Voievodul Țiganilor a ajuns la brașov

DE ANCA FLOREA

La Brașov, Opera a invitat publicul să urmărească, între 5 noiembrie și 4 decembrie, producții atractive incluse în Festivalul internațional de operă, operetă și balet, ajuns la ediția a XIV-a, propunând, în deschidere, Marea Gală care, cu Traian Ichim la pupitru, a beneficiat de prezența unor soliști apreciați de la Cluj – soprana Diana Țugui și baritonul Lucian Petrean -, de la Iași – tenorul Florin Guzgă – sau din Ucraina – mezzosoprana Iryna Zhytynska -, într-un program extrem de ofertant, alăturând pagini celebre din creații de Verdi, Puccini, Massenet, Giordano, Bellini sau Saint-Saens. Deloc întâmplător, regalul de operă a fost „completat” apoi cu cel de operetă, în interpretarea ansamblului Operei Maghiare din Cluj, dar în colaborare cu orchestra și baletul teatrului-gazdă, printre soliști regăsindu-se nume binecunoscute și pe alte scene lirice, precum Fulop Martin, Fulop Timea, Szabo Levente, dar și baritonul clujean Marian Pop, sosit acum din Germania sau Benedekffy Katalin din Ungaria, sub conducerea lui Incze Katalin. Primele spectacole din festival au adus opera Cenerentola de Rossini, în regia semnată cândva de Carmen Dobrescu și scenografia schițată de Rodica Garștea, în fosă fiind italianul Leonardo Quadrini, iar în rolurile de prim plan Asineta Răducan, Nicoleta Chirilă, Anda Pop, Ștefan Schuller – invitat de la București, asemeni lui Robert Nagy și, din nou, Marian Pop, apoi în distribuția „casei” – Carmen Topciu, Valentina Mărgăraș, Sonia Hazarian, Liviu Iftene, Alexandru Aghene, Dan Popescu, dar și același Ștefan Schuller. O altă gală extraordinară, dedicată însă baletului, a avut, de asemenea, oaspeți importanți – Răzvan Mazilu, Corina Dumitrescu, Gigel Ungureanu și Ovidiu-Matei Iancu de la Opera bucureșteană, Andreea Jura, Dan Haja de la Cluj, Irina și Adrian  Mihaiu, Horațiu Cherecheș de la Constanța, iar de peste hotare Yvonne Slingerland-Cosialis (Spania) și Ayaka Kishi (Japonia), dansând împreună cu artiștii operei brașovene în fragmente decupate din Lacul lebedelor, Carmen sau Spartacus.

Ultimele zile de festival au propus o nouă montare cu opereta Voievodul țiganilor de Strauss, baritonul Marian Pop apărând în ipostaza de regizor, asistent fiindu-i… soprana Anda Pop, colaborând cu aceeași talentată Rodica Garștea – realizatoarea decorurilor și costumelor -, iar în momentele de dans cu reputata balerină Corina Dumitrescu, în calitate de coregraf. Și de această dată au existat distribuții diferite, în fosă aflându-se Dorel Munteanu, dirijor care, deși cu experiență îndelungată, a optat pentru tempi destul de fluctuanți, astfel încât s-au creat decalaje în special în relația cu corul, iar parte dintre soliști au fost nevoiți să se adapteze unor derulări adesea mult prea rapide. În ce privește interpretarea, s-a dovedit în general echilibrată, susținută prioritar de soliști ai teatrului, dar în rolul Saffi a debutat Tina Munteanu, invitată de la București, abordând o partitură destul de dificilă, în care glasul său calitativ avea toate datele să se desfășoare cu generozitate, ceea ce s-a și petrecut în paginile scrise în registrul mediu, mai puțin în cel acut, unde au apărut probleme, riscând să devină strident, pe lângă faptul că încercarea de a realiza momente în pianissimo a fost doar parțial reușită. Partener în Barinkay, tenorul Mihai Irimia a convins că vocea sa „sună” bine, cu siguranță și expresivitate, rezolvând cu aplomb o țesătură solicitantă. Dacă în Czipra, Cristina Roșu a avut bune intenții, cântul său fiind marcat însă de diferențe de registre și (de asemenea) probleme în acut, în Zsupan a apărut Lorand Cristian, un rol mai mult vorbit dar și cu secvențe cântate, pe care s-a străduit să le parcurgă onest, în timp ce Marian Rește a convins în Contele Carnero și prin evoluția vocală atent conturată, iar Liviu Iftene s-a integrat corect în cerințele rolului Ottokar. Actrițe excelente, Lăcrămioara Schuller a conturat o răsfățată și capricioasă Arsena, cu accente comice de efect, iar Gabriela Hazarian a cucerit în Mirabella prin concepția unitară și plină de umor a personajului și, deopotrivă, prin maniera în care a cântat, păstrând permanent specificul „prețios” și amuzant al eroinei; husarul Homonay a avut în Valentin Marele o prezență impozantă, cu o voce care, din păcate, nu mai lasă să se „ghicească” splendoarea timbrală… de altădată, rolurile „țiganilor” fiind susținute simpatic de Valer Lucaciu (Mihaly), Dan Ionescu (Ferko), Florin Grama (Jozsi), în Ion apărând micul Mihai Schuller, cu replici ferme, spuse cu dicție și rigoare (deși nu am înțeles de ce trebuia să declare că îl cheamă… Țiriac!).

