DNA investighează finanțarea filmelor românești

Procurorii anticorupție investighează modul în care Centrul Național al Cinematografiei a finanțat de-a lungul anilor producția de film românesc.

Regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a fost audiat ca martor în acest dosar. Le-a explicat anchetatorilor cum funcționează sistemul de finanțare, care erau obligațiile producătorilor și de ce, în anumite situații, termenele trecute în Legea cinematografiei cu privire la justificarea cheltuirii subvențiilor erau depășite.

UPDATE – Tudor Giurgiu a scris, joi, pe Facebook, motivul pentru care a fost prezent la DNA.

„Corect, aseara am primit multe mesaje de tipul “Esti OK?” Da, lume, sunt OK, nu va panicati, alaturi de alti producatori si cineasti notabili suntem chemati la DNA drept martori intr-o investigatie impotriva unor factori de decizie din CNC care, se considera, sunt vinovati de abuz in serviciu in perioada de dinainte de 2014. Totul a pornit de la faptul ca ex-directorul Kogalniceanu a chemat corpul de control al premierului Ponta sa verifice mandatul directorial al lui Serbanescu, caracterizat, se stie, prin multe controverse.”, a scris Tudor Giurgiu.

Regizorul acuză corpul de control trimis de fostul premier Victor Ponta că au „trântit un raport plin de aberații” și nu au ținut cont de adevăratele probleme de la CNC.

„In loc sa intrebe sau sa gaseasca “the real stuff” (tin minte ca am fost pe vremea aia cu niste colegi la DNA sa denuntam multe aberatii gen bani acordati unor festivaluri inexistente, probabil comenzi de partid…, dar degeaba), functionarii lui Ponta au trintit un raport plin de aberatii, preocupati fie de “eficienta” cu care sunt dati bani la filmele romanesti, de parca avem mii de sali de cinema sa obtinem venituri pe masura, fie de faptul ca producatorii nu au predat la timp la CNC copia unor filme, facind o confuzie flagranta intre termenul de realizare a copiei finale (cum scria la lege) si predarea ei.”, a adăugat acesta.

 

El a detaliat ce a vorbit cu anchetatorii și a încheiat spunând că problemele de la CNC „sunt cu totul altele”.

„In fine, detalii tehnice de genu asta. Raportul a ajuns la DNA si alti “specialisti” in cinema de p-acolo au demarat investigatia cu pricina, considerind ca functionarii CNC sunt de vina ca nu au cerut banii inapoi producatorilor pentru filmele realizate, in momentul cind acestea erau deja gata, predate, premiate, vindute. In concluzie, film de categoria C, drama plicticoasa cu final usor de anticipat. Am dat detalii, am explicat ratiunile din spatele legii si ce fac producatorii de film de la A la Z. Am jurat bulversat oarecum cu mina pe cruce, moment antologic, trebuia sa fi vazut chipul celor din fata lui Oana Giurgiu, atunci cind i-a intrebat: “daca eram musulmanca, imi aduceati Coranul?” In concluzie, job done. Pacat ca problemele de la CNC sunt cu totul altele si, fara legi si regulamente bune, comedia erorilor continua..”, a conchis regizorul.