Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Peste 400 de artişti de excepţie vor încânta Sibiul la festivalul Classics for Pleasure

Actualitate 11:36

În perioada 11-14 august 2016 Sibiul găzduieşte a 6-a ediţie a Festivalului Classics for Pleasure – Special Edition şi le dăruieşte iubitorilor de frumos de toate vârstele 6 concerte de muzică clasică, un spectacol pentru copii şi o expoziţie de artă vizuală.

 Devenit deja un simbol al oraşului, festivalul pregăteşte publicului sibian cea mai bogată şi variată ediţie de până acum, cuprinzând 5 concerte clasice în Piaţa Mare (dintre care unul dedicat copiilor), 2 concerte în Biserica Ursulinelor şi o expoziţie de pictură amenajată în cadrul Centrului de Informare Turistică (str. Samuel Brukenthal nr. 2, intrarea F). Pe parcursul celor 4 zile de festival pe scenă vor evolua peste 400 de artişti şi 15 invitaţi de talie internaţională din ţară şi străinătate alături de unele dintre cele mai apreciate orchestre şiansambluri din România.
Expoziţia „Suvenir de Sibiu” aduce o noutate în peisajul cultural românesc, introducând în program o componentă interactivă: iubitorii de artă, pe lângă oportunitatea de a admira o serie de lucrări, vor avea ocazia să interacţioneze direct cu artiştii şi să picteze alături de aceştia. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe data de 11 august la ora 20.00 în Piaţa Mare din Sibiu.

Fideli conceptului Everybody’s Music, care a definit festivalul încă de la prima sa ediţie, organizatorii oferă acces gratuit la toate concertele şi activităţile din cadrul Classics for Pleasure – Special Edition. Mai mult, concertele vor putea fi urmărite şi în direct pe www.classicsforpleasure.ro.
Anul acesta, Elite Art Club UNESCO şi Telekom au pregătit o surpriză specială publicului: acces gratuit la Wi-Fi în Piaţa Mare pe tot parcursul festivalului.

Festivalul este organizat de Asociaţia Elite Art Club UNESCO (http://www.eliteart.org/), unicul reprezentant în România al Jeunesses Musicales International – cea mai amplă organizaţie non-guvernamentală dedicată tinerilor muzicieni din lume. Asociaţia desfăşoara, încă de la înfiinţarea sa în 2003, proiecte de anvergură şi înaltă calitate artistică în vederea promovării tinerilor artişti, expunerii valorilor culturale deja consacrate şi promovării culturale a României la nivel internaţional.
Anul acesta, Elite Art Club UNESCO a pregătit un programul diversificat şi complex, răspunzând celor mai exigente gusturi:

11 August (Joi)

Vivaldi vs. Piazzola
Piaţa Mare, ora 20:00
Kamerata Kronstadt
Dirijor: Cristian Oroşanu
Solist: Rebekka Hartmann (vioară)

12 August (Vineri)

Spirit Brass Ensemble
Biserica Ursulinelor, ora 16:30
Dirijor: Mihai Ceaşcăi
Solist: Irina Baianţ (soprană)
E. Kalman – Silvia – „Printesa ceardaşului”


Piaţa Mare, ora 20:00

Orchestra, Corul, Baletul şi Soliştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”
Dirijor: Lucian Vladescu

13 August (Sâmbătă)

Don Pasquale
Piaţa Mare, ora 11:00
Opera Comică pentru Copii
Spectacol pentru copii
Corul Naţional de Cameră Madrigal „Marin Constantin”


Biserica Ursulinelor, ora 16:30
Dirijor: Anna Ungureanu
F. Barbu – Ana Lugojana
Piaţa Mare, ora 20:00
Orchestra, Corul, Baletul si Soliştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca
Dirijor: Adrian Morar
Solişti: Sorin Lupu (tenor), Lucia Bulucz (soprană), Ştefania Barz (mezzo-soprană)
Proiect finanţat prin Granturi SEE 2009-2014, în cadrul Programului PA17/RO13
“Promovarea diversității în cultura și artă în cadrul patrimoniului cultural european”

14 August (Duminică)

Proms Of Delight
Piaţa Mare, ora 20:00
Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu
Dirijor: David Crescenzi
Solişti: Irina Iordachescu (soprană), Lilianna Zalesińska (mezzo-soprană), Dominik Sutowicz

(tenor), Iordache Basalic (bariton)

11-14 August Suvenir de Sibiu

Centrul de Informare Turistică 11-12 August 09.00 – 20.00, 13-14 August, 10.00 – 18.00

Actualitate o oră ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 ore ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 7 ore ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 7 ore ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate o zi ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 zile ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 5 zile ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 5 zile ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...