Mariana Nicolesco a încheiat în triumf Cursurile Master Class 2016

Cursurile de Măiestrie Artistică Master Class desfăşurate în perioada 25-31 iulie la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila s-au încheiat în triumf.

După zilele de foc în care zecile de tineri participanţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, au trăit la sesiunile matinale şi apoi până la orele târzii ale serii pasionanta aventură a depăşirii de sine sub îndrumarea cordială şi fermă a marii soprane Mariana Nicolesco, sâmbăţă 30 şi duminică 31 iulie publicul a avut prilejul să-i admire şi să-i aplaude cu entuziasm.

Tema ediţiei din acest an a acestor adevărate cursuri de magie în arta cântului, aşezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, a fost relaţia Maeştri – Discipoli.

Astfel, sâmbătă Mariana Nicolesco a vorbit cu emoţie, cu afecţiune şi admiraţie despre unii dintre cei de la care, într-un fel sau altul, a reţinut lecţii de artă şi de viaţă: Maestra ei de Canto la Conservatorul Santa Cecilia de la Roma, Jolanda Magnoni sau celebra soprană Elisabeth Schwarzkopf, de la trecerea căreia în eternitate se împlinesc acum zece ani; deşi considerată deja drept "una dintre marile mozartiene ale timpului nostru", Mariana Nicolesco a ţinut să parcurgă cu aceasta rolurile dramatice din operele lui Mozart, ştiind că Elisabeth Schwarzkopf e depozitara unei vaste experienţe dar şi a tradiţiilor preluate de la marii dirijori cu care a cântat. De aici şi ideea că relaţia Maeştri – Discipoli nu e altceva decât a face muzică împreună, a se ridica împreună spre altitudinile artei, idee strălucit ilustrată an de an de evenimentele extraordinare al căror suflet este şi care fac din Brăila o capitală a artei cântului.

Despre toate acestea, despre marea relaţie de prietenie a sopranei cu genialul violonist Yehudi Menuhin, al cărui centenar e celebrat în acest an, a conferenţiat dr. Stephan Poen, cu minunate proiecţii: Schwarzkopf în Die Rosenkavalier de Strauss, Menuhin în Concertul de Bruch şi Mariana Nicolesco în inegalabilele sale interpretări din Idomeneo de Mozart, Adriana Lecouvreur de Cilea (150 de ani de la naşterea compozitorului) şi Norma de Bellini (185 de ani de la premiera absolută a capodoperei, la Teatrul alla Scala din Milano).

A urmat un Recital al tinerilor artişti, adevărat spectacol extraordinar, cu Mariana Nicolesco în scenă, ca întotdeauna, alături de tinerii săi Discipoli.

Un triumf care a fost confirmat duminică, 31 iulie, la Concertul Master Class în care zecile de participanţi la ediţia 2016 au apărut timp de peste şase ore, îndrumaţi cu fervoare, rigoare şi umor de Mariana Nicolesco, fie în arii, fie în duete, terţete sau concertati în care au reluat o dată şi încă o dată câte un pasaj, când era cazul, spre încântarea publicului.

În cuvântul său introductiv Mariana Nicolesco s-a arătat entuziasmată de restaurarea teatrului brăilean, inaugurat cu ocazia Cursurilor sale de Măiestrie Artistică şi a mulţumit cu mare căldură tuturor celor care au făcut posibilă perfecta desfăşurare a acestei ediţii.

Serata s-a încheiat într-o euforie generală cu celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi, emblematic pentru manifestările Darclée, reluat de patru ori la cererea publicului.