Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Diverse
Parlamentul britanic a dat vot favorabil acordului de Brexit convenit de Boris Johnson cu UE
Diverse
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Parlamentul britanic a dat vot favorabil acordului de Brexit convenit de Boris Johnson cu UE

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Acordul de Brexit convenit de premierul britanic Boris Johnson cu UE a făcut un prim pas în Parlamentul Regatului Unit, care a adoptat implementarea legii, pavând calea pentru un studiu detaliat al textului, relatează AFP. Cu toate acestea Parlamentul a refuzat marți examinarea accelerată a acordului, punând în pericol șansele Marii Britanii de a părăsi UE pe 31 octombrie.

 
Aprobat cu 329 pentru și 299 împotrivă cu doar nouă zile înainte de data stabilită pentru divorț, această susținere inițială a acordului trebuie urmată de un vot extrem de incert cu privire la calendarul dezbaterilor, pe care guvernul îl vrea aprobat în Camera Comunelor în ședința de joi, pentru ca pe 31 să se producă Brexitul.
 
Deputații au respins însă, cu 322 de voturi calendarul prevăzut pentru o aprobare a legii de aplicare a acordului până joi, un termen prea scurt pentru a dezbate un text de 110 pagini.

Boris Johnson a exprimat nemulţumire în legătură cu respingerea programului de trei zile propus pentru aprobarea legislaţiei aferente Acordului Brexit şi a anunţat suspendarea procedurii de aprobare a documentului.

Acesta spune că nu vrea o amânare și va continua să discute cu liderii celor 27 de state până când vor decide dacă le vor acorda o amânare sau nu.

Jeremy Corbyn i-a transmis lui Boris Johnson să fie lucreze cu deputații și să fie de acord cu un calendar rezonabil, pentru că calendarul prevăzut de premier este prea scurt pentru a analiza impactul economic al legii.

UPDATE 00:50 Donald Tusk propune amânarea retragerii Marii Britanii din UE pentru evitarea unui Brexit fără acord.
 
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a anunţat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în contextul impasului politic din Marea Britanie, că le va recomanda liderilor Uniunii Europene să aprobe cererea Guvernului Boris Johnson de amânare a Brexit, potrivit Mediafax.
 
UPDATE 00:00 Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, îi consultă marţi seara pe liderii din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene cu privire la cererea de amânare a datei de ieşire a Regatului Unit din bloc, a anunţat un purtător de cuvânt.

„Preşedintele Consiliului European îi consultă marţi seara pe liderii din UE cu privire la cererea depusă de Regatul Unit pentru a amâna Brexitul până la 31 ianuarie 2020”, a anunţat Mina Andreeva pe contul său de Twitter, după refuzul de deputaţilor britanici de a examina în regim accelerat legislaţia de ratificare a acordului de Brexit aşa cum dorea guvernul, transmite AFP, citează Agerpres.
 
UPDATE 22:45 Comisia Europeană a cerut, marţi seară, clarificări din partea Guvernului Boris Johnson privind procedura Brexit, anunţă Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului Uniunii Europene. „Comisia Europeană a luat act de rezultatul votului şi aşteaptă ca Guvernul britanic să ne informeze despre viitorii paşi. Preşedintele Consiliului European se consultă cu liderii europeni în legătură cu solicitarea Marii Britanii de amânare a Brexit până pe 31 ianuarie 2020”, a declarat Mina Andreeva.
 
Leo Varadkar, premierul Irlandei, a salutat, votul Camerei Comunelor în favoarea continuării procedurii de aplicare a Acordului Brexit, dar a cerut clarificări din partea Londrei, potrivit Mediafax.

„Este de salutat faptul că membrii Camerei Comunelor s-au pronunţat cu o majoritate clară în favoarea legislaţiei necesare pentru aplicarea Acordului Brexit. Aşteptăm viitoarele evoluţii de la Londra şi Bruxelles şi noii paşi, inclusiv programul de transpunere a legislaţiei şi necesitatea amânării Brexit”, a declarat Leo Varadkar.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

CCCCCopy mmmm Ministerul-Cercetarii-si-Digitalizarii
Diverse acum 3 ani

Burse în valoare de 7 milioane de lei pentru tinerii savanți din România

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a anunțat recent o nouă inițiativă menită să...

Diverse acum 3 ani

Majorarea TVA e pe masa Coaliției PSD-PNL

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, referindu-se la varianta creşterii TVA, că trebuie...

Diverse acum 3 ani

Soția fostului ministru al Culturii numită șefă de cabinet la Guvern

Gabriela-Otilia Romașcanu, soția fostului ministru PSD al Culturii, Lucian Romașcanu, a fost numită luni...

