De la Colectiv la Paltinu: atunci când sinecura ajunge la robinetul de apă

În această dimineață, în loc să-și trimită copiii la școală liniștiți, mii de oameni din Prahova și Dâmbovița stau la coadă la cisterne, cu bidoane și PET-uri reciclate. Nu e vreun film despre o Românie post-apocaliptică. E România de azi, din 2025, în câteva zeci de localități alimentate din barajul Paltinu, unde apa potabilă a devenit, peste noapte, produs de lux pentru peste o sută de mii de oameni.

Oficial, explicația ete una tehnică: nivel scăzut în acumulare, pregătiri pentru lucrări la baraj, ploi abundente, turbiditate atât de mare încât stația de tratare de la Voila nu mai poate produce apă conform standardelor. Administrația Națională „Apele Române”, ESZ Prahova, Hidro Prahova, Ministerul Mediului – toate au, pe rând, câte o versiune despre cum natura s-a aliat cu nefericita coincidență a lucrărilor. În realitate, chiar instituțiile implicate recunosc, cu jumătate de gură, un amestec de decizii greșite, lipsă de coordonare și planificare, și un lanț de responsabilități pasate ca o minge fierbinte de la unul la altul.

Atât de mare e dezastrul, încât Comitetul Național pentru Situații de Urgență a ajuns să trimită apă potabilă din rezervele de stat, ca în urma unei calamități naturale, nu a unei decizii administrative prost gândite. Ministra mediului vorbește despre posibila desființare a ESZ Prahova, compania care gestionează captarea și tratarea apei, în timp ce conducerea acesteia trimite comunicate în care pasează vina la Apele Române și minister.

Iar în toată această ceață – nu doar a apei, ci și a responsabilităților – se ridică un personaj devenit simbol pentru sistemul clientele de partid : Monica Hunyadi.

„Dorel” cu carnet de partid

Vicepremierul Tánczos Barna, el însuși fost ministru al mediului, a pus degetul pe rană cu o sinceritate rară pentru un oficial: „am impresia că Dorel ajunge în funcţie de conducere din ce în ce mai des şi ajunge la companii vitale, de apă, energie, economie”. Când „Dorel” ajunge director într-o firmă de apă, rezultatul se vede direct în chiuveta oamenilor.

Dacă ne uităm la biografia Monicăi Hunyadi, înțelegem mai bine ce vrea să spună vicepremierul. Presa a documentat că, înainte de a intra în consiliile de administrație ale unor companii de stat din energie și infrastructură, ea era proprietara unui salon de coafură și consultant la Camera Deputaților. În 2022 a fost numită administrator la CFR Electrificare, divizia energetică a CFR, într-o perioadă în care ministru al Transporturilor era Sorin Grindeanu – acesta neagă însă orice implicare în numirea ei.

Mai recent, conform informațiilor publicate de mai multe instituții de presă, Monica Hunyadi a deținut o funcție de conducere în cadrul companiei de stat Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, societatea care operează stația de tratare de la Voila – exact veriga prin care a fost oprită producția de apă potabilă ce alimentează localitățile afectate. În paralel, numele ei apare în scandalul zborurilor private Nordis, în care a călătorit în Dubai cu lideri PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, în avioane plătite de un dezvoltator imobiliar.

Nu e nevoie să ne aruncăm în teorii de budoar ca să vedem problema de sistem. Dincolo de viața personală, rămâne un fapt simplu: o persoană fără experiență solidă în domenii strategice precum infrastructura energetică sau gestiunea resurselor de apă ajunge, printr-o succesiune de numiri politice, să stea în puncte cheie ale unui lanț tehnic care, dacă cedează, lasă o regiune întreagă fără apă și oprește o centrală de la Brazi.

Când asemenea cariere sunt posibile, nu mai vorbim doar despre „sinecuri”, ci despre risc sistemic.

De la Colectiv la Paltinu – același scenariu, alt decor

Ne place să ne spunem că tragedia de la Colectiv a fost un moment de cotitură. Atunci am descoperit, brutal, ce înseamnă „merge și-așa” în lanțul autorizațiilor, al controalelor, al semnăturilor puse din inerție sau din interes. Am aflat cum un amestec de incompetență, corupție și servilism poate ucide oameni care au ieșit, pur și simplu, la concert.

La Paltinu, decorul e altul: un baraj, un lac, niște laboratoare de analiză, niște comitete de urgență. Dar scenariul e același: ani la rând, nimeni nu ia în serios avertismentele, nimeni nu planifică un scenariu „ce se întâmplă dacă”. Există documente care arată că Apele Române și ESZ Prahova știau, cu luni bune înainte, că există riscul unei crize, dar măsurile reale au fost amânate până în momentul în care robinetul s-a închis, pur și simplu.

Și, ca de obicei, când ajungem la ziua „X”, toată lumea descoperă brusc cuvântul „forță majoră”. Natura e de vină, ploile, aluviunile, „condițiile hidrologice”. Doar că aceleași ploi, aceleași coduri portocalii, aceleași fenomene se întâmplă în toată țara. Diferența e cine conduce instituțiile care trebuie să gestioneze riscul: ingineri cu decenii în domeniu, sau „Doreli” atârnați de priza politică.