În ce privește aspectul scenic, decorurile sunt, în principiu, sugestive și funcționale, cu case „de la țară”, locuri misterioase din vechiul castel, unde arde focul ce crează atmosferă în noaptea înstelată sau, în final, un posibil interior al castelului care, chiar dacă se află în paragină, este luminat sărbătorește, iar țiganii ridică un candelabru, aduc canapele și alte repere „de recuzită”, pregătind totul pentru revenirea lui Barinkay. Costumele viu colorate sunt amalgamate, elegante și „de epocă” pentru Carnero sau Homonay, destul de neutre și pentru Barinkay (într-un fel de vestă din piele sau cămașă albă, cu brâu lat) și pentru (posibili) săteni, mult prea bogate pentru țigani, bărbații având veste frumos țesute și pantaloni bufanți în cisme, femeile purtând tunici cu „lucrătură” sofisticată și fuste lungi sau peste genunchi, în culori cam prea rafinate și… cu cisme cu toc! De altfel, și Czipra este surprinzător de elegantă, în total contrast cu Saffi, care poartă o bluză (căzută pe umăr) frez și o fustă lungă portocalie (combinație destul de neinspirată), dar… cu picioarele goale (singura care se pare că nu a dorit să poarte cisme, ca toate celelalte); iar în ultimul tablou apare „gătită” ca o adevărată fiică de pașă, în costum oriental… portocaliu, având însă pantofi cu toc. Sigur că toate acestea arată bine ca imagine, dar nu prea sunt în concordanță cu „statutul” personajelor; în aceeași idee, textul se referă la o colibă, dar Czipra arată spre o căsuță destul de cochetă, cu ușă, ferestre și tot ce trebuie pentru o construcție… deloc cocioabă. Într-un asemenea context, baletul evoluează în „zone” stilistice destul de diferite, fie în maniera apropiată de „clasic”, fie în cea de compoziție, interpretate cu îngrijire și expresivitatea cerută de ansamblu (în special în dansurile cu specific țigănesc, pline de viață) și, desigur, de către soliștii Iulia Coșeriu și Dorin Mirea – ea o tânără grațioasă, respinsă de femeile din  „șatră”, el un țigan impunător, într-un duo trimițând cu gândul la un „pas de deux” din baletele tradiționale, apoi în vâltoarea înfruntării celor ce se opun dragostei dintre cei doi. Cât despre fetele-soldați în tunici și cisme roșii, cu pantalon alb, au asigurat „pata de culoare” deosebit de inspirată și plină de farmec, evident intens aplaudată.

Sub aspect regizoral, totul „curge” logic, fluent, cu personaje în general bine definite în datele lor specifice, mai puțin Zsupan, un porcar deloc gras, deloc grosier, ba dimpotrivă destul de „mic burghez”, singurul element „mai altfel” fiind ticul său „sonor” ce imită porcii. Baritonul-regizor Marian Pop are, structural, un umor debordant, pe care mă așteptam să-l valorifice în fiecare clipă a spectacolului, dar corul a intrat, a cântat și… a ieșit din scenă (sunând omogen, pregătit de Leonard Boga), iar soliștii au rostit textul vorbit cu naturalețe și au evoluat corect dar „cuminte”, plusul de „sclipire” din acest punct de vedere fiind asigurat prin propria contribuție a interpretelor cu real talent și charismă. Poate că, după emoțiile premierei, se va simți și verva și nervul în întreaga mișcare scenică, absolut necesară într-o operetă care a îndrăgită dintotdeauna.

Orchestra a cântat cu acuratețe, convingând că are experiența și cunoașterea spiritului genului atât de special, mult gustat de publicul care a făcut ca sala să devină neîncăpătoare, ovaționând îndelung și entuziast, semn că spectatorii s-au bucurat să reasculte melodiile preferate și să revadă o lucrare având toate „ingredientele” ce asigură succesul.

Și cea mai bună dovadă a faptului că opereta „prinde” și la Brașov este și epuizarea rapidă a biletelor pentru ambele reprezentații cu Voievodul țiganilor, dar și pentru   Văduva veselă sau Liliacul, programate câteva zile mai târziu. Trebuie remarcat totodată faptul că toți cei implicați în „ridicarea” premierei s-au investit cu reală plăcere în acest demers, apărând, în paralel, și în gale și în alte reprezentații din festival sau din stagiunea curentă; pentru că orchestra și corul au trecut rapid de la o lucrare la alta, de la un stil la altul, pentru că Marian Pop a și cântat, a și regizat, Anda Pop i-a fost asistent de regie, dar a și apărut în roluri importante din opere sau operete, iar mulți dintre soliști s-au regăsit și în primele reprezentații cu partitura de Strauss și în celelalte creații oferite de către teatrul liric brașovean în… Luna cadourilor, într-un efort demn de subliniat și, desigur, de aplaudat.

brasov2016-voiev1-tig-case

brasov2016-voiev-bal-sold

Anunțuri publicitare