- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitată senatoarea Simona Spătaru (USR)
- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
Daniel Day-Lewis a anunțat că renunță la actorie
Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare.
Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.
Anglo-irlandezul în vârstă de 60 de ani, considerat unul dintre actorii cei mai talentați ai generației sale, "este extrem de recunoscător față de toți colaboratorii săi și față de public după atât de mulți ani. Aceasta este o decizie personală și nici el, nici reprezentanții săi, nu vor comenta", a mai spus Dart.
Ultimul său film, regizat de Paul Thomas Anderson, ''Phantom Thread'', urmează să fie lansat pe marile ecrane la sfârșitul lunii decembrie în Statele Unite. În acesta, Day-Lewis joacă rolul unui designer de modă care lucrează în înalta societate londoneză a anilor 1950.