UE a prezentat Pactul Ecologic European în valoare de 1 trilion de euro. România, a treia beneficiară a fondurilor

Comisia Europeană și-a prezentat marți planul de investiții de un trilion de euro, cu care va susține Green Deal, un plan ecologic european prin care va mobiliza investiții publice și va debloca fonduri private prin intermediul unor instrumente financiare ale Uniunii Europene.

România se numără printre principalii beneficiari ai Mecanismului pentru o tranziţie justă, destinat să ajute Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, potrivit estimărilor Comisiei Europene care au fost prezentate statelor membre UE, susţine Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit estimărilor preliminare, Polonia ar urma să fie principalul beneficiar al Mecanismului pentru o tranziţie justă, în condiţiile în care ar urma să beneficieze de investiţii în valoare de aproximativ 27 miliarde de euro. Urmează Germania, cu investiţii de 13,4 miliarde de euro, România cu 10,1 miliarde de euro şi Cehia cu 7,8 miliarde de euro.

“Oamenii sunt cei în jurul cărora s-a construit Pactul ecologic european, viziunea noastră pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Ne aşteaptă o transformare fără precedent, care va funcţiona dacă va fi echitabilă şi fiabilă pentru noi toţi. Vom sprijini oamenii şi regiunile care vor trebui să depună eforturi mai mari pentru realizarea acestei schimbări, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Pactul ecologic implică nevoi ridicate de investiţii, pe care le vom preschimba în oportunităţi de investiţii. Planul pe care îl prezentăm astăzi, de a mobiliza cel puţin o mie de miliarde de euro, va arăta drumul şi va debloca un val de investiţii verzi”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În timp ce Acordul verde urmărește să atingă neutralitatea carbonului în Uniunea Europeană până în 2050, UE a crescut de curând obiectivul de reducere a emisiilor pentru 2030 până la 50% și 55% în comparație cu nivelurile din 1990.

Mecanismul pentru o tranziţie justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil şi că nimeni nu este lăsat în urmă.

Deşi toate regiunile vor avea nevoie de finanţare, iar Planul de investiţii pentru Pactul ecologic european o va furniza, mecanismul asigură un sprijin ţintit care să ajute la mobilizarea unui cuantum de cel puţin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în cele mai afectate regiuni, în scopul de a se atenua impactul socio-economic al tranziţiei. Mecanismul va crea investiţiile necesare pentru a ajuta lucrătorii şi comunităţile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili.

Vicepreşedintele executiv al CE pentru Pactul ecologic european, Frans Timmermans, a spus că ”tranziţia necesară către neutralitate din punct de vedere climatic va spori bunăstarea oamenilor şi competitivitatea Europei, iar pentru ca aceasta să se realizeze, este nevoie de mai multe eforturi din partea cetăţenilor, a sectoarelor şi a regiunilor care se bazează într-o măsură mai mare decât alţii pe combustibili fosili. Mecanismul pentru o tranziţie justă va contribui la sprijinirea celor mai afectaţi prin sporirea atractivităţii investiţiilor şi propunerea unui pachet de sprijin financiar şi practic în valoare de cel puţin 100 de miliarde de euro.”

Mecanismul va suplimenta contribuţia substanţială de la bugetul UE prin intermediul tuturor instrumentelor care sunt relevante în mod direct pentru tranziţie.

Cele două documente publicate de Comisia Europeană se numesc European Green Deal Investment Plan și Just Transition Mechanism și configurează direcțiile în care Comisia Europeană își va proiecta investițiile în următoarele decenii pentru a atenua masiv impactul asupra mediului.

Planul european de investiții

Planul prevede că UE va aloca banii după criterii specifice. De exemplu, regiunile – unde un număr mare de oameni lucrează în industria cărbunelui, minerit de turbă sau gaze de şist – ar avea prioritate.

Aproximativ jumătate din totalul de 1 trilion de euro provine din bugetul pe termen lung al UE, guvernele naționale contribuind cu 100 de miliarde de euro și 300 de miliarde de euro provenind din sectorul privat.

Alți 7,5 miliarde de euro din bugetul UE pentru 2021-2027 sunt alocați în cadrul unui mecanism mai larg preconizat să genereze alte investiții de 100 de miliarde de euro.

Comisia spune că planul va fi susținut și de bani din programele regionale ale UE, din programul InvestEU, care mobilizează investiții publice și private folosind o garanție bugetară a UE și Banca Europeană de Investiții.

Pentru a putea valorifica partea din fond care le revine, statele membre vor trebui, în colaborare cu Comisia, să identifice teritoriile eligibile prin intermediul unor planuri teritoriale specifice privind tranziţia justă. Statele membre vor trebui, de asemenea, să se angajeze să aloce, pentru fiecare euro din Fondul pentru o tranziţie justă, fonduri din Fondul european de dezvoltare regională şi din Fondul social european Plus şi să furnizeze resurse naţionale suplimentare.

Efectul cumulat va consta în finanţare în cuantum de 30-50 de miliarde de euro, care va mobiliza şi mai multe investiţii. Fondul va furniza în principal granturi regiunilor. De exemplu, va sprijini lucrătorii în dobândirea de abilităţi şi competenţe pentru viitoarea piaţă a forţei de muncă şi va ajuta IMM-urile, startup-urile şi incubatoarele de afaceri să creeze noi oportunităţi economice în aceste regiuni. Totodată, fondul va sprijini investiţiile în tranziţia către o energie curată, de exemplu în eficienţa energetică.

UE își propune să transpună Pactul verde ]n prima lege „climatică” europeană până în luna martie a acestui an, care  va stabili condițiile pentru tranziție, va oferi predictibilitate pentru investitori și va asigura că tranziția la neutralitatea carbonului este ireversibilă.

La summitul de la Paris din 2015, liderii mondiali au convenit să mențină încălzirea globală sub 2 grade Celsius, ideal, dar nu mai mult de 1,5 grade Celsius până la sfârșitul secolului.

Oamenii de știință spun că țările vor rata ambele obiective cu o marjă largă, dacă nu se vor lua măsuri drastice pentru a începe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră anul viitor.

sursa: green-report.ro