Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Alexander Adamescu poate fi extrădat în România

Actualitate 08:19

Alexander Adamescu – aflat la Londra şi vizat încă din 2016 de un mandat european de arestare pentru acuzația de mituire a unor judecători la Bucureşti – poate fi extrădat în România în condiţiile în care, pe 20 octombrie 2020, Curtea Supremă a Regatului Unit i-a respins apelul împotriva deciziei de extrădare emisă de West Magistrates Court, în aprilie 2018, potrivit portalului Curţii Supreme de la Londra.

Adamescu s-a apărat în faţa instanţelor britanice susţinând că a fost vânat de DNA din motive politice, la comanda fostului premier, Victor Ponta. El a susţinut că, odată extrădat în România, nu se va putea apăra în faţa sistemului corupt de justiţie de la Bucureşti.

În replică, magistraţii Curţii Supreme de la Londra, lordul judecător Holroyde şi judecătorul Garnham, au realizat o trecere amănunţită în revistă a sistemului juridic, constituţional şi politic din România şi a dosarului familiei Adamescu.

Magistrații britanici au arătat că Laura Codruţa Kovesi a fost numită şefa DNA în 2013 de către preşedintele Traian Băsescu, iar Dan Adamescu, tatăl lui Alexander Adamescu, s-a numărat printre suporterii lui Băsescu.

„La fel ca el (judecătorul fondului – n.r.), am fost frapați de absența oricărei explicații logice sau convingătoare în legătură cu motivul pentru care care apelantul (Alexander Adamescu – n.r.) ar fi fost urmărit penal din motive politice după ce dl. Ponta a părăsit funcţia de prim-ministru şi a continuat să fie anchetat politic după condamnarea şi decesul tatălui său, despre care se susţine că era ţinta principală a domnului Ponta. Nu suntem convinși de susținerea dlui Keith (unul dintre avocaţii lui Adamescu – n.r.) potrivit căreia, chiar și după plecarea lui Ponta din funcția de premier, era inevitabil ca ancheta motivată politic pe care acesta a instigat-o să rezulte în inculparea apelantului”, arată magistraţii englezi.

„Din dovezi reiese clar că România a fost afectată de probleme de corupție și că independența justiţiei a fost uneori compromisă. Mita primită de judecătorii Stanciu și Rovenţa, indiferent dacă apelantul (Alexander Adamescu – n.r) a fost sau nu complice, este în sine un indiciu al corupției care afectează statul de drept. Cu toate acestea, este la fel de clar că s-au făcut eforturi substanțiale în ultimii ani pentru combaterea corupției, pentru independența justiţiei și a statului de drept. Rapoartele MCV recunosc atât progresele, cât şi paşii înapoi. În general, deși graficul reformelor nu a arătat o linie dreaptă, este – în opinia noastră – clar că s-au făcut progrese substanțiale, iar ultimul raport arată evoluții recente pozitive. Este clar că reformele anticorupţie au un sprijin larg din partea populaţiei; iar dovezile arată că au și sprijinul sistemului de justiţie.

Există, credem, ceva paradoxal în cazul apelantuluiu: el susține că sistemul judiciar este atât de corupt, iar statul de drept atât de slăbit, încât nu poate avea un proces echitabil; dar pe tot parcursul probatoriului pe care se bazează, există dovezi clare ale progreselor privind reformele și sprijinul justiţiei pentru statul de drept.

De exemplu, divulgarea protocoalelor secrete – despre care susține că indică faptul că independența justiţiei a fost grav compromisă – a fost un motiv de mare îngrijorare din partea reprezentanților curților de apel românești, care au căutat asistență din partea Consiliului Superior al Magistraturii; și ni s-a spus că Curtea Constituțională (a cărei independență nu se spune că a fost compromisă) a decis că unele dintre protocoale sunt neconstituționale. În aceste condiții, apelantul nu poate, în opinia noastră, să indice niciun argument convingător în sprijinul tezei potrivit căreia nu ar avea parte de un proces echitabil”, au arătat magistraţii Curţii Supreme de la Londra, lordul judecător Holroyde şi judecătorul Garnham, în motivarea respingerii apelului lui Alexander Adamescu.

Actualitate 2 ore ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 8 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 8 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 5 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...