Streamuri Radio Clasic

Emisiuni

Ludovic-Armin-Cora

Interviul săptămânii cu Ludovic Armin Cora

Emisiuni 12:23

Vineri, 29 iunie, de la ora 12:00, invitatul Irinei Hasnaș la Radio Clasic este domnul Ludovic Armin Cora, fondator și director executiv al Festivalului Muzica Kronstadt, festival care se va desfășura la Brașov în perioada 2-9 august 2018.

Ludovic Armin Cora, este fondatorul Asociației Culturale Arte Kronstadt. Și-a construit cariera muzicală mai ales în străinătate; este prim oboist al Orchestrei Naționale Metz, Franța, iar în 2015 a decis să contribuie la înființarea unei Academii de Muzică în Sinaia, la care să predea câțiva dintre cei mai mari profesori de profil din lume. Primul masterclass al acestei școli, cel de oboi, a inceput cu 12 cursanți din Japonia, Regatul Unit, Belgia, China și Romania, dar și cu participarea lui Gordon Hunt, solo oboist al London Philharmonia. Anul acesta evenimentul a ajuns la ediția cu numărul cinci .

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Academia | Concursul | Festivalul Internațional „MUSICA KRONSTADT 2018”, alături de dirijorul de renume mondial HORIA ANDREESCU, dirijorul debutant Emil Vișenescu, compozitorii consacrați Dan Dediu și Baudime Jam îmbracă veșmintele de sărbătoare și vin în întâmpinarea tinerilor artiști, a publicului larg, aducând la Brașov elitele muzicii clasice mondiale de la Duisburger Philharmoniker, SWR Stuttgart, Ansamblul de Muzică Contemporană Berlin, Filarmonica George Enescu București, Universitatea Națională de Muzică București, Opera Brașov, Conservatroul „Giuseppe Verdi” din Milano.
Grație perenitătii, Academia | Concursul | Festivalul Internațional „MUSICA KRONSTADT, proiect dedicat în exclusivitate instrumentelor de suflat, oferă o agendă unică de concerte gratuite întregii comunități în locații emblematice precum Biserica Neagră, Clubul Copiilor Brașov, Sala Patria, Bastionul Țesătorilor, Sala de Concerte a Liceului Vocațional „Tudor Ciortea” Brașov.
Artiștii invitați se regăsesc|dăruiesc|împărtășesc experiența creativității și a trăirii artistice unice în diferite spații ideal-conceptuale tip masterclass destinat unui număr aproximativ de 50 de cursanți români și străini, concurs de interpretare artistică, precum și expoziția de inventică din domeniul instrumentelor de suflat și accesoriile acestora.
Concertele de Jazz susținute de Nicolas Simion și Sorin Zlat Quartet, adevărate comori muzicale în acest festival, dăruiesc Brașovului strălucirea și menirea unui oraș cultural la nivel internațional, alături de formatțiile cameral-orchestrale MUSICA KRONSTADT.

Emisiuni 6 zile ago

„Lentila de contact” – radiografia lucidă a lumii, cu Stelian Tănase

În fiecare vineri, de la ora 18:00, pe YouTube și la Radio Clasic FM,...

Emisiuni 2 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Radiografia unei lumi care refuză să se schimbe

Într-un peisaj mediatic grăbit, dominat de breaking news și reacții reflexe, „Lentila de contact”,...

Emisiuni 3 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Lumea lui Trump și România lui Bolojan

În fiecare ediție a emisiunii „Lentila de contact”, scriitorul și eseistul Stelian Tănase invită...

Emisiuni 3 săptămâni ago

Despre Rusia, cu Armand Goșu – o emisiune necesară

O discuție amplă, clară și fără menajamente despre Rusia de azi, mecanismele puterii de...

Emisiuni 4 săptămâni ago

Titanii, vineri, ora 21:00: Shania Twain și Chris Isaak

Două voci, două destine, o singură emoție: Shania Twain și Chris Isaak, în ediția...

