Streamuri Radio Clasic

Invitatul săptămânii

Interviul săptămânii cu Bogdan Budeș și George Constantinescu

Invitatul săptămânii 17:23

Vineri, 21 iulie, de la ora 12:00, invitați în studioul Radio Clasic sunt regizorul Bogdan Budeș și actorul George Constantinescu, fondator al Teatrului de Artă București.

Spectacolul "Dureri fantomă" de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, producție a Teatrului de Artă București, a primit vineri, 30 iunie, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” de la Ekaterinburg, Rusia.

Producția a fost desemnată, în unanimitate, de către juriul format din nouă jurați, ca fiind Cel mai bun spectacol al festivalului. Spectacolul îi are în distribuție pe Rareș Andrici, George Constantinescu și Mihaela Popa, iar traducerea din limbă rusă este semnată de Marina Palii.

Spectacolul a concurat cu 37 de spectacole din 6 țări – Rusia, Ungaria, România, Kazahstan, Macedonia și Serbia – și 31 de orașe. A fost cel mai mare număr de spectacole aflate în competiție, din istoria festivalului, după cum declară organizatorii. Reprezentația s-a jucat cu sala plină și s-a încheiat în frenezia a peste cinci minute de aplauze din partea publicului.

Teatrul de Artă București (TAB) este o companie de teatru, un proiect independent și curajos, născut la inițiativa unui tânăr actor, alături de actori talentați, susținută de artiști cu renume, toți însuflețiți de pasiunea pentru artă, oameni și comunitate. Primele spectacole s-au jucat cu succes în București și în țară (Brașov, Constanța, Sibiu, Iași etc.), atât în spații neconvenționale, cât și în săli de teatru.

Nu sunt singurul actor care a pus bazele unui teatru independent, dar sunt singurul actor care a avut nebunia de a construi, la propriu, un teatru.” George Constantinescu


 

Invitatul săptămânii 1 an ago

Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitat jurnalistul Mălin Bot

Emisiunea „Vânătorul de minciuni”, moderată de Grigore Cartianu, îl are ca invitat pe jurnalistul...

Invitatul săptămânii 2 ani ago

Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitat Liviu Petrina, fost Secretar General PNȚ-CD

Invitatul special al ultimei ediții din acest sezon a emisiunii „Vânătorul de minciuni”, moderată...

Invitatul săptămânii 2 ani ago

Cinci decenii de folk cu Zoia Alecu

10 noiembrie, Ora: 19:00, Radio Clasic FM 90,9 MHz Aveam plăcerea de a o...

Invitatul săptămânii 3 ani ago

Față în față – invitată scriitoarea Felicia Mihali

Vineri, 28 iulie, de la ora 13:00, debutează la Radio Clasic noua emisiune: „Față...

laurentiu constantin
Invitatul săptămânii 3 ani ago

Interviul săptămânii cu dl. Laurențiu Constantin

Se află în plină desfășurare Festivalul de Muzică Veche București, ediția a XVII-a, cel...

Invitatul săptămânii 3 ani ago

Sherban Lupu lansează un nou CD cu piese necunoscute ale lui George Enescu

Invitatul din această săptămână al Irinei Hasnaș este violonistul Sherban Lupu, care lansează azi...

serge celibidache
Invitatul săptămânii 4 ani ago

Interviul săpămânii cu Serge Ioan Celibidache

Serge Ioan Celebidache s-a nascut la 19.06.1968 la Paris, fiul renumitului dirijor și compozitor...

Invitatul săptămânii 4 ani ago

Interviul săptămânii cu pianistul Florian Mitrea

Pianistul Florian Mitrea, unul dintre cei mai apreciați tineri muzicieni de origine română ai...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Ediție specială – Festivalul Classix, ediția 2021 la final

Vineri, 19 martie, de la ora 13:00, Radio Clasic vă propune o ediție specială:...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pictorul Florian Doru Crihană

Vineri, 18 decembrie, de la ora 20:00, Radio Clasic vă oferă o întâlnire cu...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

In memoriam Elena Cernei

La 20 de ani de la dispariția mezzosopranei Elena Cernei, Radio Clasic vă propune...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pianista Sînziana Mircea

De la ora 13:00, Radio Clasic vă invită să urmăriți un interviu cu pianista...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul sătămânii cu pianista Alexandra Dariescu

Vineri, 20 noiembrie, de la ora 13:00, Radio Clasic vă propune un interviu cu...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu

Invitatul Irinei Hasnaș de vineri, 6 noiembrie, de la ora 13:00 este profesorul și...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

100 de ani de la înființarea Uniunii Compozitorilor din România

Luni, 2 noiembrie, de la ora 13:00, Radio Clasic vă propune un interviu cu...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pianistul Matei Varga

LA MULTI ANI MATEI VARGA! Pianistul Matei Varga a primit ovații din partea publicului din...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu dirijorul Cristian Lupeș

Marți, 20 octombrie, de la ora 13:00, Irina Hasnaș vă propune un dialog cu...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pianistul Paul Staicu

Vineri, 16 octombrie, de la ora 13:00, Irina Hasnas vă propune o întâlnire cu...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pianistul Cristian Niculescu

Cristian Niculescu este pianist concertist si Fondator al spațiului cultural “Kunstraum Niculescu Berlin” Director...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu pianista Dana Ciocârlie

Născută în București, Dana Ciocarlie și-a început studiile muzicale la Conservatorul din București și...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul sătămânii cu flautistul Matei Ioachimescu

Invitatul Irinei Hasnaș din această săptămână este flautistul Matei Ioachimescu. Emisiunea se va difuza...

Invitatul săptămânii 5 ani ago

Interviul săptămânii cu mezzosoprana Ruxandra Donose

Interviul săptămânii cu mezzosoprana Ruxandra Donose, luni 21 septembrie, ora 13:00, într-o ediție specială...

Invitatul săptămânii 6 ani ago

Interviul săptămânii cu dl. Ludovic Armin Cora despre Festivalul Muzica Kronstadt

Ediția a VII-a din acest an a Festivalului/Academie Muzica Kronstadt s-a amânat pentru 2021...

Invitatul săptămânii 6 ani ago

Interviul săptămânii cu actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

Marți, 28 iulie, de la ora 20:00 puteți să urmăriți un interviu cu actorii...