IUBITA LUI BĂLCESCU

A fost eroul meu in adolescență, aș fi vrut să semăn cu el. I-am citit scrierile. Am citit mult si despre viata pe care a dus-o. M-a frămîntat ideea revolutiei de atunci incepind. Împrumutată de la Bălcescu. Mi-a transmis că un regim politic nu poate fi răsturnat decît prin revoluție. A rămas pentru mine figura tutelară, nepătată a revoluției de la 1848 și a ideii de revoluție la români pînă azi. Două revoluții a cunoscut poporul român – 1848 și 1989.

Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 la Bucuresti, pe unde este azi biserica italiana. Drumurile copilariei si adolescentei l-au purtat la Biserica Boteanu, din apropiere, (peste drum de gospodaria familiei, bulevardul Magheru nu era trasat) unde mama lui Zinca îl ducea la slujbe duminica. Alt popas – școala Sfantul Sava (absolvita in 1835), azi pe locul din spatele statuii lui Mihai Viteazul… Era al 4-lea copil al cuplului Zinca Bălcescu și Barbu Petrescu. Toți copiii – Costache, Maria, Sevastiţa, Nicolae şi Barbu au luat numele mamei, dupa o moșioară în satul Bălcesti. A rămas orfan de tata in 1824, la virsta de cinci ani. In 1838 a intrat in armată ca iunker. In 1840 a fost arestat împreuna cu un grup (condus de Dimitrie Filipescu) acuzat de complot care viza răsturnarea domnitorului Alexandru Ghica. Condamnat la 3 ani, este depus la mănăstirea Margineni unde se imbolnăveste de tuberculoza – boală fatală în acele timpuri. A fost eliberat in 1842, dupa schimbarea domniei, de Gheorghe Bibescu.

Luxita Florescu s-a născut in 1816, tot in Bucuresti, in mahalaua Scorțarului pe malul drept al Dimbovitei pe linga biserica Sf Spiridon. Era fiica marelui aga Iordache Florescu și al Anicăi Șuțu. Luxita Florescu a fost căsătorita de părinti, minoră fiind, cu un ofițer din trupele ruse staționate în Principate – porucicul Filip Krijanovski. Căsătoria s-a destrămat în 1836.

Inceputul povestii de iubire dintre Nicolae Balcescu si Luxita Florescu datează din perioada imediat următoare eliberarii lui de la Margineni si a intoarcerii lui la București. În anul 1844 Bălcescu pleaca in strainatate pentru cercetări și studii istorice. Dar și pentru politică și activități masonice. Luxița îl urmează prin Europa după un timp. Sunt semnalați in Italia (Bălcescu isi cauta deja sănătatea, aflase că suferă de tuberculoză) – la Pisa, Livorno, Neapole. În iulie 1847, Bălcescu îi scria Luxiței Florescu întoarsă în țară : „Parisul e pustiu fără tine. Eşti singura femeie pe care o iubesc. Nu mă voi întoarce în România decât dacă voi avea certitudinea reîntâlnirii cu tine. Am nevoie disperată de tine“
In 1848 îl gasim la Paris, unde participă la revoluția din februarie care duce la înlăturarea regelui Louis-Phillipe. Balcescu este entuziasmat – vede aici drumul pe care trebuie sa o ia Țările Romane. Luxița Florescu era insărcinată și naște in mai 1848 la Budapesta un fiu, Bonifaciu. Copilul nu va fi recunoscut de familia Luxiței. Nici de Balcedcu, care nu ii va da numele lui. Va fi adoptat de mamă totuși zece ani mai tîrziu, în 1858.

Evenimentele revolutionare si activitatea lui Bălcescu in Tara Romaneasca din primavara anului 1848 se cunosc. Nu insist. Din toamnă colindă prin Europa despărțit de Luxita Florescu, mama copilului. Conspiră pentru o nouă revoluție, una cu mai mulți sorți de izbîndă. Tuberculoza se agrava, știa ca e condamnat, boala nu avea leac. A renunțat la un moment dat la activitatea politică, fiind bolnav, dar și dezamăgit și mâhnit de conflictele permanente dintre exilații români. S-a consacrat cercetării istorice si Masoneriei de care era legat. A redactat ”Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care din nefericire nu a apucat să o vadă publicată. A apărut postum, sub redacția lui Alexandru Odobescu.

Slăbit de boală, s-a stabilit lîngă Paris, la Ville d’Avray, în 1851, în primăvară. Apoi se duce la Hyeres, însoțit de sora lui Sevastița dar și de Maria Cantacuzino, al cărui rol pe lingă Bălcescu nu îl cunoaștem prea bine. Dacă mă iau dupa unele scrisori (cea mai mare parte pierdute) pare să fie o nouă iubită. La sfârșitul lunii aprilie 1852, Bălcescu pornește spre Constantinopol. La 8 septembrie trece Dunărea pe malul sting,la Turnu Măgurele, unde pentru citeva ceasuri se întâlneste cu Zinca Bălcescu și două dintre surori. Trebuie să plece degrab înapoi, desi spera să rămîna mai mult timp. Domnitorul Barbu Stirbey nu ii permite să rămîna de teama rușilor care supravegheau totul și erau ostili pașoptistilor care ceruseră desființarea Regulamentelor organice, invenția lor. Un aspect interesant este că Luxița Florescu nu participă la întîlnire, nu știm de ce. E destul de plauzibil ca Bălcescu ar fi vrut să-și vadă copilul (avea 4 ani). Ar fi fost pentru prima dată.

O luna mai tîrziu, octombrie, se îndreaptă spre Italia.Trece prin Neapole, se oprește la Palermo la 17 octombrie 1852. A luat o cameră la cel mai bun hotel Alla Trinacria, de pe Via Butera, aproape de port. Aici locuise o vreme Garibaldi. Primeste camera 26, la etajele superioare, o cameră modestă in raport cu apartamentele de lux plasate la etajele inferioare. Agonia se declanșează din prima zi a șederii lui aici. Continuă să își aștepte prietenii cărora le scria înfrigurat să vină să-l vadă pentru ultima dată. Nici Dimitrie Brătianu, nici frații Golescu, nici Ion Ghica nu dau curs invitației. Trimit scrisori în care arată că alte obligatii îi rețin la Londra, la Paris, la Londra, la Constantinopol. Luxița Florescu si Maria Cantacuzino ii trimit și ele explicatii, odată cu refuzul de a călători la Palermo să il vadă pe muribundul Bălcescu.

Iată un fragment din ultima scrisoare a Luxitei Florescu – din fericire păstrată. – ”Am aflat că eşti în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna şi nu ştiu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranţă acest fapt te chinuieşte amarnic. Cu câtă mulţumire aş primi suferinţele tale, să te văd scăpat din ele. Eu, Bonifaciu şi toţi ai mei suntem sănătoşi, toţi îţi trimit complimente. Bonifaciu îţi sărută mâna şi eu prietenul meu(!?…n red.) te sărut de mii de ori şi te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”. Un adio? Cert.

E găsit mort la 29 noiembrie 1852 in cămăruța lui de la hotelul Trinaclia. Avea 33 de ani. A fost înmormântat a doua zi în cimitirul Mănăstirii Capucinilor. A murit singur, părăsit de toți ai lui. O tristețe.

Fișă de roman – Partida de vânătoare, apărut la editura Vremea în 2018.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT