„Barbarii..” lui Radu Jude provoacă discuţii despre reconstituirea istorică a momentului Odessa

Cea mai mare dezamăgire o ai de la un film atunci când te duci cu aşteptări greşite. La filmele lui Jude, poţi să te duci cu ce aşteptări vrei tu, pentru că oricum pelicula îţi va livra tot ceea ce are de spus. Şi, cel mai important lucru pe care îl face Jude de la primele plonjări în istorie, cu „Aferim” (2015), e că nu dă lecţii, nu demonstrează, ci surprinde peisaje afective care devin mai copleşitoare decât diferitele manipulări ale istoriei în sens ideologic.

Iar „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” merge cel mai departe în această direcţie, ca un film despre realizarea unui spectacol istoric, dar mai ales despre felurile în care trăim confruntarea cu prejudecăţile trecutului şi cu cele ale vieţii nodastre de zi cu zi.

Radu a fost lectura noastră, de la el am aflat lucruri„, explica la discuţia de după proiecţie Alex Bogdan, unul dintre protagonişti, în discuţia moderată de criticul de film Ileana Bîrsan la Cinema Elvire Popesco.

xtrecerea actriţei din rolul principal (Ioana Iacob) spre personajul regizoarei Mariana Marin („nu poeta, din păcate”, cum spune actriţa) după prezentarea cuminte cu nume şi prenume pentru ea şi pentru colegi şi se încheie cu ieşirea din personaj, odată ce e strigată de o colegă pe numele real. Ceea ce poate părea un simplu dispozitiv cinematografic se dovedeşte o imagine destul de exactă a modurilor în care trăim de obicei traversând graniţe între ficţiuni ale istoriei sau ale identităţii individuale ori colective în evenimentele din propria viaţă.

Din momentul în care auzi de film, ştii că este vorba despre realizarea unui spectacol-reconstituire istorică şi că are legătură cu masacrarea populaţiei evreieşti din Odesa de trupele române în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Eroii sunt însă cei care apar în film: „Castingul a fost extins şi a fost direcţionat dincolo de actori. Pe de o parte, a fost castingul Vioricăi Capdefier pentru tot ce a însemnat actori. Radu avea nişte idei şi nişte oameni cu care voia neapărat să lucreze şi în masa de actanţi din spectacol. Pe urmă, erau o seamă de interpreţi pentru figuraţie specială, oameni pe care Radu îi ştia şi pe care i-a dorit în film. Dincolo de asta, castingul a fost făcut cu probe fizice cu tot, oameni care pur şi simplu au vrut să vină la această selecţie ştiind ce au de făcut, ce urmează să joace, şi oameni care fac parte din asociaţii care fac «reenactment-uri» militare. Aici am avut la un moment dat un soi de confruntare, de distanţare, am avut oameni care au spus că mai bine stau deoparte. Se vede şi în film. E incredibil cât de real e acest scenariu scris, o ficţiune a lui Radu care s-a dovedit foarte real.(…) La Karlovy Vary ne-au întrebat câţiva critici de film, aşadar, oameni care ştiu ce înseamnă cinema-ul, ne-au întrebat «Erau oameni obişnuiţi, nu? cum aţi făcut să-i surprindeţi atât de bine?»”, a povestit producătoarea Ada Solomon.

Imaginile de arhivă, discuţiile despre unghiuri de abordare a poveştii şi reacţiile la intrarea într-un colţ românesc al istoriei mai întunecat se adună într-o adevărată antologie a atitudinilor şi argumentelor care par legate de vinovăţie, dar sunt de asumare. Şi, chiar dacă povestea este românească, relevanţa ei priveşte modurile de raportare la zonele întunecate din propria istorie pentru spectatori din alte ţări.

Lumea zice, «Iată, încă una şi încă una, şi asta mă face să mă gândesc la ce s-a întâmplat la mine acasă», la ce nu se spune despre ce s-a întâmplat în Polonia, la ce nu se spune despre ce s-a întâmplat în Cehia, şi aşa mai departe. Ele sunt prezente în istoria tuturor, până la urmă. Francezii spun acelaşi lucru, «Wow, asta ne face să ne gândim la o seamă întreagă de lucruri din istoria noastră care nu se spun». În Bosnia am avut o reacţie de la un spectator care mi-a spus de şapte ori «vă mulţumesc, ce curaj aţi avut! E foarte important şi pentru noi. Ştiţi, istoria noastră în fosta Iugoslavie şi cum s-a întâmplat… Este extraordinar că aţi putut şi aţi avut curajul. Dar el se gândea la istoria lor şi la atrocităţile care s-au întâmplat în acel spaţiu. Cred că şi de-asta este important filmul ăsta, pentru că el este foarte local, dar, în acelaşi timp, este un film universal şi el trebuie privit ca atare”, a explicat Ada Solomon.