Emisiuni 4 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Despre epoca imprevizibilului

Vineri, 23 ianuarie, de la ora 19:00, scriitorul și eseistul Stelian Tănase revine la...

Emisiuni o lună ago

„Lentila de contact”, cu Stelian Tănase – radiografia lucidă a lumii în care trăim

Radio Clasic propune, în această seară, de la ora 19:00, o nouă ediție a...

Emisiuni 2 luni ago

Stelian Tănase avertizează: o lume împinsă spre legea celui mai puternic

„Lentila de contact”, ediție de Crăciun. Stelian Tănase avertizează: o lume împinsă spre legea...

Emisiuni 2 luni ago

Lentila de contact: reforma blocată și amenințarea războiului

Stelian Tănase analizează, într-o ediție densă și incomodă, criza reformelor din România, impasul justiției...

Emisiuni 2 luni ago

Despre Justiție, ce a scăpat Recorder și reacțiile lui Nicușor Dan și Bolojan

Discutăm în profunzime documentarul Recorder care a zguduit opinia publică și a readus în...

Emisiuni 3 luni ago

Radu Miruță: „Statul român funcționează pe un mecanism care limitează schimbarea reală. Industria de apărare rezistă în pofida sabotajelor”

Ministrul Economiei și interimar la Apărare, Radu Miruță, afirmă că România se confruntă cu...

Emisiuni 3 luni ago

Trump, Putin, China și un București în haos – prin Lentila lui Stelian Tănase

Joi, de la ora 19:00, la Radio Clasic, Stelian Tănase revine cu o nouă...

Emisiuni 3 luni ago

Armand Goșu: obsesia ucraineană a lui Putin. Structura securistică a statului român

Istoricul Armand Goșu explică la podcastul Comunitatea Liberală ce legătură există între obsesia lui...

Emisiuni 3 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – România în campanie, lumea în criză

În ediția din această săptămână, Stelian Tănase privește România și lumea printr-o lentilă critică,...

Emisiuni 3 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Reforma bate pasul pe loc

Într-o nouă ediție a emisiunii „Lentila de contact”, difuzată vineri, la ora 19:00, scriitorul...

Emisiuni 4 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – De la mustățile lui Mackensen la reforma lui Bolojan

În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila de contact”, Stelian Tănase vorbește despre...

Emisiuni 4 luni ago

Care e faza cu hidrocentralele minune. Ministrul Energiei scumpește curentul

De ce e curentul atât de scump în România? Pentru că 70% din energia...

Emisiuni 4 luni ago

Lentila de Contact cu Stelian Tănase: Provocările toamnei politice și ecourile Congresului UDMR

O nouă ediție a emisiunii realizate la Radio Clasic, în parteneriat cu DeskReport În...

Emisiuni 4 luni ago

Codul roșu al lui Thuma, oamenii președintelui și civilii serviciilor

În timp ce premierul Ilie Bolojan încearcă să facă reforme la guvern și să...

Emisiuni 5 luni ago

Cum am ajuns să alegem între ruși și statul securistic

De câteva săptămâni, în spațiul public românesc asistăm la o serie de dezvăluiri care...

Emisiuni 5 luni ago

Povestea nespusă despre curajul unei tinere care, în 1977, a riscat totul pentru libertate

În acest episod al podcastului Comunitatea Liberală facem lumină asupra unei figuri rare și...

Emisiuni 6 luni ago

Îl prinde pe Bolojan paltonul la Palatul Victoria?

În ediția din această săptămână a podcastului „Comunitatea liberală”, invitatul lui Cristian Ghinea și...

Emisiuni 6 luni ago

„Lentila de contact cu Stelian Tănase – Pleacă sau nu pleacă Bolojan?”

Miercuri, 4 septembrie, de la ora 19:00, Radio Clasic difuzează o ediție incisivă a...

Emisiuni 6 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase, o radiografia fără menajamente a scenei politice și a marilor jocuri de putere

La Radio Clasic, în parteneriat cu DeskReport, Stelian Tănase pune, săptămână de săptămână, „lentila”...