Costumul popular românesc, printre cele mai expresive domenii de afirmare a creativităţii feminine
Costumul popular românesc reprezintă unul dintre cele mai expresive domenii de afirmare a creativităţii feminine, afirmă dr. Georgiana Onoiu, şef secţie „Tezaurizare patrimoniul cultural” de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
„Costumul popular românesc reprezintă unul dintre cele mai expresive domenii de afirmare a creativităţii feminine. Vechimea acestuia este dată de mărturiile pe care istoria ni le furnizează prin intermediul izvoarelor sale. Figurinele de la Vinca-Turdaş, Vădastra, Gumelniţa şi Cucuteni din perioada neolitică sau cele de la Cârna şi Gârla Mare din epoca bronzului, pe care sunt incizate sau pictate ornamente, sunt cele mai vechi mărturii privind preocuparea omului faţă de aspectul veşmintelor. Diversitatea interpretărilor împarte specialiştii în mai multe tabere, astfel că unii le văd ca posibile ornamente ale portului popular, alţii le consideră motive rezultate din împletirea unor fibre. Acestor două păreri li se adaugă o a treia, potrivit căreia statuetele ar purta incizat chiar desenul croielii pieselor de costum: cămaşă, catrinţă, bete, opreg cu ciucuri lungi„, a declarat dr. Onoiu pentru AGERPRES.
Ea a amintit că Antichitatea Romană, prin două monumente vestite, Tropaeum Trajani (108-109 d. Ch.), din comuna Adamclisi, Dobrogea, România, şi Columna lui Traian (113 d. Ch.) de la Roma, Italia, aduce noi dovezi referitoare la vechimea portului popular. Imaginile de costum sculptate în piatră pe aceste monumente sunt mărturia continuităţii unor elemente de străveche tradiţie”.
„Cămăşile dacilor, lungi până la genunchi, pantalonii strânşi pe picior (iţarii), cu mici pliuri orizontale, hainele groase (sumane), gluga pliată cu capişonul peste şold, opincile şi căciula ţuguiată sunt piese de vestimentaţie care şi-au păstrat aproape neschimbată structura morfologică (croiul) până la sfârşitul secolului al XX-lea în zonele montane ale ţării. În ceea ce priveşte costumul femeilor dace se remarcă prezenţa a două obiecte – cămaşa şi fota – păstrate şi astăzi în ansamblurile vestimentare din Muntenia şi Moldova. În sprijinul argumentelor vechimii costumului vine şi Stela funerară din Zagreb, Croaţia. Pe această piatră tombală este reprezentată o femeie iliră purtând un costum cu piese similare celor dacice, singurele diferenţe în structura pieselor fiind prezenţa gulerului la cămaşă şi modul de purtare a fotei, cu colţul de jos prins în bete, pentru a permite lejeritatea în mişcare, care se regăseşte şi astăzi în costumul de lucru din Moldova. Structura morfologică a pieselor de bază a păstrat croiul străvechi la cămaşa femeiască de tip carpatic, precum brezărăul şi altiţa croită separat. Ca materiale se utilizau bumbacul, inul, cânepa (la piesele de lucru), mai nou bumbacul mercerizat, firul de mătase, mărgelele şi paietele (fluturii). Decorul cămăşii este prezent pe mânecă (în sistemul tripartit: altiţă, încreţ şi râuri), gât, piept, spate şi poale. Fără îndoială însă, partea cea mai spectaculos decorată este mâneca”, a explicat specialistul.
Referindu-se la evoluţia iei din timpurile cele mai vechi şi până astăzi, Georgiana Onoiu a susţinut că „putem afirma fără tăgadă faptul că există zone care au conservat vechiul tip de cămaşă atât prin materiale, formă şi decor şi ne referim aici la zonele de munte în special”.
„Astăzi, funcţionează încă o parte dintre cooperativele meşteşugăreşti care au făcut parte din UCECOM. Tismana sau Marama Musceleană sunt doar două dintre exemple care merg pe o linie tradiţională. Sunt însă şi contra-exemple – şi nu puţine – de ii fabricate în serie, în care o maşinărie înlocuieşte lucrul cu mâna realizat excepţional de femeile din sate, utilizarea unor materiale noi, culori stridente, aglomerarea câmpurilor decorative„, a spus ea.
În opinia etnografului, ia românească este şi va rămâne un simbol identitar, un reper, mai mult decât o piesă de costum.
