Interviul săptămânii cu dirijorul Cristian Lupeș

Marți, 20 octombrie, de la ora 13:00, Irina Hasnaș vă propune un dialog cu dirijorul Cristian Lupeș, manager al Filarmonicii de Stat din Sibiu.

Cristian Lupeș este considerat cel mai nonconformist dirijor român al momentului, cu o ascensiune surprinzatoare și atipică, fascinând prin ineditul interpretărilor personale și prin concepte de spectacol neconvenționale și foarte moderne. Pesonalitatea dirijorală ”puternică și fermecătoare”(Cristian Mandeal), ”hotărâtă și enclitică” (Liviu Dănceanu), provoacă admirație sau controverse, datorită spiritului artistic periculos de contemporan.
Născut în Onești, studiază Fizică-Chime la Univestitatea Babes Bolyai (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 studiază la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) și în anul 2012 devine doctor în muzică al UNMB. Susține seminarii de “Istoria muzicii” și ”Estetică muzicală” la clasele prof. univ. dr. Liviu Dănceanu. Li se adaugă cursurile lui Aurel Stroe de la Bușteni, cursuri de masterclass la Tescani, cursuri de Management Cultural și Managementul Instituțiilor Publice de Cultură, Manager de proiect etc.
Educație:
Urmează cursuri de master la Universität fur Musik und Darstelle Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena) în anii 2004 şi 2005. In 2010 devine Dirijor asistent al Bamberger Symphoniker Stadtphilharmonie, cu Johonatan Nott, și al Tonhalle Zurich, Swiss Romande Orchestra Geneva, Orchestra Rundfunk Berlin, Concertgebow Amsterdam, Orchestre de Chambre de Lausanne. Colaborează și asista dirijorii: Cristian Mandeal, Alexander Myrat, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons, Vladimir Jurovsky, Herbert Blomstedt. (sursa: www.filarmonicasibiu.ro)