Producătoarea a trăit pe propria piele graniţa fragilă dintre ficţiunea propusă de Radu Jude şi realitatea de zi cu zi, povestind o scenă reală cu un reprezentant al Primăriei Bucureşti „care era aproape 1/1 cu personajul din film. Aproape, pentru că, din păcate, domnul cu care am avut eu de-a face nu avea rafinamentul şi inteligenţa personajului jucat de Alexandru Dabija. Era mult mai brut. L-am trezit pe Radu din somn să vină să vadă (…) Făceam nişte probe de proiecţie pentru imaginile de pe Palatul Regal cu o zi înainte de filmare şi cineva s-a sesizat că se proiectează zvastici pe Palatul Regal şi a fost alertată primăria, televiziuni… întregul aparat de şoc şi groază. În momentul în care reprezentantul primăriei a ajuns în piaţă şi a dat nişte telefoane, a ajuns la concluzia că nu există niciun fel de permis de filmare, că noi nu avem nicio hârtie. De aici încolo a început un întreg balamuc. Hârtia exista, noi cererea am făcut-o, noi descrierea am făcut-o la primărie dar, dintr-o eroare care e undeva la mijloc, în aprobarea pe care am primit-o descrierea proiectului era alta. Numele era acelaşi. De aici am ajuns într-un soi de Caragiale în care ni s-a spus «dumneavoastră nu aveţi permisiunea de a filma aici». Abia la ziuă am putut să ne întâlnim cu funcţionarii care au scris altceva, cu colega mea care a văzut că e scris altceva, dar a zis că a primit asigurări de la funcţionari că merge şi aşa. Vina a fost, cum am zis, la mijloc, confruntarea, a fost ca în film”.

În schimb, raporturile cu instituţiile implicate în realizarea filmului s-au dovedit a fi surprinzătoare: „Cu Muzeul Militar am avut o relaţie absolut excepţională. Sigur, au vrut să citească scenariul, sigur că au avut nişte mici, dar foarte mici comentarii, sigur că am avut şi o aprobare de la Ministerul Apărării Naţionale, dar n-am avut niciun fel de obstacol. Au fost nişte lucruri logistice, dar care nu au niciun fel de legătură cu conţinutul sau vreun fel de cenzură… nicio secundă. Discuţiile au fost purtate la un nivel civilizat şi foarte bine argumentat istoric. A fost o surpriză foarte foarte plăcută. Mai bizare au fost lucrurile la alt nivel, la nivelul oamenilor din echipă, al unora dintre interpreţi, neprofesionişti invitaţi să joace şi care au refuzat… chiar şi actori şi tehnicieni care au zic că «subiectul ăsta, eu, mai bine, nu», fără să spună direct că au o problemă cu această abordare sau prezentare din scenariu, dar au preferat să stea de-o parte. Şi asta a fost o surpriză mai mare. Mă aşteptam de la autorităţi să aibă o poziţie mai dură şi nu de la colegi”, a adăugat Ada Solomon.

În discuţia din sala de cinema de la Institutul Francez, istoricul şi antropologul Andrei Oişteanu a amintit că subiectul atinge puncte sensibile pentru memoria românească: „masacrul de la Odesa e unul dintre cele uitate. Pogromul de la Iaşi e foarte bine documentat, şi cel de la Bucureşti, din ianuarie 1941, şi altele. Despre masacrul de la Odesa sunt câteva studii, câteva articole, dar nu există nicio monografie care să trateze total şi serios. De aici, omagiile mele lui Radu Jude, pentru că a făcut el documentarea respectivă. Există un documentar al lui Iepan despre pogromul de la Odesa şi el vizează cam acelaşi lucru, nu atât pogromul, cât reacţia contemporanilor noştri faţă de acest masacru”, a spus Oişteanu.

Realizatorii spun că 22 de zile de filmare au fost suficiente pentru a transpune în peliculă viziunea lui Jude. Pe cât de repede au decurs filmările, pe atât de amănunţit este stabilit echilibrul pe care filmul îl caută în permanenţă între documentare şi aluzie cinematografică, între redarea controverselor şi concentrarea asupra efectului de realitate. Că respiră în secvenţe în care camera îngheaţă asupra unui detaliu fotografic sau pe vârful unui stâlp proiectat pe cer, că ai surpriza să descoperi replici şi citate pe care le poţi oricând regăsi în dezbaterile reale, câştigul cu care te lasă peliculele lui Jude, şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” nu face excepţie, este că personajele îşi păstrează realitatea în momentele lor problematice, chiar şi atunci când o scenă le îngroapă sub toate clişeele dezbaterilor din viaţa de zi cu zi.

În luna iulie, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a devenit primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul Internaţional de la Karlovy Vary, Cehia, unde a avut premiera mondială. La acelaşi eveniment, filmul a primit şi premiul Label Europa Cinemas.

Lungmetrajul este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniştri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deşi nu este o invitaţie la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, aşa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic”, declara Radu Jude.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel de-al şaselea lungmetraj regizat de Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 28 septembrie.

Din distribuţie fac parte actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Anunțuri publicitare