Si planetele se sinucid!?
Un nou mod surprinzător prin care planetele își găsesc sfârșitul: Plonjând în propriile stele
Peste câteva miliarde de ani, Soarele nostru își va consuma rezervele de combustibil și se va transforma într-un gigant roșu, extinzându-se de sute de ori față de dimensiunea actuală și înghițind planetele interioare, inclusiv Pământul. Până recent, astrofizicienii credeau că aceasta era singura modalitate prin care o stea putea consuma planetele care o orbitează. Însă, o echipă de astronomi, folosind telescopul spațial James Webb (JWST) al NASA, a descoperit un nou mecanism spectaculos: planeta se aruncă singură în steaua gazdă.
Descoperirea, publicată în această lună în The Astrophysical Journal, schimbă radical percepția noastră asupra destinului planetelor.
„Este o poveste extrem de convingătoare,” spune Adam Burgasser, cercetător în exoplanete la Universitatea din California, San Diego, care nu a fost implicat în studiu. „Steaua nu se extinsese de fapt; planeta cădea.”
Un eveniment cosmic surprinzător
Steaua, situată la 12.000 de ani-lumină distanță în galaxia noastră, a atras atenția cercetătorilor în 2023, când a emis un fulger strălucitor. Observațiile inițiale, realizate de Zwicky Transient Facility cu ajutorul unui telescop de 1,2 metri de la Observatorul Palomar, sugerau că steaua absorbea o planetă în timpul fazei sale de gigant roșu – un eveniment fără precedent observat direct. Însă datele noi obținute cu JWST au venit cu o răsturnare de situație demnă de un roman polițist: steaua era prea tânără pentru a fi ajuns în faza de gigant roșu. Prin urmare, teoria inițială nu putea fi corectă.
Ryan Lau, astronom la NOIRLab (Fundația Națională pentru Știință a SUA) și autor principal al studiului, explică: „Dacă aceasta este prima detectare directă a unui eveniment de înghițire planetară, ce țintă mai bună am fi putut avea?”
O spirală lentă spre autodistrugere
Noua ipoteză a echipei sugerează că planeta, de dimensiunea lui Jupiter, orbita steaua la o distanță similară cu cea a lui Mercur față de Soare. De-a lungul a milioane de ani, orbita planetei s-a micșorat progresiv, până când aceasta a ajuns să se ciocnească violent de stea. Mecanismul ar fi implicat forțe de maree gravitaționale similare cu cele produse de Lună asupra oceanelor Terrei. Aceste forțe au generat fricțiuni interne în planetă, disipând energia orbitală și determinând apropierea lentă de stea. În cele din urmă, frecarea cu atmosfera stelei a devenit insuportabilă, provocând căderea și dezintegrarea completă a planetei.
Impactul a aruncat în spațiu straturi exterioare de gaz ale stelei, care ulterior s-au răcit formând nori de praf cosmic.
Încă multe întrebări fără răspuns
Deși noile date sunt promițătoare, cercetătorii subliniază că rezultatele sunt preliminare. Observațiile actuale s-au făcut într-o bandă îngustă de lumină infraroșie, iar studierea la lungimi de undă mai mari ar putea confirma sau modifica povestea. O altă întrebare importantă este frecvența acestor evenimente. Odată cu intrarea în funcțiune a Observatorului Vera C. Rubin din Chile, care va oferi cele mai detaliate imagini ale cosmosului, astronomii speră să descopere dacă moartea planetelor prin „suicid stelar” este un fenomen rar sau, din contră, destul de comun.
„Este posibil ca acest tip de evenimente să fie destul de frecvente,” concluzionează Burgasser.
