr. Adela Cojan – Președinte CNAS, domnul Prof. Dr. Daniel Coriu – Președinte Colegiul Medicilor România, domnul Prof. Dr. Viorel – Robert Ancuceanu – președinte Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Prin implementarea Planului Național de Cancer, pacienţii spera într-o calitate a vieții crescută, iar lupta lor ar fi doar cu boala, nu și cu sistemul de sănătate.

Pe zona de știință și politici publice, Conf. Univ. Dr. Av. Dan Cimpoeru a menționat necesitatea reglementării prescripțiilor Off-label în România astfel încât și țara noastră să se alăture celorlalte state UE care deja au făcut-o. Regimul off-label presupune ca un medicament este prescris pentru alte indicații decât cele din prospect. În multe situații, pentru pacienţii bolnavi de cancer este ultima alternativă terapeutică. De altfel, instanțele de judecată au confirmat aceasta poziție și au dat câștig de cauză pacienților în peste 85 de dosare pe calea ordonanței președințiale.

Pandemia a demonstrat necesitatea implementării sistemului de Home Delivery (transportul tratamentului la domiciliu), care ar oferi o șansa pacienților cronici nedeplasabili, în general, dar și pacienților oncologici, în particular. Implementarea acestui sistem în UK a adus economii la bugetul sanatatii, de 5,5 miliarde lire sterline Intr-un an. Printr-un studiu comparativ cu UK, în perioada de urgență din anul 2020, au decedat cu 6.000 de pacienți oncologici mai mult față de media zilnică de 150 de pacienți, conform Globocan.

„Pacienţii cer de urgență depolitizarea sistemului de sănătate, dar și stabilitate la conducerea Ministerului Sănătății și a celorlalte instituții din sistemul sanitar, altfel vom cere în instanță respectarea drepturilor pacienților, încălcate în mod flagrant de factorul politic, dar și în Parlamentul UE”, arată Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

CCCCCopy mmmm Ministerul-Cercetarii-si-Digitalizarii
Diverse acum 3 ani

Burse în valoare de 7 milioane de lei pentru tinerii savanți din România

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a anunțat recent o nouă inițiativă menită să...

Diverse acum 3 ani

Majorarea TVA e pe masa Coaliției PSD-PNL

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, referindu-se la varianta creşterii TVA, că trebuie...

Diverse acum 3 ani

Soția fostului ministru al Culturii numită șefă de cabinet la Guvern

Gabriela-Otilia Romașcanu, soția fostului ministru PSD al Culturii, Lucian Romașcanu, a fost numită luni...

Turcia, posibila expulzare a 10 ambasadori
Diverse acum 3 ani

Recep Tayyip Erdogan câștigă alegerile din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales duminică, după al doilea tur al...

treiparale
Diverse acum 4 ani

Muzicile Munteniei de altădată la Sala Auditorim

Muzicile Munteniei de altădată. Sub acest titlu, grupul de muzică veche românească „Trei parale”...

ana pauker
Diverse acum 4 ani

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Femeia comisar se întoarce în patrie

Vineri, 31 martie, de la ora 12:00, scriitorul Stelian Tănase vă propune o nouă...

Diverse acum 5 ani

A murit directorul Teatrului Național, Ioan Onisei

Colegii din Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București anunță cu profundă întristare trecerea...

Diverse acum 5 ani

Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica.

Anul 2022 începe la Filarmonica George Enescu din București cu un concert susținut de...

Piedone, condamnat în dosarul Colectiv, ales primar
Diverse acum 5 ani

Procesul ‘Colectiv’ la final. Judecătorii pot pronunța azi sentința definitivă

Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa luni sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, în...

Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu - în premieră germană la Reutlingen
Diverse acum 5 ani

George Enescu, omagiat prin 22 de evenimente culturale la Stockholm

Personalitatea lui George Enescu (1881-1955) va fi marcată la Stockholm, pe 19 august, prin...

Ușoară scădere a cazurilor de Covid în ultimele 24 de ore
Diverse acum 5 ani

Coronavirus în România: Scădere a numărului de cazuri noi, față de ziua precedentă

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 78 de cazuri de coronavirus, în...

Diverse acum 6 ani

Ediție specială – Concursul Internațional de Canto „IONEL PERLEA”

Luni 26 aprilie de la ora 13:00, Irina Hasnaș vă propune o discuție cu...

Diverse acum 6 ani

Interviul săptămânii cu mezzo-soprana Roxana Constantinescu

Luni, 19 aprile, de la ora 13:00, Radio Clasic vă propune un interviu cu...

Diverse acum 6 ani

Lentila de contact cu Stelian Tanase – Zaharia Stancu și Maria Bănuș

Vineri, 16 aprilie, de la ora 12:00, scriitorul Stelian Tănase ne propune o nouă...

Elena Calistru
Diverse acum 6 ani

Elena Calistru despre Bugetul Capitalei, la „Audiențe”

Suntem în plină dezbatere publică despre bugetul Capitalei pe anul 2021. Doar că nimeni...

Noua urmașă a Delta provoacă îngrijorare în Marea Britanie
Diverse acum 6 ani

Coronavirus: Bilanțul pandemiei a trecut pragul de 3 milioane de decese la nivel global

Bilanțul deceselor legate de noul coronavirus a depășit pragul de 3 milioane la nivel...

Timp în afara timpului: festivalul care s-a întâmplat - Classix Festival 2021 -
Diverse acum 6 ani

Timp în afara timpului: festivalul care s-a întâmplat – Classix Festival 2021 –

Iași, 22 martie 2021 – A doua ediție a Classix Festival a avut loc...

Alegeri SUA 2020. Primul senator transgender din istoria SUA
Diverse acum 6 ani

Alegeri SUA 2020. Primul senator transgender din istoria SUA

Sarah McBride a devenit prima persoană care își asumă în mod deschis transsexualitatea și...

Violonistul Remus Azoiței la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești
Diverse acum 7 ani

Remus Azoiței în stagiunea „Muzicieni români la Roma”

Seria de concerte online „Muzicieni români la Roma” continuă și astăzi. Stagiunea presupune transmisia...

Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns tocmai până în Noua Zeelandă.
Diverse acum 7 ani

Articol test

test instagram Articole similareDiverseacum 3 aniBurse în valoare de 7 milioane de lei pentru...

Moscova apelează la zăpadă artificială, în cel mai cald decembrie din 1886
Diverse acum 7 ani

Moscova apelează la zăpadă artificială, în cel mai cald decembrie din 1886

Deși în Moscova ningea, de obicei, încă din octombrie, acum rușii s-au văzut nevoiți...

Ministerul Culturii cere anularea licitației pentru manuscrisele lui Mircea Eliade
Diverse acum 7 ani

Ministerul Culturii cere anularea licitației pentru manuscrisele lui Mircea Eliade

Ministerul Culturii a cerut public, miercuri, casei de licitații Historic să oprească licitația pentru...

'Violoncelul, harpa şi emoţiile' la Catedrala Sfântul Iosif
Diverse acum 7 ani

‘Violoncelul, harpa şi emoţiile’ la Catedrala Sfântul Iosif

a Catedrala „Sfântul Iosif” din București, Muzeul Național „George Enescu” și Ambasada Spaniei organizează...

Romanian Design Week 2020 propune ca tema SCHIMBAREA
Diverse acum 7 ani

Romanian Design Week 2020 propune ca tema SCHIMBAREA

Editia cu numarul opt a Romanian Design Week va avea loc in intervalul 15-24...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura