S-a inaugurat amfiteatrului urban cu vedere la Cetatea Făgăraș

Getting your Trinity Audio player ready...

Amfiteatrul a fost inaugurat pe locul fostei terase „Litoral”, devenind un punct de atracție în orașul Făgăraș. Acest spațiu modern oferă o priveliște spectaculoasă asupra Cetății Făgăraș, punând-o în valoare prin perspectiva sa unică și iluminarea arhitecturală de noapte.

Amfiteatrul este conceput nu doar ca un loc de desfășurare a evenimentelor socio-culturale, dar și ca un spațiu de socializare și relaxare pentru comunitatea locală. Locația este ideală pentru cei care doresc să facă fotografii memorabile ale cetății istorice, contribuind la promovarea patrimoniului cultural al orașului.

Cetățenii și vizitatorii sunt invitați să se bucure de o plimbare în jurul cetății și să se oprească la amfiteatru pentru a admira panorama impresionantă. Proiectul amfiteatrului, cu o valoare totală de 117.558 lei, a fost finanțat parțial prin procesul de Bugetare Participativă aferent anului 2020, în valoare de 71.550 lei, și restul sumei, 68.345 lei, provenind din bugetul local pentru exercițiul financiar 2022.

Realizarea acestui proiect a fost posibilă datorită eforturilor companiei I.C. Metal Confex S.R.L., executantul lucrărilor, și a Atic Studio Arhitectură S.R.L., care, împreună cu partenerul Raymond & Partners, au contribuit la proiectarea tehnică.

Noul amfiteatru reprezintă un pas important în revitalizarea și valorificarea spațiilor urbane, încurajând locuitorii și turiștii să se reconecteze cu istoria și frumusețea orașului lor.