- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
În decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv întoarcerea Dosarului la Parchet pentru refacerea anchetei, menținând o hotărâre inițială pronunțată în acest sens în 2019. În mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul Mineriadei să fie retrimis Parchetului pentru refacerea anchetei, iar soluția a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar care s-au aflat în sală și care au acuzat atunci “injustiția”. “Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, spunea atunci Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă. Decizia nu a fost însă definitivă, fiind atacată atât de către Parchetul General, cât și de către sute de victime și de moștenitori ai acestora. Pe 10 decembrie 2020, instanța supremă a respins ca nefondate aceste contestaţii. Decizia – pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu – a fost definitivă. Astfel, la mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare, pentru refacerea de la zero a anchetei. Ce a invocat Instanța supremă pentru reluarea anchetei de la zero Instanța supremă a invocat lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele “pretins comise” de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Mugurel Cristian Florescu, în perioada 11-12 iunie 1990, ”sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane”. ICCJ a invocat nulitatea mai multor acte de urmărire penală pe numele celor inculpaţi, constatând nulitatea rechizitoriului întocmit în cauză. Autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor O ușoară speranță că vinovații vor fi pedepsiți și că vom avea o privire mai amănunțită asupra evenimentelor s-a întrezărit în 2015, după ce Parchetul General a redeschis dosarul mineriadei.
În decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv întoarcerea Dosarului la Parchet pentru refacerea anchetei, menținând o hotărâre inițială pronunțată în acest sens în 2019.
În mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul Mineriadei să fie retrimis Parchetului pentru refacerea anchetei, iar soluția a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar care s-au aflat în sală și care au acuzat atunci “injustiția”. “Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, spunea atunci Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă.
Decizia nu a fost însă definitivă, fiind atacată atât de către Parchetul General, cât și de către sute de victime și de moștenitori ai acestora.
Pe 10 decembrie 2020, instanța supremă a respins ca nefondate aceste contestaţii. Decizia – pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu – a fost definitivă.
Astfel, la mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Ce a invocat Instanța supremă pentru reluarea anchetei de la zero
Instanța supremă a invocat lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele “pretins comise” de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Mugurel Cristian Florescu, în perioada 11-12 iunie 1990, ”sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane”. ICCJ a invocat nulitatea mai multor acte de urmărire penală pe numele celor inculpaţi, constatând nulitatea rechizitoriului întocmit în cauză.
Autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor
O ușoară speranță că vinovații vor fi pedepsiți și că vom avea o privire mai amănunțită asupra evenimentelor s-a întrezărit în 2015, după ce Parchetul General a redeschis dosarul mineriadei.