Mama şi fiica alături pe scena Sălii mari a Ateneului Român

Filarmonica “George Enescu” anunţă duminică, 20 martie, ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român, un recital cu totul special, în care vor evolua alături violonista Cristina Anghelescu şi fiica ei, violonista Cristina Ioana Goicea.

Cristina Anghelescu, solistă a Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române din 1990, a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Ştefan Gheorghiu. S-a afirmat încă din timpul studiilor. A obţinut premiul al V-lea la Concursul „Jacques Thibaud” (Paris, 1981), al IV-lea la Concursul „Tibor Varga” (Sion, Elveţia, 1983), al IV-lea la Concursul „Ceaikovski” (Moscova, 1986). Deţine Premiul I la concursurile „Alberto Curci” (Napoli, 1983), „Dr. Luis Sigall” (Vińa del Mar, Chile, 1985), „Jean Sibelius” (Helsinki, 1990) şi la Concursul „Andria” (Italia, 1991).

În septembrie 2013, cunoscuta revistã The Strad titra: "Violonista românã Ioana Cristina Goicea câştigã Concursul Brahms din Pörtschach, Austria". Acestei prime poziţii în ierarhia competiţiei i s-a adãugat “Premiul special al publicului” precum şi invitaţia de a interpreta Concertul de Brahms la Tokio, alãturi de dirijorul Yuki Miyagi şi Orchestra „Kunitachi Symphoniker”. Tânăra violonistă a câstigat şi concursurile internaţionale “Andrea Postacchini” (2012), “Kloster Schöntal” (2011), “Jaroslav Kocian” (2008) şi, de asemenea, este laureatã a prestigioaselor competiţii “Fritz Kreisler” (2014), “Michael Hill” (2013),  “Valsesia Musica” (2013) şi “Ion Voicu” (2009).

Ioana Cristina Goicea a fost deţinãtoarea bursei Gerd Bucerius care i-a facilitat participarea la cursurile de mãiestrie cu prof. Krzysytof Wegrzyn la Academie Musicale de Morges (Elveţia). De asemenea, beneficiazã de o bursã din partea Fundatiei Gertrud und Hellmut Barthel.