Studenţii din UE vor plăti taxe mai mari la universităţile din Anglia

Studenţii din UE vor plăti taxe mai mari la universităţile din Anglia

Studenţii din Uniunea Europeană care doresc să învețe la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de şcolarizare, la fel ca alţi studenţi străini, de la începutul anului universitar 2021, a anunţat guvernul britanic. Măsura este luată după ieșirea Marii Britanii din UE. Studenţii internaţionali reprezintă o sursă importantă de venit pentru universităţile britanice. Aceştia plătesc adesea dublu – chiar mai mult, în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ – faţă…

Mai mult

Băncile prefigurează înăsprirea condițiilor de acordare a creditelor

Băncile prefigurează înăsprirea condițiilor de acordare a creditelor

Primele 10 bănci ca număr de credite acordate în România estimează că toate tipurile de credite ar putea avea condiții mai aspre de acordare. Cele mai afectate sunt creditele de consum acordate populaţiei şi cele pe termen scurt acordate IMM-urilor, potrivit unui sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR). „În contextul pandemiei COVID-19, ce a luat amploare în România începând cu luna martie a anului 2020, piaţa creditului a înregistrat modificări importante în T1…

Mai mult

Rezultate Evaluare Națională 2020

Rezultate Evaluare Națională 2020

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 au fost afișate pe evaluare.edu.ro. Rezultatele la Evaluare Națională au fost publicate în format anonimizat. Astfel, pe pagina online dedicată rezultatelor de la Evaluare Națională 2020 vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Evaluarea Națională va primi anterior afișării rezultatelor codul specific. Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 Tot luni 22 iunie, între orele 14:00 și 20:00, au putut fi…

Mai mult

Directorul Unifarm, acuzat că a cerut mită 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract pentru livrare de măști și combinezoane

Directorul Unifarm, acuzat că a cerut mită 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract pentru livrare de măști și combinezoane

Directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmărit penal și a fost plasat sub control judiciar de către DNA pentru cinci infracțiuni de corupție. El este acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție, în timpul pandemiei de COVID. În plus, cele un milion de măști livrate prin contract Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu…

Mai mult

Coronavirus în România: Numărul îmbolnăvirilor este în scădere. 214 noi cazuri raportate

Coronavirus în România: Numărul îmbolnăvirilor este în scădere. 214 noi cazuri raportate

Alte 214 noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 24.505. Potrivit datelor raportate marți de Grupul de comunicare strategică, numărul deceselor a ajuns la 1.539, în ultima zi pierzându-și viața 16 pacienți. De la debutul pandemiei, s-au vindecat 17.187 de români. Până astăzi, 23 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.505 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare…

Mai mult

VIDEO | Primul tren de metrou a circulat pe magistrala M5 din Drumul Taberei

VIDEO | Primul tren de metrou a circulat pe magistrala M5 din Drumul Taberei

Testele tehnologice și dinamice cu primele trenuri de metrou au început pe traseul Magistralei M5 Drumul Taberei – Eroilor, prima garnitură de tren circulând pe noua linie încă de duminică. Luni, pe noua magistrală, autoritățile în frunte cu ministrul Transporturilor și premierul Orban au vizitat proiectul. Termenul de 30 iunie 2020 pentru punerea în folosință a metroului nu va fi respectat, au anunțat luni autoritățile care au vizitat șantierul, principalul motiv fiind o serie de…

Mai mult

Asimptomaticii, externați mai repede

Asimptomaticii, externați mai repede

Persoanele infectate cu coronavirus, dar care sunt asimptomatice sau doar ușor simptomatice, vor sta internate în spital doar zece zile, fiind trimise apoi în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicului, a anunțat luni seară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a precizat că va semna marți un ordin de ministru în acest sens.   Ministrul Nelu Tătaru a declarat luni seară, la postul Realitatea Plus, că în cursul zilei de marți va semna un ordin prin…

Mai mult

Șoferii de autobuz și tramvai din București vor purta uniformă.

Șoferii de autobuz și tramvai din București vor purta uniformă.

Șoferii mijloacelor de transport în comun din Capitală vor purta uniformă de la 1 iulie. Compania a cheltuit 3,7 milioane lei pentru noile uniforme care sunt formate din cămașă gri cu mânecă scurtă și costum de culoare închisă. Șoferii care vor refuza să le poarte nu vor avea voie să iasă pe traseu.  Directorul STB, a declarat că a cumpărat ținutele după ce călătorii au sesizat faptul că unii șoferi veneau la muncă cu șlapi,…

Mai mult

Se reiau zborurile cu Franța, Italia și alte trei țări europene

Se reiau zborurile cu Franța, Italia și alte trei țări europene

Cinci țări europene, printre care Italia și Franța, au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, se arată într-un comunicat al Guvernului. De asemenea, se reiau zborurile spre și dinspre aceste state începând de marți, 23 iunie. „Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Național pentru Situații de Urgență care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor…

Mai mult

Actriţa Adriana Trandafir este infectată cu noul coronavirus

Actriţa Adriana Trandafir este infectată cu noul coronavirus

Adriana Trandafir este infectată cu noul coronavirus, potrivit colegului său, actorul Ion Haiduc, care a precizat, pe Facebook, faptul că actrița este internată la Institutul „Matei Balș” din Capitală, potrivit Mediafax. Tot la INMB este internat şi Marcel Pavel, precum şi soprana Ozana Barabancea. Cu toţii s-au îmbolnăvit pe platourile de filmare ale unei emisiuni de televiziune. După ce mai multe vedete şi angajaţi au fost infectaţi, postul Antena 1 a transmis că se desfăşoară…

Mai mult
1 354 355 356 357 358 766