Premiile TIFF 2019. Filmul care a obținut marele trofeu la Cluj

Premiile TIFF 2019. Filmul care a obținut marele trofeu la Cluj

S-au împărțit premii, aplauze, zâmbete și aprecieri sâmbătă seară la Gală de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Marele câștigător al evenimentului a fost desemnat filmul unui regizor din Columbia. Pe scenă a fost chemat și actorul Marcel Iureș, răsplătit cu premiul de excelență.

Unul dintre cele mai dorite premii – Trofeul Transilvania – a fost câştigat de pelicula care spune povestea unor adolescenţi care, împreună cu ostatica lor, se ascund în munți. După uciderea accidentală a preţioasei lor vaci, începe o luptă sângeroasă pentru supravieţuire.

Premiul de excelență i-a revenit actorului Marcel Iureș.

Marcel Iureș: “Toate nebuniile pe care le-am avut la 28 de ani le-am consumat aici, mai urmează una în toamna asta, un Shakespeare. Vă mulţumesc din toată inima!”

Şi filmul “Moromeţii 2” se afla pe lista câştigătorilor.

Ghorghe Visu: “Mulţumesc în numele colegilor mei care sunt la Roma acum şi uite, sunt emoţionat pentru ei. Da, mulţumesc!”

La Gală de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania au participat zeci de invitaţi, care au pășit pe covorul roșu. Ținutele lor spectaculoase au amintit de marile evenimente de profil organizate în străinătate.

Printre cei care au răspuns invitaţiei s-a numărat şi Pavel Bartoș, care şi-a făcut debutul ca regizor cu un scurtmetraj.

Pavel Bartoș: “Sunt fericit, după doar două vizionari a avut parte de 3 mii de oameni.Nu mă lupt pentru premiu, premiul pentru mine este publicul.”

În cadrul festivalului, publicul s-a putut bucura de peste două sute de pelicule.

Andreea Esca: “Surpriza cea mai frumoasă a acestui Tiff a fost filmul regizorului Radu Dragomir, soţul Danei Rogoz, film în care joacă şi ea, un film minunat. Am văzut şi “Gomera”, mi-a plăcut bineînţeles şi mă aşteptam să fie unul extraordinar de bun, la nivelul lui Porumboiu.”

Dana Rogoz, actriţa: “Este un film care cred că o să atingă publicul. Se leagă cumva de tema “me too”, dar nu exclusiv. Un film nu neapărat comod în toate momentele lui, dar care a fost extrem de bine primit aici la Cluj.”

Premiile TIFF 2019, în ordinea acordării, sunt următoarele:

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni : “Trecut prin foc”, de Frederic Tellier

Menţiuni speciale “Alex. Leo Şerban” : Alex Bogdan şi Iosif Prodan

Bursa “Alex. Leo Şerban”: proiectul de documentar “Il Bel Canto”, de Lina Vdovîi şi Radu Ciorniciuc

Premiile “Transilvania Pitch Stop” : proiectele “Oceane”, de Eva Pervolovici, “Carbon”, de Ion Borş, “Between Two Dawns”, de Selman Necar, “Spas”, de Maksym Nakonechnyi; menţine specială – “Athlete”.

Eurimages Coproduction Development Award: “Democracy, Work in Progress”, de Mihaly Schwechtje

Premiul FIPRESCI: “Ora de religie/Clergy”, de Wojciech Smarzowski

Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea “Umbre”: “Roata”, de Carlos Baena; menţiune specială: “Corbii”, de Tom de Ville

Premiul Publicului: “Copilul problemă/System Crasher”, de Nora Fingscheidt

Premiul Publicului pentru cel mai popular film din secţiunea “Zilele Filmului Românesc”: “Moromeţii 2″, de Stere Gulea

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru scurtmetraj: “Opinci”, de Anton şi Damian Groves

Menţiunile juriului Zilele Filmului Românesc pentru scurtmetraj: “Telefonul”, de Anca Damian şi “Minion”, de Anghel Damian

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Debut: “Monştri.”, de Marius Olteanu

Menţiunea specială “Zilele Filmului Românesc”: “Timebox”, de Nora Agapi

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Lungmetraj: “Arest”, de Andrei Cohn

Premiul pentru cea mai bună interpretare: Ingvar Sigurdsson, pentru “A White, White Day”

Premiul special al juriului: “Un om fidel/ A Faithful Man”, de Louis Garrel

Premiul de excelenţă al festivalului: Marcel Iureş

Premiul pentru întreaga carieră: Oana Păunescu

Premiul pentru regie: May-El-Toukhy, pentru “Dama de cupă/ Queen of Hearts”.

Trofeul “Transilvania”: “Monos”, de Alejandro Landes