- Radu Mazăre va fi eliberat condiționat din închisoare după decizia Tribunalului Ilfov
- Europarlamentarul Nicu Ștefănuță acuză Primăria Sectorului 4 de distrugerea arborilor pe Bulevardul Tineretului
- George Tuță, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, fotografiat alături de generalii SRI și Laura Codruța Kovesi
- Deputatul PNL Florin Roman depune plângere pentru ultraj împotriva lui Dan Vîlceanu
- Ștefan Birtalan, legenda handbalului românesc, a decedat la vârsta de 75 de ani
„Este aceeași firmă austriacă care execută în prezent lucrările la Lotul 1” între Sibiu și Boița, a precizat Drulă. „Așteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestații. Dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă foarte dificilă, predispusă alunecărilor de teren. Deși are doar 10 kilometri, este esențial, pentru că face traversarea între Valea Argeșului și Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus Drulă. Drulă a mai spus că din această primăvară vor începe lucrările la Lotul 5 al Autostrăzii Pitești- Sibiu, iar loturile 2 și 3 sunt în procedură de licitație. Ministrul Transporturilor a vorbit și despre autostrada Bucureşti-Braşov. „Am spus că a fost campionat de studii de fezebilitate. Or fi fost în general în România. Din păcate, pe această autostradă ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005. Este un studiu mai sumar. A rămas studiul de fezabilitate din 2005 pentru că de atunci au fost foarte multe încercări de parteneriat public privat. Câte doi-trei ani proiectul a fost blocat inclusiv în discursul public al decidenţilor zilei”, a spus Drulă. El a adăugat că a fost semnat contractul de proiectare pentru segmentul de autostradă Bucureşti – Braşov. „Acum chiar am făcut un pas concret, pe 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare al autostrăzii, asta înseamnă că vom avea toată partea din spate, viaducte, tuneluri, vom avea efectiv proiectul lor, aşa cum faci proiectul unei case. Şi apoi putem căuta un constructor. În momentul de faţă această muncă nu a fost făcută şi dacă nu a fost făcută nu poţi trimite un excavator direct în teren”, a spus Drulă. „Proiectantului care începe contractul semnat pe 12 februarie i-am cerut să livreze zonele critice, cum ar fi centura Comarnic, zona de la Ploieşti, mai repede decât termenele contractuale. Termenele contractuale, din păcate, sunt destul de mari. E vorba de doi ani, doi ani şi jumătate, un contract licitat înainte de mandatul meu”, a adăugat el.
„Este aceeași firmă austriacă care execută în prezent lucrările la Lotul 1” între Sibiu și Boița, a precizat Drulă.
„Așteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestații. Dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă foarte dificilă, predispusă alunecărilor de teren. Deși are doar 10 kilometri, este esențial, pentru că face traversarea între Valea Argeșului și Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus Drulă.
Drulă a mai spus că din această primăvară vor începe lucrările la Lotul 5 al Autostrăzii Pitești- Sibiu, iar loturile 2 și 3 sunt în procedură de licitație.
Ministrul Transporturilor a vorbit și despre autostrada Bucureşti-Braşov.
„Am spus că a fost campionat de studii de fezebilitate. Or fi fost în general în România. Din păcate, pe această autostradă ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005. Este un studiu mai sumar. A rămas studiul de fezabilitate din 2005 pentru că de atunci au fost foarte multe încercări de parteneriat public privat. Câte doi-trei ani proiectul a fost blocat inclusiv în discursul public al decidenţilor zilei”, a spus Drulă.
El a adăugat că a fost semnat contractul de proiectare pentru segmentul de autostradă Bucureşti – Braşov.
„Acum chiar am făcut un pas concret, pe 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare al autostrăzii, asta înseamnă că vom avea toată partea din spate, viaducte, tuneluri, vom avea efectiv proiectul lor, aşa cum faci proiectul unei case. Şi apoi putem căuta un constructor. În momentul de faţă această muncă nu a fost făcută şi dacă nu a fost făcută nu poţi trimite un excavator direct în teren”, a spus Drulă.
„Proiectantului care începe contractul semnat pe 12 februarie i-am cerut să livreze zonele critice, cum ar fi centura Comarnic, zona de la Ploieşti, mai repede decât termenele contractuale. Termenele contractuale, din păcate, sunt destul de mari. E vorba de doi ani, doi ani şi jumătate, un contract licitat înainte de mandatul meu”, a adăugat el.