- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitată senatoarea Simona Spătaru (USR)
- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
Rămas bun, Nicolae Licareţ!
Miercuri, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nicolae Licareţ, directorul artistic al Filarmonicii "George Enescu", a fost depus în foaierul Ateneului Român. Maestrul, care şi-a dedicat viaţa instituţiei, a fost omagiat de personalităţi ale lumii artistice şi de oficialităţi, care au venit să-şi ia rămas bun de la artist. Nicolae Licareţ a fost înmormântat joi, la cimitirul Izvorul Nou.
"Este o ceremonie tristă…deşi învăţătura/preceptele creştine – şi părintele ar tălmăci mult mai bine – ne consolează că, de fapt, e doar o trecere Dincolo… într-o altă dimensiune necunoscută nouă. Totuşi, orice despărţire, cu atât mai mult una definitivă, are o incontestabilă marcă dramatică. E greu… e foarte greu să ignorăm această percepţie", a declarat, miercuri, în discursul său, Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii "George Enescu".