Căminul de bătrâni din Constanța a fost declarat focar de COVID-19, după ce 32 de beneficiari și 7 angajați au fost depistați pozitiv

Căminul de bătrâni din Constanța a fost declarat focar de COVID-19, după ce 32 de beneficiari și 7 angajați au fost depistați pozitiv

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța a fost declarat focar de COVID-19 după ce 32 de beneficiari și 7 angajați ai instituției au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, a transmis Prefectura Constanța, marți seară. Primul caz a fost confirmat săptămâna trecută, la un beneficiar al căminului, în urma unui control medical realizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru altă patologie. Ulterior, au fost testați colegul de cameră al bătrânului, dar și două îngrijitoare, toate…

Mai mult

România a pierdut 320 de milioane de euro, bani europeni, din cauza blocajelor în instanţă

România a pierdut 320 de milioane de euro, bani europeni, din cauza blocajelor în instanţă

România a pierdut, până la sfârşitul anului trecut, fonduri europene nerambursabile în valoare de 320 de milioane de euro alocate prin programul Connecting Europe Facility (CEF) pentru cele trei secţiuni de cale ferată dintre Braşov şi Sighişoara, parte a Coridorului feroviar IV Pan-European, spune ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Declarația a fost făcută la semnarea contractului de reabilitare a liniei ferate pe Subsecţiunea 2, Apaţa – Caţa, din secţiunea de cale ferată Braşov – Sighişoara. Lucian…

Mai mult

Parlamentul a votat creșterea pensiilor cu 40%. Propunerea PSD a trecut cu votul UDMR

Parlamentul a votat creșterea pensiilor cu 40%. Propunerea PSD a trecut cu votul UDMR

Parlamentul a votat marți majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de plen, ar trebui majorate și salariile profesorilor din acest an, iar autoritățile locale ar urma să primească mai mulți bani. PNL a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională legea. Rectificarea bugetară a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului în forma dorită de PSD. Au fost 242…

Mai mult

Agenda Urbană, o platformă de dialog între specialiști, autoritățile locale și bucureșteni

Agenda Urbană, o platformă de dialog între specialiști, autoritățile locale și bucureșteni

Filiala din București a Ordinului Arhitecților din România a lansat Agenda Urbană, o platformă online dedicată bucureștenilor. Proiectul a fost realizat împreună cu mai mulți colaboratori, specialiști în aria lor de expertiză, care au contribuit la direcțiile de dezvoltare pentru 10 teme cu impact semnificativ asupra calității vieții și a mediului construit, printre care spații verzi, mobilitate și accesibilitate. Agenda Urbană este o platformă care își propune să încurajeze dialogul între factorii de decizie relevanți…

Mai mult

Institutul Cervantes din București își redeschide porțile pentru public

Institutul Cervantes din București    își redeschide porțile pentru public

Institutul Cervantes din Bucureşti îşi va relua activitatea cu prezenţă – atât cea de cursuri, cât şi cea de evenimente culturale – în luna octombrie, după o perioadă în care programul s-a desfăşurat exclusiv online. Într-un comunicat remis News.ro, Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervates din Bucureşti, a transmis: „Am decis să reluăm contacul direct cu publicul şi facem acest lucru respectând cu stricteţe măsurile de siguranţă şi prevenţie stabilite de autorităţi. Am implementat controlul accesului…

Mai mult

The Social Dilemma, documentarul care ne arată cum suntem manipulați de rețelele sociale

The Social Dilemma, documentarul care ne arată cum suntem manipulați de rețelele sociale

Un documentar lansat recent pe platforma de streaming Netflix, „The Social Dilemma” („Dilema Socială), analizează efectele „abrazive ” ale platformelor de social media asupra societății moderne. Filmul a fost regizat de Jeff Orlowski, cunoscut și pentru alte documentare despre mediu precum „Chasing Ice” (2012) și „Chasing Coral” (2017). „The Social Dilemma” pune întrebări despre problemele care au apărut odată cu social media, de la capitalismul de supraveghere până la dependența produsă și impactul său asupra…

Mai mult

Armata, mobilizată la Madrid, unde 850.000 de oameni sunt în carantină

Armata, mobilizată la Madrid, unde 850.000 de oameni sunt în carantină

Armata va fi mobilizată la Madrid. Guvernatorul regiunii a cerut ajutor pentru a gestiona evoluția alarmantă a pandemiei.  Solicitarea a fost făcută în prima zi în care a fost reintrodusă carantina în mai multe cartiere din sudul capitalei spaniole. Măsura afectează 850.000 de locuitori, o cincime din populația regiunii Madrid. Pentru a ține situația sub control, armata va fi trimisă în sprijinul forțelor de ordine. De asemenea, autoritățile iau în calcul înființarea unor spitale de campanie, la trei luni după ce au fost…

Mai mult

Podul Ciurel, blocat la ora de vârf, la două zile după deschidere

Podul Ciurel, blocat la ora de vârf, la două zile după deschidere

Podul Ciurel, dschis circulației sâmbătă dimineața, a fost blocat luni după amiaza, la ora de vârf. Podul a schimbat rutele din zonă și mai mulți bucureșteni s-au plâns de aglomerația din trafic. „Mi-aș dori ca autoritățile să introducă din nou ruta care merge pe sub pod și care era semaforizată, deși se bloca la ora de vârf era mult mai utilă”, a scris un sofer. „Noul Pasaj Ciurel, la două zile de la inaugurare, a…

Mai mult

Zi decisivă pentru bugetul României

Zi decisivă pentru bugetul României

Plenul Parlamentului se va reuni marţi pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%. Şedinţa va începe la ora 13,00. Miercuri, Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport de adoptare rectificării bugetare, cu 20 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, adoptând un amendament al PSD care abrogă articolul potrivit căruia…

Mai mult

Nicușor Dan a mers cu sesizările de pe „București Umilit” la primăria condusă de Gabriela Firea

Nicușor Dan a mers cu sesizările de pe „București Umilit” la primăria condusă de Gabriela Firea

Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR PLUS pentru funcția de primar general,  a depus astăzi, la Registratura PMB, dosarele cu problemele sesizate de bucureșteni pe site-ul București umilit, un număr de peste 26.000 de sesizări adunate în mai multe cutii. Candidatul dreptei a anunțat într-o conferință de presă în fața Primăriei Municipiului București că site-ul a strâns 26.646 de sesizări, după care a mers personal și a depus dosarele, așteptând împreună cu ceilalți…

Mai mult
1 309 310 311 312 313 766