Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul Radio Clasic

Marți, 7 mai, de la ora 20:00, invitatul Radio Clasic este violonistul Alexandru Tomescu.

„Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. Într-adevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.” – astfel se prezintă publicului, Alexandru Tomescu.

Interviul poate fi urmărit în transmisiune video live pe canalele noastre de YouTube și Facebook, iar pe radio va fi difuzat vineri, 10 mai, de la ora 13:00.

 

Realizator: Andrei Enescu

 

Anunțuri publicitare