Sinecurile ca mod de guvernare

Cazul Monicăi Hunyadi nu e excepția, ci manualul. O persoană cu profil de „om de încredere” – prezentă în anturajul liderilor de partid, cu funcții în Parlament, vizibilă în fotografii de zboruri private – ajunge, într-un interval scurt, în poziții de conducere în companii de stat din infrastructură.

Și nu e vorba doar de ea. Vicepremierul Barna o spune direct: în alte județe, firmele de apă sunt conduse de oameni cu zeci de ani de experiență în domeniu; în Prahova, apare o structură complicată, cu o companie intermediară și cu oameni numiți politic, care „încasează salariile și produc exact ce vedem acum”.

Când aceste modele se repetă – la CFR, la Portul Constanța, la companii energetice, la autorități publice – vorbim despre o strategie, nu despre cazuri izolate. Sinecura devine un mod de guvernare: locuri bine plătite pentru oameni loiali, nu competenți, în noduri critice ale statului.

Atât timp cât totul funcționează „la limită”, aceste numiri sunt trecute la pierderi colaterale. Dar infrastructura nu iartă. Când barajul e golit, când ploile vin peste un sistem prost calibrat, când nimeni nu a cerut, din timp, scenarii de risc și planuri de rezervă, factura se plătește de către cetățeanul simplu la coadă la un bidon de apă, în spitale care-și pun problema cum sterilizează instrumentarul, în centrale care își opresc producția.

Problema nu e „coafeza”, ci sistemul care o consideră manager ideal

O parte a presei s-a grăbit să o transforme pe Monica Hunyadi într-un personaj aproape tabloid: „sexy-coafeza din zborurile Nordis” ajunsă în fruntea unei companii esențiale. Caricatura asta riscă să ne facă să ratăm esențialul.

Problema nu este că o fostă coafeză devine manager. Oamenii își pot schimba cariera, se pot specializa, pot învăța. Problema este cum ajunge acolo: prin concurs deschis, CV verificabil și expertiză demonstrabilă în domeniu, sau printr-o proptea politică, însoțită de fotografii cu lideri de partid în avioane private?

Când singurul criteriu real este „cui ești apropiat”, nu ce știi să faci, atunci nu mai vorbim despre mobilitate socială, ci despre capturarea statului de către rețele de prietenie, relații și obligații. Iar când aceste rețele ajung să decidă la ce presiune se golește un baraj, câte zile poți opri o stație de tratare, dacă vei anunța populația cu 24 de ore înainte sau cu 24 de minute, atunci sinecura devine amenințare la adresa securității naționale, nu doar a confortului de zi cu zi.

Ce ar însemna, de fapt, asumare

Astăzi, Monica Hunyadi nu mai este, potrivit ESZ, în conducerea companiei. Demisia sau încetarea mandatului vine, desigur, „conform procedurilor”. Sorin Grindeanu neagă orice legătură cu numirea ei la CFR. Ministerul Mediului spune că nu a fost informat la timp despre riscuri. Apele Române și ESZ se acuză reciproc. Toată lumea e indignată, nimeni nu e responsabil.

Adevărata asumare ar începe în altă parte:

• cu publicarea, necosmetizată, a tuturor deciziilor, notelor tehnice și avertismentelor interne de la Paltinu din ultimii ani;
• cu audit independent asupra tuturor numirilor din consiliile de administrație ale companiilor de apă, energie, transport, din ultimul deceniu;
• cu criterii clare, obligatorii, de competență profesională pentru orice funcție de conducere în astfel de instituții;
• cu sancțiuni reale – inclusiv interdicția de a mai ocupa funcții publice – pentru cei care, prin decizie sau prin omisiune, lasă fără apă un județ întreg.

Altfel, vom repeta ritualul deja cunoscut: scandal, breaking news, câteva demisii „tehnice”, uitare. Până la următorul baraj, următorul incendiu, următoarea coadă la cisterne.

De ce nu e nicio diferență?

De la Colectiv la Paltinu, de la Praid la criza apei din Prahova și Dâmbovița, sistemul românesc repetă aceeași lecție pe care refuză să o învețe: când pui în funcții vitale oameni loiali, nu competenți, nu doar că furi bani publici. Furi timp de reacție în criză, furi siguranță, furi demnitatea unor comunități întregi care ajung să trăiască, pentru zile sau săptămâni, ca într-un film prost.

Iar numele Monicăi Hunyadi, legat de cariere fulgerătoare din saloane de înfrumusețare în consilii de administrație energetice și companii de apă, sub umbrela politică în care apare și numele lui Sorin Grindeanu, nu e decât un capitol într-o carte mult mai groasă.

Dacă vrem cu adevărat să se schimbe ceva, discuția nu trebuie să rămână la nivelul „coafezei din Nordis”, ci să meargă până la întrebarea incomodă: câți „Doreli” mai avem, astăzi, în fruntea instituțiilor esențiale – și cât mai așteptăm până când următoarea criză ne va arăta, din nou, nota de plată?