Actualitate

Profesorul care predă istorie prin filme, artă și publicitate

Profesorul care predă istorie prin filme, artă și publicitate

Actualitate 10:51

Dan Solcan este profesorul de istorie care vorbește la orele sale despre filme, artă sau publicitate. Predă interdisciplinar și face legătura cu domenii de interes pentru elevi. Îi încurajează să gândească singuri, să facă legătura între informații, să le aplice în viața de zi cu zi.

Pe peretele de deasupra tablei sunt proiectate imagini dintr-o campanie publicitară celebră în care liderii lumii se sărută. „Papa cu un mare lider religios musulman, Barack Obama cu liderul comunist chinez, cred că mai încolo e Angela Merkel cu Sarkozy. Ce vrea să spună chestia asta? Că dacă vrem să depăşim lucrurile rele şi să facem pace în lume, trebuie să începem de la politicieni”, le explică Dan Solcan elevilor.

Cu astfel de discuții își încep ziua elevii clasei a X-a, la ora de istorie. Dan Solcan, profesorul lor, știe că are de-a face cu o generație născută în era informației și a vitezei, așa că orele sale sunt adaptate la realitățile vremurilor. „E obligatoriu să fie atractive”, spune el, dacă ne gândim că un elev își petrece în jur de 12 mii de ore din viață alături de profesorii săi.

Pink Floyd și „The Wall” pentru predarea propagandei totalitare

Dan Solcan – profesor de istorie: „Dacă faci din istorie un şir interminabil de date şi de cadavre ale unor oameni care au murit demult, atunci nu o să iasă nimic. Însă, istoria se poate deschide spre absolut orice. De pildă, dacă vrei să înţelegi impactul propagandei totalitare teribil, nu trebuie neapărat să mergi pe varianta clasică, ci poţi să analizezi filmul The Wall al lui Pink Floyd, care arată care este mentalitatea totalitară şi poţi să faci o oră foarte bună pe doar patru minute de film”.

Maria – elevă – recunoaște: „Mă pune pe gânduri şi de fiecare dată învăţ ceva nou pentru viitorul meu”.

Dan Solcan – profesor de istorie: „Le place să descopere, fără îndoială, le place să fie şi captivant, le plac şi poveştile”.

Afacerea Watergate pentru înțelegerea unor fenomene politice

Dan Solcan e la oră și le vorbește elevilor: Mai ţineţi mine că într-a IX-a v-am arătat un cap de taur, cu coarne? Şi vă tot uitaţi şi spuneaţi că e cap de taur şi după aia v-am spus să închideţi ochii şi să îi deschideţi şi era o şa de bicicletă cu un ghidon? Pablo Picasso. Haideţi să încercăm acelaşi lucru. Dacă l-aţi văzut prea mult, închideţi ochii şi deschideţi-i iar. Priviţi altfel, privirea proaspătă.

Cu o abordare interdisciplinară, Dan Solcan îi face pe elevi să privească istoria cu alți ochi. Discută despre teorema lui Pitagora, atunci când ajung la Grecia Antică, sau analizează afacerea Watergate ca să înțeleagă fenomene politice. Pe lângă istorie, a ținut și un opțional de civilizație universală pentru că își dorea ca elevii să înțeleagă spiritul unei culturi.

Dan Solcan – profesor de istorie: „De multe ori, la ore cântăm imnul Franţei în paralel cu imnul Angliei pentru a înţelege diferenţa de psihologie între cele două popoare învecinate, dar atât de diferite în spiritul lor”.

„Observăm nu numai cum au evoluat oamenii, ci şi cum ne-au influenţat pe noi aceşti oameni”, spune Georgiana, elevă.

„E o istorie combinată cu filosofie din punctul meu de vedere şi asta o transformă într-o oră specială”, arată Maria.

anBnJnc9NTgwJmhhc2g9NWQzNGU4MDkxZGUzZjFkNTMzNDIzNGI2MjVkZDFmZjk=.thumb Profesorul care predă istorie prin filme, artă și publicitate
FOTO: http://www.proiectulmerito.ro/ / Dănuț Solcan

Dan Solcan: Sunt supărat la gândul că oameni cu mai puține idei, dar mai zgomotoși le-o vor lua înainte

Pentru Dan Solcan, ziua pare să aibă mai mult de 24 de ore. Când nu predă, îl găsești la clubul școlii, unde coordonează trupa de teatru și revista liceului. Are în plan și un alt opțional, bazat pe dezvoltare personală.

Dan Solcan – profesor de istorie: „Sunt copii inteligenţi, însă sunt timizi şi sunt foarte supărat la gândul că oameni cu mult mai puţine idei, cu mai puţină valoare le-o vor lua înainte pentru că sunt mai zgomotoşi. Şi atunci vreau să facem lecţii de public speaking”.