Turcia, posibila expulzare a 10 ambasadori
Diverse acum 3 ani

Recep Tayyip Erdogan câștigă alegerile din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales duminică, după al doilea tur al...

treiparale
Diverse acum 4 ani

Muzicile Munteniei de altădată la Sala Auditorim

Muzicile Munteniei de altădată. Sub acest titlu, grupul de muzică veche românească „Trei parale”...

ana pauker
Diverse acum 4 ani

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Femeia comisar se întoarce în patrie

Vineri, 31 martie, de la ora 12:00, scriitorul Stelian Tănase vă propune o nouă...

Diverse acum 5 ani

A murit directorul Teatrului Național, Ioan Onisei

Colegii din Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București anunță cu profundă întristare trecerea...

Diverse acum 5 ani

Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica.

Anul 2022 începe la Filarmonica George Enescu din București cu un concert susținut de...

Piedone, condamnat în dosarul Colectiv, ales primar
Diverse acum 5 ani

Procesul ‘Colectiv’ la final. Judecătorii pot pronunța azi sentința definitivă

Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa luni sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, în...

Diverse acum 5 ani

80% dintre bolnavii de cancer sunt nevoiți să își cumpere medicamentele

Programul Național de Oncologie din România este subfinanțat cronic, investigațiile medicale nu sunt decontate,...

Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu - în premieră germană la Reutlingen
Diverse acum 5 ani

George Enescu, omagiat prin 22 de evenimente culturale la Stockholm

Personalitatea lui George Enescu (1881-1955) va fi marcată la Stockholm, pe 19 august, prin...

Ușoară scădere a cazurilor de Covid în ultimele 24 de ore
Diverse acum 5 ani

Coronavirus în România: Scădere a numărului de cazuri noi, față de ziua precedentă

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 78 de cazuri de coronavirus, în...

Diverse acum 6 ani

Ediție specială – Concursul Internațional de Canto „IONEL PERLEA”

Luni 26 aprilie de la ora 13:00, Irina Hasnaș vă propune o discuție cu...

Diverse acum 6 ani

Interviul săptămânii cu mezzo-soprana Roxana Constantinescu

Luni, 19 aprile, de la ora 13:00, Radio Clasic vă propune un interviu cu...

Diverse acum 6 ani

Lentila de contact cu Stelian Tanase – Zaharia Stancu și Maria Bănuș

Vineri, 16 aprilie, de la ora 12:00, scriitorul Stelian Tănase ne propune o nouă...

Elena Calistru
Diverse acum 6 ani

Elena Calistru despre Bugetul Capitalei, la „Audiențe”

Suntem în plină dezbatere publică despre bugetul Capitalei pe anul 2021. Doar că nimeni...

Noua urmașă a Delta provoacă îngrijorare în Marea Britanie
Diverse acum 6 ani

Coronavirus: Bilanțul pandemiei a trecut pragul de 3 milioane de decese la nivel global

Bilanțul deceselor legate de noul coronavirus a depășit pragul de 3 milioane la nivel...

Timp în afara timpului: festivalul care s-a întâmplat - Classix Festival 2021 -
Diverse acum 6 ani

Timp în afara timpului: festivalul care s-a întâmplat – Classix Festival 2021 –

Iași, 22 martie 2021 – A doua ediție a Classix Festival a avut loc...

Alegeri SUA 2020. Primul senator transgender din istoria SUA
Diverse acum 6 ani

Alegeri SUA 2020. Primul senator transgender din istoria SUA

Sarah McBride a devenit prima persoană care își asumă în mod deschis transsexualitatea și...

Violonistul Remus Azoiței la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești
Diverse acum 6 ani

Remus Azoiței în stagiunea „Muzicieni români la Roma”

Seria de concerte online „Muzicieni români la Roma” continuă și astăzi. Stagiunea presupune transmisia...

Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns tocmai până în Noua Zeelandă.
Diverse acum 7 ani

Articol test

test instagram Articole similareDiverseacum 3 aniBurse în valoare de 7 milioane de lei pentru...

Moscova apelează la zăpadă artificială, în cel mai cald decembrie din 1886
Diverse acum 7 ani

Moscova apelează la zăpadă artificială, în cel mai cald decembrie din 1886

Deși în Moscova ningea, de obicei, încă din octombrie, acum rușii s-au văzut nevoiți...

Ministerul Culturii cere anularea licitației pentru manuscrisele lui Mircea Eliade
Diverse acum 7 ani

Ministerul Culturii cere anularea licitației pentru manuscrisele lui Mircea Eliade

Ministerul Culturii a cerut public, miercuri, casei de licitații Historic să oprească licitația pentru...

'Violoncelul, harpa şi emoţiile' la Catedrala Sfântul Iosif
Diverse acum 7 ani

‘Violoncelul, harpa şi emoţiile’ la Catedrala Sfântul Iosif

a Catedrala „Sfântul Iosif” din București, Muzeul Național „George Enescu” și Ambasada Spaniei organizează...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura