Giuseppe Verdi

Cine? Cinema!” la www.ClasicRadio.ro
În fiecare Duminică dimineaţa la ora 10:00, cu Luminiţa Boerescu

(în reluare, seara, de la ora 18.00)

Operele de început au fost scrise în stilul bel canto, dar odată cu “Othello”, stilul său muzical devine tot mai dramatic. Arturo Tascanini îl idolatrizează pe Giuseppe Verdi,  compozitorul a cărui recunoaștere mondială se datorează mai ales operelor sale, dintre care cele mai cunoscute sunt  „Rigoletto”, „Il Trovatore”, „La Traviata”, „La Forza del Destino”,”Don Carlos”, „Aida”, „Othello”  și  „Falstaff”. Ultimele două sunt considerate de critica de specialitate drept cele mai bune adaptări muzicale după piesele de teatru omonime, de William Shakespeare. De altfel, om de teatru, Giuseppe Verdi aprofundează relația dintre libret și muzică, inspirându-se atât din creația shakesperiană ca și din drama romantică germană. Falstaff – surprinde prin vitalitate artistică, spirit modernist și o magnetică energie creatoare! Opera a atras mereu interesul muzicienilor și a exersat o influență decisivă asupra tinerilor compozitori, asupra lui Puccini, de exemplu. Othello și Falstaff, o tragedie și o comedie, sunt cele două opere considerate ca cele mai complete creații  ale compozitorului Verdi. Aria pentru tenor „La donna e mobile„, din „Rigoletto” este una dintre cele mai celebre arii de operă scrise vreodată! Muzica lui Verdi a fost folosită pe coloana sonoră a sute de filme artistice, documentare, seriale s.a. (594 de titluri)! Operele sale sunt nelipsite din repertoriile teatrelor de operă din întreaga lume. Arii ca amintita „La donna e mobile” și „Libiamo ne’lieti calici”  din ‘La Traviata’ (1853) au devenit aproape cântece populare, nelipsite din concertele populare, ca cele ale celor trei celebri tenori  Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras. Viața și muzica compozitorului se împletesc și se completează cu însăși viața societății italiene a secolului XIX.

S-a născut la Roncole, aproape de Parma, în 1813. În 1832 este respins la intarea la Conservator, datorită slabei sale tehnici de interpretare la pian. Este în schimb apreciat pentru talentul componistic. În 1833 dirijează orchestra Societății Filarmonice din Busseto. Anii 1840 nu sunt dintre cei mai favorabili pentru compozitor. Primele opere nu sunt apreciate, dar mai ales este lovit de un destin nedrept, pentru că își pierde soția și cei doi copii. Dezamagit, Verdi se gândește chiar să renunțe la compoziție. Din fericire, conducerea operei Scala din Milano îi comandă o operă în 1842 – Nabucco, care va fi un adevărat triumf! În spatele subiectului biblic (lupta evereilor împotriva babilionienilor), publicul recunoaște accentele critice împotriva ocupației austriece în Italia de Nord. Geniul novator al muzicii verdiene începe să strălucească! Un limbaj liric violent, dar popular, cuprins în coruri ample! Mulțimea se regăsește în personajul epic indestructibil! Forța melodică a compozițiilor sale face casă bună cu profunzimea psihologică, transformând creația verdiană într-una dintre cele mai importante creații ale teatrului liric. Influența sa în muzica secolului XIX este imensă, el dominând și în prezent repertoriile artei lirice! Verdi nu numai că se alătură celorlalți mari compozitori ai epocii – Bellini, Donizetti și Rossini, dar este și un mare vizionar, angajat politic. Zădărnicia demersului de a-ți depășii condiția, constituie, alături de revolta politică, una din temele predilecte ale creației verdiene.

Grupuri de coriști, țărani sau muzicieni ambulanți, cu toții au pe buze muzica lui Verdi! Cel mai adesea publicul cântă ariile din  operele, compuse la maturitate și care formează așa zisa “ trilogie populară”: Rigoletto (prezentată în premieră la teatrul La Fenice, Veneția, 1851), Il trovatore (premiera la Teatrul Apollo, din Roma, în 1853 și La traviata (premiera tot La Fenice, Veneția).

Forța tragică, melancolia dureroasă, vigoarea impetuoasă și patetismul când intens, când blând, ce răzbat din muzica acestor opere, în special din Il trovatore, se adresează atât instinctelor cât și simțurilor spectatorilor.

Verdi a mai dat lumii, în 1859,  opera Un ballo in maschera, opera cea mai mozartiană din creația sa. Opera este cântată la premieră cu casa închisă și obține aplauze delirante, mai ales că spectatorii, scandând numele compozitorului, puteau parcă să-și exprime oficial sentimentele patriotice.

În afară de creația sa muzicală monumentală, Verdi fondează la Milano o casă de odihnă pentru muzicieni – (Casa di riposo per musicisti), destinată celor ce și-au consacrat viața artei muzicale și care se găsesc în dificultate.

Chiar dacă orchestrațiile sale sunt magistrale, Verdi contează mult pe linia melodică, ca ultim instrument de expresie muzicală. În special în arii, armonia este ascetică, toată orchestra auzindu-se aproape ca un mare instrument de acompaniament, ca o “mare ghitară” (Stravinski), deși, după cum singur declara “ dintre toți compozitorii trecuți sau prezenți, eu sunt cel mai puțin instruit”

După ce a ascultat  “Requiem-ul” de Verdi, Wagner se pare că ar fi spus – “Mai bine să nu se spună nimic”. În fața marilor creații, întra-adevăr, tăcerea e cel mai bun omagiu!

Compozitorul și creatorul de muzică de film Nino Rota a utilizat pentru scena balului din filmul Ghepardul, de Luchino Visconti, Walzer in fa maggiore,  pentru piancompus de Verdi în 1859. Rota a realizat un aranjament pentru orchestră simfonică. Deși pare o piesă minoră în creația verdiană, aceasta își găsește la Visconti puternica dimensiune psihologică și sociopolitică, la fel ca în marile opere compuse de Verdi.

În 2013, s-a celebrat În lumea întreagă bicentenarul nașterii lui Verdi, în cadrul a peste 1000 de evenimente, desfășurate în 2000 de orașe și pe 5 continente (peste 330 spectacole de operă, 300 de concerte, 163 de dezbateri, 84 de proiecții, 44 de expoziții, 14 reprezentații teatrale, 12 spectacole de teatru și balet).

Ascultaţi aici ediţia emisiunii Cine? Cinema!  [sc_embed_player fileurl="https://www.clasicradio.ro/wp-content/uploads/my-music/Ed6.mp3"]