Caramitru, distins în Macedonia cu titlurile de „Actor al Europei” și Doctor Honoris Causa

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Național din București (TNB), a primit în Macedonia titlurile de "Actor al Europei" și Doctor Honoris Causa al Universității de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje.

"În deschiderea ediției a 14-a a Festivalului Internațional 'Actorul Europei', care s-a desfășurat aseară, în amfiteatrul din Resen, Macedonia, în prezența unei asistențe selecte — artiști, profesori universitari, personalități internaționale — Ion Caramitru a fost distins cu titlul 'Actor al Europei' pentru întreaga carieră artistică", se arată într-un comunicat al TNB.

Festivalul "Actor al Europei" a fost organizat pentru prima oară în 2003, printre laureați aflându-se Roger Miremont — Franța, Bruce Myers din Marea Britanie, Monica Santoro din Italia, Costas Gakidas — Grecia, Zijah Sokolovic din Bosnia și Herțegovina, Milena Zupancic din Slovenia.

"Este o mare onoare să devii parte dintr-o mare familie unită prin festivalul de teatru 'Actor al Europei'", a declarat Ion Caramitru după primirea acestui titlu.