
Pădurea Prieteniei doboară recordul mondial
Pe 7 noiembrie 2026, în satul Cărbunari din Prahova, România a stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare număr de persoane care au plantat arbori simultan. 2.512 participanți au transformat un gest de grijă pentru natură într-o performanță recunoscută internațional. Proiectul „Pădurea Prieteniei”, organizat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România la care s-au alaturat numeroase organizații printre care și AMID, a depășit astfel recordul anterior, de 2.055 de persoane, stabilit în India în iulie 2025.
Tentativa oficială a fost supravegheată și validată de arbitrul Guinness World Records, Richard Stenning care s-a asigurat că participanții au respectat reguli precise de sincronizare și plantare. Fiecare participant a avut sarcina de a sădi corect în parcela dedicată recordului, un puiet într-un interval bine stabilit și cronometrat.
Interesul pentru inițiativă a fost mare încă dinaintea evenimentului. Potrivit informațiilor oferite de organizatori în ajunul plantării, erau înscriși 4.200 de adulți și aproximativ 800 de minori, adică circa 5.000 de persoane. Pentru acțiunea de împădurire au fost anunțați puieți din speciile frasin, paltin, cireș și glădiță. În ziua evenimentului, mobilizarea efectivă a reunit peste 3.200 de voluntari, un număr distinct de cel al persoanelor înscrise și de cei 2.512 participanți validați pentru record. Plantarea a continuat și după momentul dedicat recordului. În a doua parte a zilei s-au putut implica activ și copiii sub 16 ani, care nu participaseră la etapa de omologare.
Bucuria acestei reușite poate deveni începutul unei legături de durată între oameni și pădurea pe care au plantat-o. Puieții au nevoie de îngrijire, de urmărirea dezvoltării lor și de intervenții atunci când condițiile o cer. Implicarea voluntarilor, a comunităților locale și a organizatorilor poate da continuitate efortului început în această zi.

Sperăm ca energia care a făcut posibil recordul să se păstreze și în anii următori, prin implicarea comunităților în îngrijirea puieților plantați. Cu răbdare și grijă constantă, sperăm ca aceștia să formez un mediu în care „Pădurea Prieteniei” să prindă rădăcini pentru generațiile viitoare.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


































