Călătoria Olfactivă a Universului
Jupiter, cel mai mare planetă din sistemul nostru solar, nu este doar un colos al cerului, dar și un tărâm plin de mistere, iar un aspect fascinant al acesteia este mirosul pe care l-ar emana. Cu straturi de nori de o complexitate uluitoare, fiecare strat având o compunere chimică diferită, Jupiter ar putea tenta prin mirosul său dulceag, care poate duce la o revelație neașteptată: „norii de marzipan otrăvitori”, cum îi numește Marina Barcenilla, cercetătoare în astrobiologie și designer de parfumuri.
O plajă de mirosuri în atmosfera lui Jupiter
În viziunea științifică a Barcenillei, un explorator care ar încerca să ajungă la fundul atmosferei lui Jupiter ar experimenta o veritabilă „călătorie olfactivă”. În stratul superior, unde se află cristalizarea gheții de amoniac, aerul ar miroasea a urină de pisică, având o miros ușor pătrunzător și distructiv. Apoi, pe măsură ce te adâncești, amestecul de sulfurați și amoniac se face tot mai pregnant, creând o combinație care, în opinia sa, ar putea fi descrisă drept „ceva făcut în iad”, iar mirosul devine un amestec neplăcut de ouă putrezite.
„Presiunea ar deveni din ce în ce mai mare pe măsură ce cobori adânc în atmosferă, iar probabil, te-ai dori să fii deja mort până ajungi să fii strivit de aceasta”, adaugă Barcenilla, captând pericolele care însoțesc un astfel de drum imaginar.
Mai adânc, în straturile colorate și caracteristice ale atmosferei planetei, s-ar putea să înțelegi de ce Jupiter este o planetă capabilă să îți atragă atenția cu plume de amoniac și fosfor, elemente care dau culoare și un miros de petrol amestecat cu un ușor iz de usturoi.
Marina Barcenilla și „parfumurile” universului
Marina Barcenilla nu este doar un cercetător în domeniul spațial, dar și un creator de parfumuri, iar pasiunea ei pentru mirosuri i-a permis să adâncească legătura dintre mirosurile cosmosului și înțelegerea noastră a acestuia. În cadrul unui proiect realizat pentru Muzeul de Istorie Naturală din Londra, Barcenilla a reconstituind mirosurile cosmice pentru expoziția „Space: Could life exist beyond Earth?”. În timpul studiilor sale, Barcenilla s-a întrebat adesea „cum ar mirosi spațiul?” și a descoperit că, prin utilizarea unor molecule din propriul său laborator, a putut recrea mirosuri care ar putea caracteriza atmosfera unor planete sau comete îndepărtate.
„De la mirosul ouălor stricate până la aroma dulce de migdale, spațiul este un loc surprinzător de mirositor”, afirmă Barcenilla. Cometele, planetele, lunile și norii de gaz ar emite fiecare un miros unic, un element esențial care ar putea ajuta la descifrarea unor mistere ale Universului.
Miile de miroasuri ale universului
Unii dintre cei mai cunoscuți astronauți au descris mirosurile asociate cu explorarea spațiului. Helen Sharman, prima femeie britanică în spațiu, a relatat experiența sa pe stația spațială sovietică Mir. În microgravitație, mirosurile nu se ridică așa cum o fac pe Pământ, iar mirosul de mâncare fierbinte este aproape inexistent, cu excepția cazului în care îți „pui nasul în pachetul de mâncare”. Cu toate acestea, unul dintre mirosurile distinctive pe care le-au simțit astronauții după o plimbare în spațiu este un iz asemănător cu metalul ars.
Mirosurile stelelor moarte și moleculele din cosmos
Un alt mister cosmic este mirosul eliberat de stelele moarte. În timpul procesului de descompunere al unei stele, se formează hidrocarburi aromatice policiclice (PAH), molecule care sunt și produse în combustia incompletă a materialelor organice, cum ar fi cărbunele sau petrolul. „Dacă arzi mâncarea”, spune Barcenilla, „aceasta este tipul de moleculă pe care o creezi”, iar stelele moarte, la fel ca combustia necontrolată a materialelor organice, eliberează aceleași substanțe care pot avea mirosuri asemănătoare cu plasticul ars sau cu bitum.
Mixtura cosmică de mirosuri
Mirosurile din Univers sunt infinit de variate, iar telescoapele precum James Webb ajută la detectarea unor semnături chimice ce pot dezvălui informații despre viața extraterestră. De exemplu, atmosfera de pe Titan, luna lui Saturn, este considerată a mirosi a migdale dulci, petrol și pește putrezit. În timp ce la distanță de 64 de ani-lumină, planeta HD 189733 b exhalează un miros copleșitor de ouă stricate, ceea ce ar putea descuraja orice dorință de a o vizita.
Există și nori interstelari care, în jurul centrelor galaxiilor, ar putea mirosi a înghețată nebunească amestecată cu amoniac. Chiar și în nori de gaz de dimensiuni colosale din centrul galaxiei noastre, în Sagittarius B2, oamenii de știință au descoperit molecule ce ar putea fi semnături ale „prebiozei”, molecule esențiale pentru viață.
De ce este mirosul cosmosului o descoperire importantă
Unul dintre cele mai fascinante descoperiri recente este posibilitatea de a detecta semnături ale vieții pe exoplanetele îndepărtate. De exemplu, în 2023, astronomii au descoperit semne ale dimetilsulfurului (DMS), un compus chimic asociat cu mirosul de marea pe planeta K2-18b, aflată la 120 de ani-lumină distanță. Acest compus este un semn distinctiv al proceselor biologice de pe Pământ și sugerează că K2-18b ar putea găzdui viață marină.
În concluzie, mirosurile cosmice nu sunt doar simple arome – ele pot fi cheia către înțelegerea misterelor universului, iar explorarea lor ar putea dezvălui nu doar ce există dincolo de Pământ, dar și cum viața se poate dezvolta în locuri complet necunoscute. Cu toate acestea, marea comoară olfactivă nu este, poate, în adâncurile cosmosului, ci chiar aici, pe planeta noastră, unde aerul proaspăt din natură, cum a relatat Helen Sharman, este de neprețuit: „Mirosul de aer curat când am aterizat în Kazahstan a fost absolut delicios. Nu există nimic ca mirosul Pământului”.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
