Mari compozitori români: Caudella, Popp, Niculescu

Miercuri, 4 octombrie, de la ora 22:00, Irina Hasnaș vă propune o reîntâlnire cu muzica românească contemporană.

În această seară vom asculta lucrări de Eduard Caudella, Adrian Popp și Ștefan Niculescu.

Eduard Caudella (1881-1924) s-a născut la Iași, într-o familie de muzicieni. Bunicul său, Filip Caudella, publicase în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece românești iar tatăl său, Francisc Caudella, s-a stabilit la Iași, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză și germană ajungând apoi primul director al nou înființatei școli de muzică  devenită din 1864 Conservatorul de Muzică și Declamațiune.
Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia și Iași (1850-1853) cu Paul Hette și Francisc Caudella, apoi și-a continuat studiile la Berlin și Frankfurt (1853-1857), cu Hubert Ries,
 Henri Vieuxtempsși cu Adolphe Rieß. A plecat apoi la Paris să studieze cu Lambert Massart și cu Delphin Allard.Între 1861 și 1864 a revenit la Iași, unde a fost violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. A fost inițiat în francmasonerie la 3 decembrie 1866 în Loja Steaua României din Iași. Ca și tatăl său, a predat la școala de muzică iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului. Printre elevii săi s-au numărat Athanasie Theodorini, Mircea Bârsan, Mircea Anghelescu și dirijorul Antonin Ciolan. A fost primul profesor de muzică al lui George Enescu care, mai târziu, i-a dedicat lui Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”.
În cadrul Conservatorului din Iași, Eduard Caudella a înființat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost. A mai dirijat și orchestrele de la teatrul românesc (1861-1875), de la trupa da teatru german (1868-1870) și de la opera italiană (1870-1874), unde a condus o serie de opere de Giuseppe Verdi (Lombarzii, Rigoletto, Trubadurul, Ernani), de Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, Maria de Rohan), Gioachino Rossini (Bărbierul din Sevilla), Vincenzo Bellini (Norma, Somnambula) și Charles Gounod (Faust, Sapho). A abordat și repertoriul național, dirijând din Eduard Wachmann (Lipitorile satului), Alexandru Flechtenmacher (Baba Hârca, Cinel Cinel). A realizat și o serie de compoziții proprii, fiind întemeietorul operei românești.

Adrian Pop s-a născut în 10 septembrie 1951 la Cluj. A absolvit Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj in 1978 unde i-a avut profesori pe Sigismund Toduţă, Cornel Ţăranu, Traian Mîrza, Dorin Pop, Emil Simion.
Din anul 2005 predă compoziţie, stilistică, armonie, contrapunct, forme şi analize muzicale, improvizaţie în stilurile muzicale culte la Academia de Muzică "Gh. Dima".
Debutează  în calitate de compozitor cu lucrarea „Introducere, arie şi canon” pentru contrabas şi percuţie în martie 1973 în cadrul  stagiunii de concerte şi recitaluri ale Conservatorului de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca.
Compune numeroase lucrări simfonice, corale, muzică de cameră, live electronic, jazz, muzică de scenă. Majoritatea  lucrărilor se bucură de circulaţie în cadrul vieţii muzicale, fiind abordate de formaţii muzicale şi interpreţi de prestigiu din ţară şi străinătate – dirijorii de orchestră Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Emil Simon, Ludovic Bacs, Michi Inoue (Japonia) Edward Tchiwjel (URSS), Stefan Anton Reck (Germania), Camil Marinescu, Paul Mann (Marea Britanie); dirijorii de cor Dorin Pop, Marin Constantin, Cornel Groza, Dan Mihai Goia, Florentin Mihăescu ; soliştii Marin Cazacu, Remus Manoleanu, Bianca Manoleanu, Yi-Ping Lee (China), Giovanni Bria (Elveţia), Hajnal Szekelyhidi (Ungaria), György Selmeczi (Ungaria); Cvartetul Transilvan (România); ansambluri ca Orchestra Filarmonicii Naţionale "G.Enescu" Bucureşti, Staatskappelle Dresden, Filarmonica de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Orchestra simfonică din San Remo (Italia), Filarmonica din Szeged (Ungaria), Corul de cameră "Madrigal" Corul de cameră "Cappella Transsylvanica", Corul Filarmonicii de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca, Corul Academic Radio Bucureşti, Corul Filarmonicii Naţionale "G. Enescu" Bucureşti, Corul Filarmonicii "Moldova" Iaşi etc.
O serie de lucrări ale sale au fost interpretate în cadrul unor manifestări muzicale prestigioase interne și internaționale.

Ștefan Niculescu (1927 – 2008) a fost un compozitor, muzicolog și profesor universitar român. Creația sa se înscrie în zona muzicii culte contemporane și acoperă numeroase genuri muzicale. Între anii 1941 și 1946, a studiat la Academia Regală de Muzică din București. S-a reprofilat apoi pe inginerie (studii la Institutul de Construcții Civile din București, până în 1950), în cele din urmă revenind la Academia de Muzică. Aici studiază compoziția cu Mihail Andricu, între anii 1951 și 1957. A avut ocazia nesperată (în contextul regimului politic din țară) de a participa la Școala pentru muzică nouă de la Darmstadt (1966–1969) și la Cursurile pentru muzică electronică de la studioul Siemens din München (1966).
A fost preocupat de folclorul muzical al Extremului Orient, de heterofonie și de muzica electronică.
Compune peste 70 de lucrări în genuri diverse (pentru ansambluri de cameră sau simfonice, cu voce, muzică de operă). Timp de mulți ani, a predat compoziția la Conservatorul din București.
A contribuit la întocmirea monografiei „George Enescu” (1972, Editura Academiei Române), demers pentru care a fost recompensat cu premiul Academiei Franceze.A fost membru titular al Academiei Române și doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj. A obținut Premiul Herder (1994), premiul pentru muzicologie al Academiei Franceze (1972) și numeroase alte distincții. Niculescu a fost membru al U.C.M.R. și al S.A.C.E.M. (Paris).
Volumul „Reflecții despre muzică”, Editura Muzicală, București, 1980 reunește contribuțiile sale teoretice semnificative.