Streamuri Radio Clasic

Emisiuni

Adrian Sitaru

Interviul săptămânii cu Oana Radu și Adrian Sitaru

Emisiuni 12:40

Vineri, 26 mai, de la ora 12:00, la Radio Clasic vorbim despre legea cinematografiei și implicațiile respingerii de către Parlament a Ordonanței de Urgență care modifică legea finanțării producțiilor cinematografice. Invitații noștri sunt Oana Florentina Radu, membru al Consiliului de Administrație al CNC din partea Ministerului Culturii și producătorul și regizorul Adrian Sitaru.

Pe 23 mai, plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de respingere al Ordonanţei de urgenţă ce modifica, la sfârşitul anului trecut, legea cinematografiei, înlocuind un text legislativ redactat în 2005. Mai mulți cineaști au solicitat Parlamentului să nu respingă textul Ordonanței și să se discute serios asupra modificării vechii legi a cinematografiei. Două scrisori deschise au fost trimise deja pentru a atrage atenţia Camerei Deputaţilor că votul, bazat pe o decizie neargumentată a Comisiei de cultură, ar putea afecta grav viitorul cinema-ului românesc, unul dintre cele mai populare şi lăudate produse de export ale ţării. Mai mult, în data de 23 mai, la 9 dimineaţa, cineaştii au organizat, în faţa clădirii Parlamentului, un miting de susţinere a noii legi. O scrisoare deschisă a Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei atrage atenţia asupra modului cum Comisia de cultură şi-a dat avizul negativ: "În doar câteva minute, în lipsa oricărei dezbateri publice, fără invitarea și consultarea nici unui reprezentant al domeniului vizat de actul normativ și pe baza unor argumente neadevărate (precum faptul că ordonanța de urgenţă ar fi fost adoptată pe perioada vacanţei parlamentare) sau ridicole, fără nici o legătură cu conținutul său, comisia condusă de domnul deputat Gigel Știrbu a acordat acesteia un aviz negativ. Mai mult, raportul scris al Comisiei, nu include nici un argument cu privire la avizul negativ oferit", se precizează în scrisoarea deschisă.

Ordonanţa de Urgenţă 91/2016, adoptată în noiembrie 2016 de Guvernul Cioloş la iniţiativa Ministrului Culturii de atunci, Corina Şuteu, a fost redactată în urma unor lungi consultări cu unele dintre cele mai cunoscute nume ale industriei cinematografice din România, precum Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu şi Florin Mihăilescu. O echipă a Ministerului a derulat o lungă perioadă de consultări atât cu zeci de nume din breaslă, cât şi cu reprezentanţi ai industriei din restul Europei, România fiind una din ultimele ţări europene în care coproducţiile sunt rareori încurajate prin suport financiar acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei. Regizorii Radu Jude, Tudor Giurgiu, Bogdan Mirică, Tudor Cristian Jurgiu, Stere Gulea, Adrian Sitaru, Paul Negoescu, Radu Muntean, Cristi Iftime, Emanuel Pârvu, Adina Pintilie, Alexandru Solomon, Monica Lăzurean-Gorgan, Iulia Rugină au semnat deja această scrisoare deschisă, lor adăugându-li-se alte nume importante din industria de film din România. 


 

Emisiuni 4 zile ago

„Lentila de contact” – radiografia lucidă a lumii, cu Stelian Tănase

În fiecare vineri, de la ora 18:00, pe YouTube și la Radio Clasic FM,...

Emisiuni 2 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Radiografia unei lumi care refuză să se schimbe

Într-un peisaj mediatic grăbit, dominat de breaking news și reacții reflexe, „Lentila de contact”,...

Emisiuni 3 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Lumea lui Trump și România lui Bolojan

În fiecare ediție a emisiunii „Lentila de contact”, scriitorul și eseistul Stelian Tănase invită...

Emisiuni 3 săptămâni ago

Despre Rusia, cu Armand Goșu – o emisiune necesară

O discuție amplă, clară și fără menajamente despre Rusia de azi, mecanismele puterii de...

Emisiuni 4 săptămâni ago

Titanii, vineri, ora 21:00: Shania Twain și Chris Isaak

Două voci, două destine, o singură emoție: Shania Twain și Chris Isaak, în ediția...

