- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat Cristian Ghinea (USR)
- Explozie lângă Isfahan, Iran: zboruri suspendate și apărare anti-aeriană activată
- Curtea de Apel București validează conducerea PMP: Eugen Tomac rămâne președinte
- CSM Corona Braşov a câştigat Campionatul Naţional de hochei
- Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București
Corul Regal – Concert aniversar
Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, vă invită marţi, 19 iulie 2016, ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român, la un concert aniversar dedicat celor 4 ani de existenţă ai ansamblului. De asemenea, evenimentul reprezintă şi un omagiu adus Familiei Regale a României, cu ocazia Jubileului de 150 ani. Evenimentul…
Mai mult