„O simplă privire deosebeşte o piesă originală de o creaţie artizanală: calitatea materialelor, diversitatea compoziţională, şi nu reducerea unei zone la un singur tip de costum specific unei zone, cromatica, tehnicile de cusut etc. În prezent, cultura tradiţională şi mediul online sunt într-o strânsă convieţuire, lucru aparent bizar pentru unii. Asocierea acestor două domenii rezultă din întâlnirea lor pe un teren comun, şi anume nevoia de reconfirmare a valorilor. Comunităţile din spaţiul virtual (pagini de Facebook, blog-uri, şezători urbane) sunt adesea create şi formate de şi din tineri ce reclamă reîntoarcerea la tradiţie. Acest lucru trebuie pus şi în relaţie cu preocuparea lor pentru aspectul exterior, lucru ce cochetează în limbajul de fashion cu expresii de genul „a fi în trend”. Unul dintre principalele domenii de interes şi promovare al acestor grupuri este cel al portului popular. El vine din conştientizarea faptului de către generaţia mai tânără că a regăsi, studia şi purta un costum popular în zilele noastre nu înseamnă respingerea modernităţii, ci asumarea conştientă a cunoaşterii esenţei noastre. Prin actul lor de căutare a unei gândiri şi simţiri comune, ei încearcă să stabilească un dialog al timpurilor”, consideră dr. Onoiu.
Ea afirmă că „recuperarea, chiar şi parţială, a bogăţiei vestimentaţiei de odinioară prin imagini, rememorări ale informatorilor, reînvăţarea punctelor de cusătură sunt doar câteva dintre rezultatele acestor grupuri”.
„Un exemplu elocvent în acest sens este comunitatea La blouse roumaine, înfiinţată în anul 2012, iar din anul următor, pe data de 24 iunie, sărbătorim Ziua Internaţională a Iei, eveniment ce se desfăşoară pe şase continente şi în peste 50 de ţări. Adăugăm la acestea faptul că, aproape anual, designeri internaţionali au ca sursă de inspiraţie pentru colecţiile lor portul popular românesc. Acest lucru ne onorează şi ne impune să fim, în egală măsură, mândri şi conştienţi de valoarea portului popular autentic pe care îl găsim în colecţiile muzeale, în cele particulare, în sate încă şi, de la o vreme, în moda străzii din ţară sau de peste hotare„, a adăugat specialistul.
Legat de patrimoniul de o valoare excepţională al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Georgiana Onoiu a precizat că din cele aproape 16.000 de piese de port popular din colecţia apreciatei instituţii muzeale, „o însemnată parte este reprezentată de iile şi cămăşilor zonelor etnografice ale ţării”.
„Pornind din Moldova, în colecţia noastră se află, din Ţara Vrancei, o piesă unicat în portul popular românesc: cămaşa cu mâneca răsucită. Atestând legătura cu hainele domneşti prin croi şi dimensiunea mânecilor (aproximativ 2 m.) cămaşa cu mâneca răsucită înnobilează costumul vrâncencelor. Tot în Moldova merită amintită cămaşa cu pieptul format din pânză de borangic (numită local „chept de borangic”) prezentă pe Valea Siretului sau cămăşile de lână din Iaşi şi Vaslui„, a mai precizat dr. Onoiu.
De asemenea, potrivit acesteia, Muntenia aduce cu sine zonele Argeş şi Muscel, cu piese decorate somptuos, cu o profuzie de fir metalic şi croi somptuos care sunt puse în relaţie cu influenţa Curţilor Domneşti, fiind un lucru cunoscut admiraţia reginei Elisabeta, reginei Maria şi a doamnelor din înalta societate pentru portul popular românesc”, cămăşile olteneşti „cu rafinate broderii de mătase vişinie şi decor care amintesc de broderiile bizantine, decorul iilor din Mehedinţi sau cele din Vâlcea, decorate pe întreaga suprafaţă, având aspectul unor platoşe doar câteva dintre piesele conservate de muzeu.
„În Banat, legătura cu lumea orientală se evidenţiază prin broderiile migăloase şi utilizarea firului metalic auriu. Tipul de cămaşă folosit în Transilvania este cel carpatic, cu toate lăţimile de pânză încreţite în jurul gâtului, pe o bentiţă-guler, specific fondului străvechi dacic, prezent în majoritatea zonele etnografice. Cămaşa cu chept sau cu ciupag, care s-a purtat în Munţii Apuseni, cu variante în Huedin, Câmpia Transilvaniei şi în Lăpuş, cămăşile vechi din Năsăud, cămaşa cu şire peste cot, având mânecile strânse cu brăţară şi terminate cu fodori, prezentă în portul Buciumanilor, sunt doar câteva dintre exemplele care sunt tezaurizate în depozitele de patrimoniu ale ‘satului din inima Capitalei’„, a mai spus dr. Georgiana Onoiu.
