Lentila de contact cu Stelian Tănase – Marlene Dietrich și Jean Gabin doi monștri sacri

Vineri, 17 mai, de la ora 12:00, dl. Stelian Tănase ne dezvăluie la Lentila de contact o nouă pagină din cartea „Repertoarul amorului”, astăzi povestea de dragoste dintre Marlene Dietrich și Jean Gabin.

„Marlene Dietrich – născută la Berlin, la 27 decembrie 1901. În 1931 se lanzează cu „Îngerul albastru” în regia lu Josef Von Sternberg, ecranizare după un roman de Heinrich Mann. A urmat cursurile Şcolii de dramă Max Reinhardt şi ale Academiei Weimar. În 1924 se mărită, are un copil. Cei doi rămân căsătoriți, dar trăiesc separat. Se refugiază la Hollywood, refuzând regimul nazist. Apare în filme pentru Paramount: „Blonda Venus”, „Marocco” şi „Shanghai Express” și are mare succes.
Aici îl întâlnește pe Jean Gabin – alt refugiat din Europa. Hollywood-ul era Mecca filmului în acei ani de război mondial. Și el era o mare vedetă în Franța după filme ca „Pepe le Moko”, „La Grande illusion”, „Le Quai des brumes”, „La Bete Humaine” etc. Se afișează la evenimente mondene, locuiesc împreună. E iubire adevărată, nu una bună doar pentru gazete tabloid. Asta în ciuda faptului că țările lor Germania și Franța erau în război. Relația lor fizică se întrerupe când, în 1943, Jean Gabin se înrolează voluntar în forțele Franței libere conduse de Charles de Gaulle. Va sluji pe un vas, apoi trece la blindate.”
Lentila de contact este o emisiune produsă în colaborare de Radio Clasic și DeskReport.