Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi despre Cioran, the king of pessimists
Pe 8 aprilie 2021 se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Emil Cioran, unul dintre primii autori recuperați de Humanitas, imediat după căderea comunismului.
Până la sfârșitul lui 2020, Humanitas a publicat 27 de volume în seria de autor Cioran, dintre care șase scrise în limba română, douăsprezece scrise în franceză, trei volume de publicistică, trei antologii și trei volume inedite apărute postum, cărți care s-au vândut în peste 1. 000.000 de exemplare.
Editura Humanitas marchează împlinirea a 110 de la nașterea celui care „a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin“ prin publicarea volumului inedit Carnetul unui afurisit, ultima carte scrisă de Cioran în limba română, a unei noi ediții a volumului Itinerariile unei vieți. Apocalipsa după Cioran (ultimul interviu filmat) de Gabriel Liiceanu și prin înnoirea hainei grafice a seriei de autor.
Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi despre Cioran Despre toate aceste evenimente editoriale vor discuta Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi, joi, 8 aprilie, de la ora 19.30, într-un dialog live difuzat pe pagina de Facebook Humanitas și pe canalul YouTube Humanitas.
• „Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisă de Cioran în limba română. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decât ineditele apărute la Humanitas – Despre Franța, Îndreptar pătimaș II și Razne. Un manuscris fără titlu, așadar, numit astfel în virtutea unui pasaj pe care Cioran îl scoate, dacă se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul îl va descoperi singur), în ciuda orientării metafizice pe care textul o capătă mai apoi, în deplin contrast cu începutul amoros. Demn de reținut, prin urmare, și de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut să-l dea, din motive nu tocmai limpezi.
“ — CONSTANTIN ZAHARIA
„Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.
El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept «specialist în problema morții», iar mai târziu ca «un străin pentru poliție» – metecul prin excelență –, «pentru Dumnezeu și pentru sine însuși». A cerut să i se «finanțeze insomniile», obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului.“
— GABRIEL LIICEANU
