Noi cazuri de bebeluşi cu stafilococ auriu la Maternitatea Giuleşti

Creşte numărul bebeluşilor născuţi la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti şi aflaţi sub tratament pentru că sunt infectaţi cu o bacterie periculoasă. Încă doi au fost transferaţi la spitalul Grigore Alexandrescu, iar numărul contaminărilor cu stafilococ auriu ajunge astfel la cinci.

În total, cinci copii au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu, născuți la Maternitatea Giulești. În prezent, mai sunt internați trei copii cu infecții, iar medicii spun că sunt în stare stabilă.

„Astăzi avem internaţi trei bebeluşi cu MRSA, născuţi la Giuleşti. Doi dintre aceştia s-au internat ieri, cu manifestări cutanate (au trei săptămâni, şi respectiv cinci zile). Cel de-al treilea bebeluş este cel cu probleme respiratorii, internat în data de 4 mai. Toţi sunt stabili”, au transmis reprezentanții Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Inspectori sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, însoţiţi de medici epidemiologi, verifică, în perioada 8 – 15 mai, la Maternitatea Giuleşti respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, a normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.

Joi, trei noi cazuri de bebeluşi infectaţi cu stafilococ auriu au fost raportate la Maternitatea Giuleşti. Totul a ieşit la iveală după ce o femeie a scris pe o reţea socială că i-a fost refuzată internarea în spital, tocmai din cauza reapariţiei bacteriei periculoase.

Îmbolnăvirile vin la o jumătate de an după ce Maternitatea Giuleşti a fost închisă, tot din cauza stafilococului auriu. Atunci, 45 de copii s-au îmbolnăvit din cauza bacteriei descoperite inclusiv pe mâinile medicilor şi asistentelor.

DSP şi Inspecţia sanitară fac acum investigaţii şi vor decide dacă este cazul ca spitalul să fie din nou închis