Arta cozonacului în trei reţete de scriitori. De la Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Păstorel Teodoreanu

Cozonacul este una dintre prăjiturile tradiţionale al românilor. Este nelipsit de pe mesele noastre în special în marile zilele de sărbătoare, precum Crăciunul sau Paştele. Arta cozonacului i-a preocupat şi pe scriitorii Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Păstorel Teororeanu.

În ciuda diverselor tipuri de cozonac, româneşti sau de import, care se găsesc în marile magazine, mulţi români păstrează tradiţia şi îi prepară singuri, după reţele mamei, bunicii, unei prietene sau pur şi simplu luate de pe Internet.

Mai jos vă prezentăm câteva reţete româneşti de cozonac, foarte vechi, unele chiar şi de 166 de ani.

REŢETA DE COZONAC a lui Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi

Modul de preparare al cozonacilora fost descris pentru prima dată într-o carte de „trebi gospodăreşti” în 1841, de către Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, în celebra lor carte de bucate „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”.

În linii mari, ingredientele sunt aceleaşi, diferă doar cantităţile şi unităţile de măsură. „Ia trei ocă (1 oca = aproximativ 1 kg – n.n.) de făină, faci plămădeală cu o litră (aproximativ 250 g – n.n.) de drojdie de bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”.

REŢETA DE COZONAC a Ecaterinei Steriady, autoarea celei mai bine vândute cărţi de reţete din secolul al XIX-lea – “Buna menajeră” (1871)

“Pentru a prepara acest fel de cozonaci, se ia una oca de făină şi se amestecă cu una oca de lapte, 150 dramuri (1 dram = 3,18 grame – n.n.) drojdie de bere, un gălbenuş de ou, mestecând-se pâmă face spume, şi apoi se lasă de dospeşte de căldură.
Când aluatul va fi gata, să fie pregătite 75 gălbenuşuri bătute în oală cu jumătate de oca de zahăr, răzătură de la o lămâie, 10 dramuri apă de flori şi un păhărel de rom. Toate acestea, amestecate cu polonicul şi puse în covată, unde sunt puse 4 oca floare de făină (făină de claitate superioară, cernută de două ori – n.n.) şi împreună cu aluatul dospit şi sarea trebuitoare, începeţi a frământa adăugând o litră de lapte, apoi să fie pregătit 175 dramuri unt pe care-l veţi pune în aluat, oprind însă puţin a unge covata cu mâinile.

Se frământă bine până face beşici, se lasă de dospeşte şi se unge o masă uscată cu unt, unde veţi aduna cozonacii.
De voiţi împletiţi, se pune pe hârtie unsă, iar de nu, ungeţi tingirile şi-i puneţi în ele numai pe jumătate. Se lasă apoi de cresc până se umple tingirile, se ung cu ou pe deasupra şi se dau în cuptor.”

REŢETA DE COZONAC a lui Păstorel Teororeanu (Adevărul literar şi artistic, an XII, nr. 649, 14 mai 1933)

Material: 150 ouă, 3-4 (maximum) kg făină extra (recomand Herdan), 1 pahar mare (de apă) cu rom alb, 1 baton vanilie, 1 litru lapte, jumătate de pachet drojdie (recomand Bragadiru), 3-4 linguriţe rase cu sare, 3-4 păhăruţe de vin cu unt topit şi cald, 1 păhăruţ untdelemn fin (recomand Nègre), zahăr tos circa 1,200 kg.

Explicaţie. Când aplici aceasta reţetă, nu poţi spune: am să fac trei sau cinci kilograme de cozonaci, ci am să întrebuinţez atâtea ouă. Ouăle nu sunt toate la fel şi făina nu-i toată deopotriva de uscată. Cu cât e mai uscata, cu atât înghite mai mult lichid (ceteşte: ouă şi rom).

Observaţie. Pentru fabricarea cozonacilor trebuie socotite 12 (douăsprezece) ore. De aceea, e bine să fie pregătite toate de cu seara şi să te apuci de treabă cu noaptea în cap.

Tehnică. Se strică de cu seara ouăle, punând gălbenuşurile deoparte. Albuşurile le pui unde vrai, căci ori pui prea puţin (ca o linguriţă de omăt), ori deloc — cam totuna e. În gălbenuşuri pui sarea, mesteci, pui la rece şi te culci.  A doua zi:  Într-un vas foarte curat, pui doi pumni de făină (circa 500 gr) pe care o opăreşti cu lapte clocotit. Se mestecă cu o lopată anume, de lemn (sau cu un linguroi) şi se bate straşnic până se face ca o pomadă, fără nici un gogoloş. Când s-a răcorit (să poţi suferi degetul cel mic), adaugi drojdia, pregătită astfel: fărâmiţată într-o farfurie adâncă şi frecată cu două-trei linguri zahăr, până se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomada, acoperi cu un şervet şi pui la loc călduţ (nu fierbinte), ca să crească.