Emisiuni 4 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Despre epoca imprevizibilului

Vineri, 23 ianuarie, de la ora 19:00, scriitorul și eseistul Stelian Tănase revine la...

Emisiuni o lună ago

„Lentila de contact”, cu Stelian Tănase – radiografia lucidă a lumii în care trăim

Radio Clasic propune, în această seară, de la ora 19:00, o nouă ediție a...

Emisiuni 2 luni ago

Stelian Tănase avertizează: o lume împinsă spre legea celui mai puternic

„Lentila de contact”, ediție de Crăciun. Stelian Tănase avertizează: o lume împinsă spre legea...

Emisiuni 2 luni ago

Lentila de contact: reforma blocată și amenințarea războiului

Stelian Tănase analizează, într-o ediție densă și incomodă, criza reformelor din România, impasul justiției...

Emisiuni 2 luni ago

Despre Justiție, ce a scăpat Recorder și reacțiile lui Nicușor Dan și Bolojan

Discutăm în profunzime documentarul Recorder care a zguduit opinia publică și a readus în...

Emisiuni 3 luni ago

Radu Miruță: „Statul român funcționează pe un mecanism care limitează schimbarea reală. Industria de apărare rezistă în pofida sabotajelor”

Ministrul Economiei și interimar la Apărare, Radu Miruță, afirmă că România se confruntă cu...

Emisiuni 3 luni ago

Trump, Putin, China și un București în haos – prin Lentila lui Stelian Tănase

Joi, de la ora 19:00, la Radio Clasic, Stelian Tănase revine cu o nouă...

Emisiuni 3 luni ago

Armand Goșu: obsesia ucraineană a lui Putin. Structura securistică a statului român

Istoricul Armand Goșu explică la podcastul Comunitatea Liberală ce legătură există între obsesia lui...

Emisiuni 3 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – România în campanie, lumea în criză

În ediția din această săptămână, Stelian Tănase privește România și lumea printr-o lentilă critică,...

Emisiuni 3 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Reforma bate pasul pe loc

Într-o nouă ediție a emisiunii „Lentila de contact”, difuzată vineri, la ora 19:00, scriitorul...

Emisiuni 4 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – De la mustățile lui Mackensen la reforma lui Bolojan

În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila de contact”, Stelian Tănase vorbește despre...

Emisiuni 4 luni ago

Care e faza cu hidrocentralele minune. Ministrul Energiei scumpește curentul

De ce e curentul atât de scump în România? Pentru că 70% din energia...

Emisiuni 4 luni ago

Lentila de Contact cu Stelian Tănase: Provocările toamnei politice și ecourile Congresului UDMR

O nouă ediție a emisiunii realizate la Radio Clasic, în parteneriat cu DeskReport În...

Emisiuni 4 luni ago

Codul roșu al lui Thuma, oamenii președintelui și civilii serviciilor

În timp ce premierul Ilie Bolojan încearcă să facă reforme la guvern și să...

Emisiuni 5 luni ago

Cum am ajuns să alegem între ruși și statul securistic

De câteva săptămâni, în spațiul public românesc asistăm la o serie de dezvăluiri care...

Emisiuni 5 luni ago

Povestea nespusă despre curajul unei tinere care, în 1977, a riscat totul pentru libertate

În acest episod al podcastului Comunitatea Liberală facem lumină asupra unei figuri rare și...

Emisiuni 5 luni ago

Îl prinde pe Bolojan paltonul la Palatul Victoria?

În ediția din această săptămână a podcastului „Comunitatea liberală”, invitatul lui Cristian Ghinea și...

Emisiuni 6 luni ago

„Lentila de contact cu Stelian Tănase – Pleacă sau nu pleacă Bolojan?”

Miercuri, 4 septembrie, de la ora 19:00, Radio Clasic difuzează o ediție incisivă a...

Emisiuni 6 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase, o radiografia fără menajamente a scenei politice și a marilor jocuri de putere

La Radio Clasic, în parteneriat cu DeskReport, Stelian Tănase pune, săptămână de săptămână, „lentila”...