Revista “Prima iubire, Muzica”, la toate punctele de difuzare a presei

Primăria Municipiului Bucureşti şi Casa Artelor “Dinu Lipatti” anunţă apariţia în print a celei mai noi reviste dedicate iubitorilor de cultură, “Prima iubire, Muzica”, ce poate fi cumpărată de la punctele de difuzare a presei la preţul de 9,9 lei.

Lansarea oficială a avut loc luni, 5 noiembrie 2018, la sediul Casei Artelor “Dinu Lipatti”, urmată de un recital de muzică şi poezie eminesciană, în prezenţa a numeroşi invitaţi, nume importante ale vieţii culturale româneşti, o parte regăsindu-se şi în paginile revistei.

Printre acestia, pianiştii Horia Maxim, Horia Mihail, Mădălina Paşol, sopranele Irina Iordăchescu şi Martha Sandu, actorii Adrian Titieni, Vlad Rădescu, Daniela Nane şi Alexandru Nagy, balerina Ileana Iliescu, jurnalistul Marius Constantinescu, fotografa Cătălina Flămânzeanu, muzicologul Irina Hasnaş, dar şi profesorul Alexandru Mironov.

Mărturisirile invitaţilor mei de la Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’, presărate cu visuri împlinite, cu dureri şi cu minuni pline de învăţăminte, vă vor cuceri”, promite regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

“Am vrut să le auziţi vocile, am vrut să le citiţi poveştile, să îi cunoaşteţi mai bine şi să îi preţuiţi aşa cum se cuvine. Aşa că am înfiinţat această revistă frumoasă, în care le veţi descoperi sufletele şi îi veţi iubi. Pe unii îi veţi alege de modele. Cu alţii veţi visa sau vă veţi lăsa copiii să viseze.”, completează Alice Barb.

Numărul de debut al revistei “Prima Iubire, Muzica” are 100 de pagini şi cuprinde un vast articol despre viaţa şi creaţia de geniu al celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti, precum şi 10 interviuri cu personalităţi de prim rang ale vieţii culturale româneşti – regizoarea Alice Barb, pianistul Horia Mihail, dirijorul Daniel Jinga, actriţa Daniela Nane, compozitorul Dan Dediu, soprana Irina Iordăchescu, muzicologul Irina Hasnaş, jurnalistul Marius Constantinescu, tenorul Şerban Vasile şi directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău, Ion Grosu.

În sumar se regăsesc editorialul regizoarei Alice Barb, directorul fondator al revistei “Prima iubire, Muzica” şi al redactorului-şef Alice Năstase Buciuta, articole semnate de criticul de film Irina Margareta Nistor, de profesorul Alexandru Mironov şi de profesorul Mădălin Alexandru Stănescu, precum şi pagini dedicate evenimentelor şi publicului Casei Artelor “Dinu Lipatti”. Sesiunile foto sunt realizate de Paul Ştefan Buciuta.

Este o publicaţie lunară, pentru întreaga familie”, declară Alice Barb, “Şi, până la urmă, poate, vom visa cu toţii la o lume plină de muzică şi de iubire. Poate vom face cu toţii, împreună, o lume mai frumoasă şi mai bună, în care prima iubire va fi cântecul de leagăn al mamei, muzica – prietenă, mângâietoare şi aripă…”.

Casa Artelor “Dinu Lipatti” este cel mai nou centru cultural de excelenţă din Capitală, înfiinţat de Primăria Municipiului Bucureşti, finanţat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi inaugurat la 19 martie 2018, în casa – astăzi monument istoric – celui mai mare pianist roman al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti.