Actorul Marius Manole se revoltă: Teatrul românesc nu mai există pentru mine!
Marius Manole a vorbit deznădăjduit despre situaţia teatrului românesc. Cunoscutul actor al Teatrului Naţional din Bucureşti a vorbit despre încercările sale de a produce o schimbare în interiorul instituţiei, însă mărturiseşte că s-a lovit de laşitatea colegilor de breaslă şi mărturiseşte că „nu mai există nicio speranţă“.
Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, Marius Manole a vorbit sincer despre situaţia teatrului românesc şi mărturiseşte deznădăjduit că „nu-l mai interesează“.
Cunoscutul actor şi-a criticat colegii de breaslă pentru lipsa de curaj în a se uni pentru a putea produce o reală schimbare.
„Dragi prieteni, văd că de vreo câteva zile e mare zbatere pe aici privind situaţia teatrului românesc. Pentru mine teatrul românesc nu mai există sau hai, nu mă mai interesează pe mine. Am crezut din tot sufletul că lucrurile se pot schimba, că există speranţă, că putem să ne reinventăm. Dragii mei, nu putem şi nu vom putea. Adevărul e că suntem o breaslă fără coloană vertebrală. Aşa am fost şi aşa vom muri. Suntem fricoşi, slabi, laşi şi foarte mulţi suntem netalentaţi. Am început să mă implic acum doi ani în lupta grea de a schimba ceva în Teatrul Naţional. Am crezut că toţi colegii mei îşi doreau asta, ba chiar mizam şi pe dorinţa de schimbare a colegilor din toată ţara. Surpriză? La nivel de vorbe toată lumea e revoltată, pe la cabine, prin cârciumi, dar când e nevoie să facem concret ceva, toţi fug ca nişte potârnichi fără cap“, a scris Marius Manole.
El a subliniat şi faptul că nu duce o „luptă personală“ cu directorul TNB, Ion Caramitru, în ciuda zvonurillor, pentru că „nu-şi doreşte funcţii, mai mulţi bani sau o carieră mai mare“: „În Naţional mi s-a spus că e o luptă personală a mea cu domnul Caramitru. Ce luptă personală, dragi colegi? Mă ştiţi de 20 de ani, care ar putea fi motivul? Nu vreau o carieră mai mare (de parcă ar conta în ţara asta), nu vreau mai mulţi bani, nu vreau nicio funcţie în prostia asta de teatru românesc. Deci ce luptă personală? V-a plăcut să credeţi asta pentru că în laşitatea voastră trebuia să aveţi o scuză“.
Marius Manole a criticat şi Uniunea Teatrală din România (UNITER), despre care spune că „ascunde toţi mediocrii din meseria asta“, fiind principalul vinovat pentru care „nu se schimbă nimic în teatru“.
„Nu sunt înscris în UNITER-ul asta, care cu tot respectul pentru unii oameni de acolo, e mort şi ascunde toţi mediocrii din meseria asta (cu excepţii), şi care este principalul vinovat că nu se schimbă nimic în teatru. Nu mă mai interesează FNT-UL, nu mai cred în critica noastă, oameni speriaţi şi gata să primească orice mâna întinsă în vremurile astea grele. Poate că e de înţeles. Nu ştiu critici care vor şi ei să fie directori pe undeva, dacă se poate… Nu se poate, pentru că ei nu mai înseamnă nimic şi sunt alte structuri mai mari care trebuie să ajungă la putere. Suntem mulţi netalentaţi în meseria asta, actori, regizori, scenografi, critici. Majoritatea vor să fie directori sau ceva, că dacă în meserie tot nu pot face nimic… De ce nu se schimbă teatrul românesc? De asta. Mediocrii se vor apăra mereu între ei! Cam asta e! Pe mine unul nu mă mai interesează Teatrul Românesc. Am terminat capitolul asta. Am să-mi fac meseria cum am să pot şi pe unde am să pot. Am să fiu lângă colegii mei Mihai Călin, Diana Dumbravă, Medeea Marinescu pentru a merge mai departe, să reuşim să schimbăm OUG 189 Legea Managementului pe care directorii şi mulţi critici o susţin încă. Dar atât am suferit enorm când am văzut că în lupta noastră de la TNB niciun (aproape niciun coleg din alte teatre nu ne-a susţinut). Acum cereţi ajutor! Baftă vă doresc şi ţineţi minte. Aveţi teatrul pe care îl meritaţi“, se arată în mesajul actorului.
În încheiere, Marius Manole a făcut apel, în mod retoric, la sinceritatea colegilor săi de breaslă, amintind de situaţia teatrului Bulandra: „P.S. Ia fiţi voi cinstiţi şi recunoaşteţi mari critici, UNITER, actori… cum am lăsat noi teatrul Bulandra să moară, cum am fost noi toţi martorii acestei crime. Unde eraţi atunci? Cum mergeam toţi frumos, în rând, să-l pupăm pe Ducu (pe care toţi l-am iubit), dar nimeni nu era revoltat public. Hai, vă rog eu, amintiţi-vă cum aţi lăsat un teatru să moară!“