„Mă inspiră tot timpul şi îmi spune că trebuie să acţionez, să fac ceva pentru ce vreau să fac pe mai departe”, spune Mihai, elev.

Cu doctorat în Elveția, s-a întors să predea la liceul unde a învățat

Născut într-o familie de profesori de istorie, Dan Solcan a știut dintotdeauna că vrea să facă același lucru. L-a atras, mai apoi, domeniul cercetării, a plecat la doctorat în Elveția, dar dorul de elevi l-a adus înapoi la catedră, în același liceu în care a învățat și el: Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău.

Dan Solcan – profesor de istorie: „Cu alte cuvinte, pentru mine a fost foarte important să mă depărtez ca să îmi dau seama care e drumul meu şi ce îmi place”.

Iar admirația cu care îl privesc elevii nu face decât să confirme faptul că a ales bine. Atmosfera din clasă îi ajută să se relaxeze, să își deschidă mintea, dar și sufletul, în fața unui dascăl pe care îl interesează ce au de spus.

Dan Solcan – profesor de istorie: „Sunt ore în care cred eu că ne simţim aproape unii de ceilalţi”.

„Ne dezvoltă şi cultura generală şi ne ajută să devenim persoane mai bune, în acelaşi timp”, spune Alexandru, elev.

„Mă ajută să înţeleg că sunt specială în felul meu, că sunt unică, am încredere, o încredere mai mare în mine”, mărturisește Georgiana.

Dan Solcan: A fi profesor înseamnă vocație. În România de azi avem nevoie de buni cetățeni

Dan Solcan – profesor de istorie: „Nu trebuie să fie neapărat primii, nu e obligatoriu. Dar, în momentul în care termină, să fie pe picioarele lor, să ştie care sunt opţiunile lor, să poată face alegeri în cunoştinţă de cauză şi, dacă se poate, să fie buni cetăţeni. În România de astăzi avem nevoie de buni cetăţeni”.

Dan Solcan este dezamăgit de școala românească, pe care o consideră învechită, rigidă și politizată. Dacă ar putea, ar schimba programa astfel încât să fie centrată pe competențe, nu pe acumularea de informații. Pentru asta, este nevoie și de profesori dispuși să accepte provocări și să le fie mentori elevilor în drumul spre maturitate.

Dan Solcan – profesor de istorie: „Există un vers al unui poet care mie îmi place foarte mult, care spune în felul următor: Un profesor este o persoană care vorbeşte în somnul altcuiva. A fi profesor înseamnă vocaţie. Şi atunci trebuie să îţi placă să fii aici. Şi cum să nu îţi placă? Gândiţi-vă la viaţa mea, de pildă, vin în fiecare zi într-un loc interesant, mă întâlnesc cu oameni foarte plăcuţi şi lucrăm împreună lucruri foarte interesante. Şi atunci ai putea să te gândeşti că meseria de profesor poate să fie cea mai frumoasă din lume”.

SURSA: DIGI24.RO


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Actualitate 6 ore ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Citeste mai mult
Actualitate 9 ore ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Citeste mai mult
Actualitate 9 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Citeste mai mult
Actualitate 11 luni ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Elena Lasconi reacționează dur după eșecul discuțiilor dintre Trump și Zelenski: „Lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare!”

Liderul USR, Elena Lasconi, critică dur modul în care președintele SUA, Donald Trump, a...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Plan de destabilizare a României: Călin Georgescu și Horațiu Potra, implicați într-o conspirație periculoasă

Procurorii Parchetului General au dezvăluit un plan de acțiuni menite să creeze haos în...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Călin Georgescu, de negăsit la domiciliu. Poliția Buftea i-a lăsat citația la ușă

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, nu a fost găsit acasă, vineri, de polițiștii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, revocat din funcția de președinte al AEP. Zsombor Vajda preia conducerea interimară

Plenul comun al Parlamentului a votat, vineri, revocarea lui Toni Greblă din funcția de...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Ilie Bolojan, despre anularea alegerilor: „CCR a acționat constituțional. Trebuie să ne concentrăm pe organizarea viitoarelor alegeri”

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că anularea recentă...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Toni Greblă, demis de Parlament din fruntea AEP: Opoziția critică momentul deciziei

Parlamentul României l-a demis vineri pe Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Incendiu devastator în Militari Residence, Chiajna: un bloc cuprins de flăcări

Flăcările s-au extins rapid, locatarii evacuați de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II intră la vot în Parlament: Care sunt șansele de succes?

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II, intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii...

Citeste mai mult
Actualitate 12 luni ago

Accident grav la Copșa Mică: Două microbuze s-au ciocnit, unul a luat foc și a lovit țeava de gaze a unui imobil

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 14, în zona Copșa...

Citeste mai mult

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura