FRANK SINATRA – Omul cu vocea de aur

Cine? Cinema!” la www.ClasicRadio.ro
În fiecare Duminică dimineaţa la ora 10:00, cu Luminiţa Boerescu

(în reluare, seara, de la ora 18.00)
Martin Scorsese, Sydney Pollack, Robert De Niro, Michael Bay, Steven Soderbergh, Woody Allen, Oliver Stone… sunt doar câţiva dintre marii regizori care, în zilele noastre, au folosit unul sau mai multe dintre cântecele interpretate de el, cel supranumit „Vocea”, pe coloana sonoră a filmelor lor, demonstrând încă odată, dacă mai era nevoie, că Frank Sinatra a lăsat urme de neuitat în lumea muzicii. Cu toate acestea, “Sunt pe cale de-a pierde…” au fost ultimele sale cuvinte, înainte de părăsi această lume, în 1998.
Se face remarcat în muzică încă din anii 1935, iar după patru ani intră în grupul lui Harry James şi apoi în orchestra lui Tommy Dorsey, sub conducerea căruia are primul său succes muzical – „I’ll Never Smile Again”. Cu aceeaşi orchestră îşi face şi debutul cinematografic, în filmele Las Vegas Nights (1941) şi Ship Ahoy (1942),
Dar adevărata lovitură o dă odată cu apariţia în filmul „Higher and Higher”(1943). Alături de Michele Morgan, vocea sa face ravagii în sălile obscure! Numărul fanilor devine tot mai mare, iar unii dintre ei blochează, la New York, străduţele din apropierea studiourilor Paramount, doar pentru a zări o clipă ochii albaştri ai idolului lor. După un astfel de succes, patronii de la MGM îl angajează repede pentru a juca şi cânta, alături de o altă vedetă a filmului muzical, Gene Kelly, în filmul Anchors Aweigh(1945). Scena dansului lor pe paturi a devenit celebră, dar cei doi nu au decât trei filme realizate împreună, cel mai cunoscut fiind „On the Town” din 1949.
La începutul anilor `50, Sinatra face o nouă cucerire – actriţa Ava Gardner, căreia îi dedică melodia „I’m A Fool To Want You”, pe care de altfel o scriu împreună. Idila celor doi durează 6 ani şi se se pare că Sinatra a obţinut rolul din filmul „From Here to Eternity” mai degrabă datorită insistențelor Avei Gardner pe lângă producătorul Harry Cohn decât presiunilor făcute de mafie. Rolul din acest film îi aduce lui Frank Sinatra premiile „Globul de Aur” şi Oscarul pentru rol secundar, el demonstrând că este la fel de bun actor şi în alt gen de filme decât comediile muzicale. Omul Sinatra, din această perioadă, este evocat de Francis Ford Coppola în „Godfather/Nașul”, din 1972, prin personajul Johnny Fontane. După ce apare în 2 seriale şi un thriller (Suddenly), Sinatra revine repede pe platourile de filmare a comediilor muzicale, pentru a-i da replica actriţei Doris Day în filmul Young at Heart(1954). Face tot posibilul apoi pentru a putea obţine rolul principal în adaptarea cinematografică „Guys and Dolls”, semnată de Joseph L. Mankiewicz, dar rolul îi revine, în final, lui Marlo Brando. Deşi atmosfera de pe platourile de filmare nu a fost una dintre cele mai plăcute, Sinatra numindu-şi partenerul un novice mormăitor în materie de comedii muzicale, filmul a constituit un succes, cuplul celor doi a funcţionat perfect pe ecran, iar cariera actorului atinge apogeul datorită contractului cu compania Capitol. Alternând genurile în care joacă, Sinatra obţine o nouă nominalizare la premiul Oscar, pentru apariţia sa în drama „The Man With the Golden Arm” (1955), de Otto Preminger şi are importante colaborări cu Charles Walters, pentru realizarea filmului „High Society”, cu Vincente Minnelli (pentru filmul „Some Came Running”) şi cu Frank Capra, la filmul „A Hole în the Head”. Încearcă şi ipostaza de regizor, realizând filmul „None But the Brave”. În anii `50, alături de Humphrey Bogart, Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford, Joey Bishop şi, o vreme, Norman Fell, formează grupul „Rat Pack„, cântând şi jucând adesea împreună pe scenă şi în film. O astfel de producţie este filmul emblematic „Ocean’s 11”, după care Steven Soderbergh face un remake în anii 2000. În paralel cu activitatea sa în cadrul grupului, Frank Sinatra continuă să joace în filme ca „Manchurian Candidate”(1962), „Cast a Giant Shadow”(1966), „The Detective”(1968) şi să înregistreze succese muzicale remarcabile, odată cu lansarea melodiilor „Strangers in the Night” şi „My Way”. În 1971 îşi ia pentru prima oară adio de la apariţiile pe scenă şi de pe ecrane, dar reapare în studiourile de înregistrări în 1973 iar pe ecrane în filmele „Dirty Dingus Magee” şi „Cannon Ball 2”, alături de Sammy Davis Jr. şi Dean Martin. Ultima dată urcă pe scenă în 1995, în cadrul unei gale de caritate, când lumea muzicală îl omagiază cu respect. A cântat şi a compus muzică de jazz, pop tradițional swing, big band, vocală, a jucat în orice gen de film, a fost idolul bobby soxer-ilor, iar vocea lui se regăseşte pe coloana sonoră a peste 320 de filme, documentare, seriale, concerte înregistrate. A rămas în memoria spectatorilor cu imaginea sa de bărbat carismatic, şic, elegant, impecabil îmbrăcat în smoking, cu reputaţia sa de dur, provocând mereu conflicte, dar căruia filmul şi muzica îi datorează enorm căci, fără el, ele nu ar mai fi azi pe aceleaşi culmi!

Ascultaţi aici ediţia emisiunii Cine? Cinema! [sc_embed_player fileurl="https://www.clasicradio.ro/wp-content/uploads/my-music/Ed5.mp3"]