- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitată senatoarea Simona Spătaru (USR)
- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
Actriţa Ileana Stana Ionescu, sărbătorită la împlinirea vârstei de 80 de ani
Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani a actriţei Ileana Stana Ionescu, Fundaţia Geo Barton, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, prezintă evenimentul „La mulţi ani, Ileana Stana Ionescu!”, vineri, 28 octombrie, de la ora 19:30, la Teatrul Metropolis, în prezenţa unor actori celebri.
Actriţa Ileana Stana Ionescu împlineşte 80 de ani pe 28 octombrie, aceasta având peste şase decenii de activitate închinată teatrului. Cu acest prilej aniversar, actriţa va fi înconjurată de prietenii şi colegii săi, care îi dedică un spectacol festiv, o seară efervescentă şi jovială în care actriţa Ileana Stana Ionescu va putea fi admirată într-o ipostază inedită, în compania amfitrionilor Iuliana Marciuc şi Silviu Biriş.
Invitaţii evenimentului vor fi Adela Mărculescu, Florina Cercel, Florin Piersic, Dan Puric, Costel Constantin, Ştefan Sileanu, Constantin Dinulescu, Bogdan Stanoevici, Cătălin Crişan, Mihai Niculescu, Dragoş Stemate şi Liviu Crăciun.