Călătoria pe jos a lui Constantin Brâncuşi până în Paris va fi transpusă în film de Peter Greenaway

Regizorul britanic Peter Greenaway a început filmările pentru producţia "Walking To Paris", o peliculă biografică ce va expune povestea drumului de 18 luni pe care Constantin Brâncuşi l-a făcut din România până în Franţa, trecând prin Ungaria, Austria, Germania şi Elveţia, informează screendaily.com

Peter Greenaway, regizor prolific al cărui film "Eisenstein în Guanajuato", despre "părintele" montajului de film Serghei Eisenstein, va avea premiera în competiţia de la Festivalul de Film de la Berlin din acest an, a început filmările la "Walking To Paris". Pelicula spune povestea călătoriei lui Constantin Brâncuşi până în Franţa, de la vârsta de 27 de ani.

"De-a lungul călătoriei, supravieţuind cu ce se ivea pe drum, aşa cum se învăţase în anii în care fusese cioban, a avut aventuri – comice, violente, erotice şi romantice -, în mod cert formatoare, ce l-au inspirat în sculptură, căci modela sculpturi din materiale pe care le găsea pe drum – lemn, piatră, nisip, zăpadă şi gheaţa, lăsând răsfirate şi abandonate sculpturi experimentale şi temporare pe drumurile Europei", a declarat Greenaway pentru Screen Daily.