CONSTATIN BRÂNCUȘI – 145 „La o aniversare Brâncuși”

Postat în de Radio Clasic

Vineri 19 februarie 2021: se împlinesc 145 de ani de la nașterea în Hobița Gorjului a aceluia care avea să fie, prin arta lui, piatră de hotar a istoriei multimilenare a sculpturii, Constantin Brâncuși.

145 de ani nu implică de obicei celebrări majore, dar reprezintă pentru noi prilejul decisiv de-a ne angaja într-un demers sensibil și indispensabil de apropiere de semnificația operei brâncușiene, înțelegând originalitatea ei formală și altitudinea ei spirituală.

Vom avea astfel privilegiul și timpul ca, începând de azi, să ne unim în spirit în contemplarea creației lui Brâncuși, făcând – între altele – ca cel puțin la celebrarea a 150 de ani de la nașterea sa, care e peste numai cinci ani, Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu să fie ridicat în sfârșit la nivelul magnific de Via Sacra pe care-l merită.

Reproducem, tocmai de aceea, două texte extraordinare semnate de criticul și istoricul de artă Radu Varia, autoritate mondială în domeniul Brâncuși, a cărui carte – considerată fundamentală – despre marele sculptor e publicată la New York, la Paris și la Tokyo. 

Primul text definește, ca niciodată până acum, locul lui Brâncuși în istoria universală a sculpturii. Cel de al doilea, semnificația profundă și măreția unică a Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu.

“Sculptorul român a pus capăt la ceea ce îmi place să numesc “ciclul grec al sculpturii”, în care „omul e măsura tuturor lucrurilor”, ciclu ce a culminat în secolul al V-lea î.e.n., în Renaştere şi apoi cu Rodin. Brâncuşi, începând cu anul 1907 şi cu „Sărutul” de la Muzeul de Artă din Craiova, a readus la viaţă mijloacele şi limbajul dispărut de mii de ani ale marii arte a Egiptului Antic, în care „totul e măsura totului”, adică Cel de Sus, Creatorul, Infinitul, Absolutul. Ceea ce nu are limite neputând fi reprezentat, cum ne arăta şi Leonardo da Vinci, arta lui Brâncuşi devine o artă a simbolurilor, a „esenţelor”, cum îi plăcea să spună, lăsând deoparte reprezentarea „aparenţelor”, şi se întemeiază în primul rând pe limbajul formelor primare: cubul, ovoidul, cilindrul, trunchiul de piramidă”.

DESPRE ADEVĂRATA SEMNIFICAŢIE
A ANSAMBLULUI MONUMENTAL BRÂNCUŞI DE LA TÂRGU-JIU

Aflat azi într-o stare deplorabilă, ansamblul va trebui să devină într-o bună zi acea VIA SACRA pe care o merită semnificaţia şi măreţia unică în lume a capodoperei marelui sculptor român.

Cel care intră în parcul în care începe acest parcurs iniţiatic zăreşte în depărtări Parângul, iar muntele, în toate simbologiile, înseamnă permanenţa.

Prima dintre cele trei opere ce formează ansamblul monumental e aşezată pe malul Jiului, iar apa curgătoare indică puritatea şi viaţa.
Această primă operă este Masa Tăcerii, înconjurată de 12 scaune. E locul revelaţiei, al reculegerii şi al comuniunii.

La o sută şaizeci de metri de acolo ne întâmpină Poarta Sărutului. O poartă este un loc de trecere. Ieşim aici din universul interiorităţii, păşind în cel ce se deschide larg spre Coloana Infinitului, şi asta sub semnul celei mai mari experienţe a vieţii noastre, aceea a iubirii, reprezentată de cuplul îmbrăţişat de pe toate laturile lintoului, şi de simbolul figurat pe pilierii ce-l susţin.

Calea de un kilometru şi jumătate ce ne conduce de la Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului la punctul culminant al acestei sublime aventuri e un lung drum al meditaţiei, al reflecţiei.

Ajungem astfel în faţa Coloanei Infinitului care, cu cele şaisprezece module ale sale, se ridică la aproape treizeci de metri înălţime. – De ce aţi făcut această Coloană, Domnule Brâncuşi? a fost întrebat sculptorul. – Pour soutenir la voûte céleste, a răspuns el. Pentru a susţine bolta cerului. Aşadar ea este un axis mundi, o axă a universului considerat în totalitatea sa, aşa cum era cel în care ne aflam, în gând, la punctul de pornire, al revelaţiei de la Masa Tăcerii.

«Aşa e, Radule mamă – avea să-mi spună cu ani în urmă la Paris, în blândul său grai moldovenesc, Sergiu Celibidache – aşa e, cum ai scris tu în cartea ta despre Brâncuşi, începutul şi sfârşitul unei mari opere de artă sunt întotdeauna în acelaşi punct».

Radu Varia