Există în politica românească personaje care par condamnate să trăiască mereu între două lumi: trecutul de care nu se pot desprinde și viitorul pe care încearcă să-l forțeze. Sorin Grindeanu e unul dintre ei. În 2017, România ieșea în stradă. Zeci de mii de oameni protestau împotriva unei ordonanțe care încerca, printr-o portiță legală, să schimbe regulile justiției peste noapte. OUG 13. Un text scris în birouri luminate discret, adoptat la orele mici, și semnat de un guvern condus de același Grindeanu. A fost momentul în care politica a pierdut pentru mult timp încrederea tinerilor și nu numai, iar România a învățat că democrația nu se apără cu lozinci, ci cu prezența în stradă.
Grindeanu a încercat să explice de atunci că nu a fost chiar cum s-a spus, că a fost o greșeală „colectivă”, că textul a avut „diverse forme”. Numai că, indiferent de forma invocată, semnătura rămâne aceeași. E amprenta unui episod care i-a lipit de frunte eticheta de politician duplicitar – zâmbitor la televizor, dar o altă realitate în spate. Și oricât ar încerca astăzi să vorbească despre „stabilitate”, OUG 13 stă la baza propriei lui instabilități morale.
Anii au trecut, funcțiile s-au schimbat, dar reflexele au rămas. Din biroul de la Ministerul Transporturilor, Grindeanu a condus unul dintre cele mai grele portofolii ale guvernului. Șantiere, miliarde, contracte, autostrăzi care există doar în PowerPoint. Pe hârtie, progres. În realitate, o succesiune de scandaluri, achiziții opace, firme preferate, licitații suspecte. Un teren mlăștinos, în care politicul și banul public se amestecă fără rușine. „Jaful din Transporturi” – cum l-au numit unii – nu e doar o figură de stil. E rezultatul unui sistem care s-a hrănit din tăcere și complicitate, cu miniștri dispuși să închidă ochii pentru pacea partidului.
Apoi, zborurile cu Nordis. Nisa, lux, discreție, alături de „prietenul” Ciolacu, cel fără diplomă de Bac, dar cu o mare dorință de a face bani din comisioane. Ei sunt numai doi dintre politicienii PSD care au preferat avionul privat al unui grup imobiliar, anchetat acum pentru delapidare și fraudă. Grindeanu, firește, a spus că „a plătit din buzunar”. Poate că da. Dar într-o Românie încă plină de oameni care stau la coadă pentru o locuință socială, imaginea unui ministru PSD în avionul unei companii prăbușite moral spune totul. Nu e despre bani. E despre instincte. Despre cât de natural pare, pentru unii, să rămână mereu aproape de putere și de lux, chiar și când miroase a corupție.
Acum, același Sorin Grindeanu vrea să fie președintele PSD. Pozează în omul de echilibru, vocea calmă dintre extreme. Îl cheamă pe premierul Ilie Bolojan luni la Parlament și ridică tonul, cerându-i socoteală pentru politică externă și securitate. Face toate astea ca și cum nu e parte din aceeași Coaliție de partide care conduc azi România. Același Grindeanu care cu ceva ani în urmă încerca să se disculpe de semnatura pusă pe OUG 13, azi vine și dă lecții de moralitate și verticalitate politică. E, în fond, un exercițiu de forță, un test de vizibilitate înainte de Congres. Dar atunci când ridici vocea în numele principiilor, ar trebui să te asiguri că ai și conștiința curată. Iar Grindeanu vorbește de parcă anii din guvernul său s-au evaporat, de parcă Ordonanța 13 a fost un vis urât trăit de altcineva.
În pregătirea Congresului, a avut și ideea „unității prin trecut”: l-a invitat pe Adrian Năstase, vechiul simbol al partidului și al condamnărilor care i-au urmat. Omul care în urmă cu nicio lună era în China alături de Putin și Xi. O mișcare cinică sau nostalgică, după gust. În spatele zâmbetelor și al aplauzelor se ascunde un mesaj limpede: „Ne întoarcem la origini”. Doar că acele origini sunt exact ceea ce a adus PSD în punctul în care nu mai poate convinge o generație întreagă de alegători că e altceva decât o formă de continuitate a vechilor rețele.
Grindeanu vrea puterea, dar poartă cu el umbrele trecutului. Și oricât de ordonat și elegant ar vorbi la televizor, oricât de bine și-ar potrivi cravata la congres, omul care a semnat OUG 13 rămâne acolo, în umbra lui. Iar dacă te uiți mai atent la personaj vezi tot „jegul” partidului comunist al cărui succesor e PSD. Întrebarea e simplă: poate un politician care a testat limitele democrației să devină un exemplu moral și liderul unui partid care promite „reformă” și o orientare pro-europeană? Sau va fi doar un nou episod din aceeași piesă, în care trecutul își joacă mereu rolul principal?
Pentru Sorin Grindeanu, lupta nu e doar pentru șefia PSD. E o luptă cu propriul său trecut. Și, deocamdată, trecutul pare să aibă mai multă forță.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
