Margareta Paslaru de vorba cu Ramona Olteanu

Joi, 22 decembrie de la ora 12.00 la Radio Clasic, invitata doamnei Margareta Pâslaru este Ramona Olteanu. Alături se va afla și producătorul muzical dl. George Popa.

Ramona Olteanu a absolvit Facultatea de Artă din cadrul Hyperion, secția teatru-actorie la clasa maestrului Virgil Ogășanu și a câștigat mai multe casting-uri pentru sitcom-uri, filme de scurt metraj, lung metraj sau seriale TV, cum ar fi: "Gaska" (continuarea serialului "La Bloc"), "Narcisa sălbatică", "Iubire elenă" – regia Geo Saizescu, "Portrete în pădure" – regia Dinu Tănase, "A treia șansă" – regia Cătălin Saizescu.

În 2013 a câștigat premiul pentru "Cea mai bună actriță", cu spectacolul "Edith Piaf" și premiul pentru "Cel mai bun spectacol din Balcani", în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio, iar în 2015 a reprezentat România la Festivalul Cultural European din Algeria, cu aceeași piesă "Edith Piaf" – regia Matei Varodi.

Ramona Olteanu este în prezent angajată a Teatrului Al. Davila din Pitești.