- Tribunalul București a respins cererea de redeschidere a Dosarului 10 August
- Valeriu Gheorghiță: 2,5 milioane de doze de vaccin vor ajunge în România în luna martie
- Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare
- Educația pentru climă și mediu ar putea fi studiată la școală
- Mausoleul împăratului Augustus a fost redeschis publicului după o restaurare care a durat mai bine de 10 ani
Ediție specială cu actrița Daniela Nane

Teatrul Avangardia prezinta duminica, 4 iunie, la ora 11:00, la Cinema Pro spectacolul spectacol distractiv-educativ pentru copii Pianul Fermecat (www.TeatrulAvangardia.ro) si ii asteapta pe toti spectatorii cu cadouri surpriza.
Pianul Fermecat este un spectacol de muzica si poezie pentru copii, interactiv si cu doza consitenta de umor, in care actrita Daniela Nane vorbeste cu copiii si le deschide apetitul pentru lectura, iar poeziile si fabulele alese ii amuza atat pe cei mici, cat si pe parinti. Toti copiii vor primi Cadouri de la Family Care Joy. In plus, copiii vor face cunostinta cu mari nume ale literaturii romane si universale: La Fontaine, Grigore Alexandrescu, Marin Sorescu, Steinbeck, Toparceanu si altii. Pianul conduce publicul pe note muzicale semnate de mari compozitori, cum ar fi Rachmaninov, Chopin, Piazzolla, Satie, Massenet sau incanta cu prelucrari folclorice inedite. La pian – pianistul concertist Ioana Maria Lupascu, studenta a marelui pianist rus Lazar Berman.
Actrița Daniela Nane este și invitata noastră specială de vineri, 2 iunie, la ora 13:00, la Radio Clasic și în video pe Youtube și Facebook. Emisiunea se va transmite în reluare, vineri la ora 21:00 și sâmbătă de la ora 12:00.