Vladimir Cosma a vorbit ascultătorilor Radio Clasic

Pe 13 aprilie 1940, s-a născut la București, Vladimir Cosma violonist, compozitor și dirijor. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 76 de ani, domnul Vladimir Cosma a vorbit pentru prima dată ascultătorilor Radio Clasic România. Interviul a fost realizat de dr. Irina Hasnaș.

Reporter : Bună ziua domnule Vladimir Cosma, este o deosebită plăcere să vă avem în direct la „Radio Clasic”, un radio care se adresează în primul rând tinerilor.

De la microfonul acestui radio ne permitem să vă spunem un cald „La mulţi ani” cu multe bucurii şi multe împliniri.

Vladimir Cosma: Vă mulţumesc foarte mult. Sunt foarte emoţionat că v-aţi adus aminte de ziua mea şi, ce să fac, îmbătrânesc şi-mi pare rău, cum se spune. Îmi face plăcere că m-aţi chemat şi vă mulţumesc.

 Rep.: Anul acesta este unul foarte special: Cu cinci decenii în urmă, un tânăr de doar douăzeci şi ceva de ani se lansa într-un univers pe care îl visa de când era copil: universul muzicii de film. Iată, 1966, „Le plus vieux métier du monde”.

  Şi de atunci au urmat multe, multe, foarte multe poveşti. Ce a însemnat acest debut pentru dumneavoastră?

Vladimir Cosma: În primul rând, dacă vreţi să vorbim de un adevărat început sau debut –nu ştiam că se spune pe româneşte „debut” – prima mea adevărată muzică de film a fost „Alexandre le Bienheureux” (Alexandru cel fericit ) de Yves Robert cu Philippe Noiret, Marlène Jobert, etc…

„Le plus vieux métier du monde” (Cea mai veche meserie din lume ) era un film în colaborare cu Michel Legrand cu care lucram de vreo 7-8 ani, deci nu era exact prima mea muzică „singur”, dacă vrem să spunem aşa.

Dacă vrem să vorbim de un început, prefer să vorbesc despre colaborarea mea cu Yves Robert. A fost o colaborare permanentă, care a durat toată viaţa lui, iar eu am făcut toate muzicile filmelor pe care le-a realizat domnul Yves Robert.

„Le Grand Blond avec une chaussure noire” – Marele blond cu un pantof negru, „La Gloire de mon père” – Gloria tatălui meu… Nu ştiu dacă publicul românesc cunoaşte aceste filme după titlurile lor franţuzeşti sau după cele româneşti. Prefer să le spun pe cele franţuzeşti pentru că nu ştiu cum au fost traduse în România.

Filmele pe care le-am făcut cu el în afară de „Alexandre le Bienheureux” sunt „Clérambard”, „Le Grand Blond avec une chaussure noire”, „Le Retour du Grand Blond avec une chaussure rouge”, „Salut l’Artiste”, „Un Eléphant ça trompe énormément”, „Nous irons tous au paradis”, „La Gloire de mon père”, „Le Château de ma mère”, „L' ete 36”.

A fost o colaborare foarte intensă, foarte prelungită şi fără nicio excepţie.

 Rep.: Au fost aşadar poveşti, îmi place să le spun aşa, pe care dumneavoastră, în colaborare nu numai cu Yves Robert dar şi cu alţi mari regizori, le-aţi pus pe muzică. Ce înseamnă de fapt acest dialog al artelor? Ce înseamnă pentru compozitorul Vladimir Cosma?

Vladimir Cosma: Dragă doamnă, compozitorii au scris cam de multă vreme ceea ce se numeşte muzică „cu program” adică muzică în care există o istorie, sau o poveste, cum spuneţi dvs, pe care o susţinea şi pe care compozitorii voiau s-o pună în muzică, s-o concretizeze chiar când nu era explicit spusă.

De exemplu „Preludiile” de Liszt sunt muzică cu program dar nu cu un program care este anunţat ca „Ucenicul Vrăjitor” al lui Paul Dukas sau alte muzici de program care efectiv urmăresc un program anunţat dinainte

Muzica de film, ca şi muzica de operă se înscrie în această linie muzicală dramatico-muzicală care face apel la poezie, la idei, la poveşti şi le exprimă în note, în sunete, în construcţii muzicale.

Cinema-ul este o formă de spectacol oarecum recentă în istoria muzicii, de vreo 100-150 de ani, şi de la apariţia lui a înlocuit oarecum opera care a devenit un fel de patrimoniu al trecutului. Se scriu tot mai puţine opere contemporane

În orice caz, ele au intrat mult mai puţin în memoria spectatorilor de astăzi şi sunt tot un fel de moştenire a trecutului care se prelungeşte. Muzicile care sunt create noi – muzica de film, pentru disco, pentru radio, pentru televiziune – au o importanţă foarte mare fiindcă sunt create pentru mijloacele de difuzare actuale.

 Rep.: Se pare că şi în acest univers al muzicii de film mijloacele de construcţie şi redare a muzicii au evoluat.

Dacă la mijlocul secolului al XX-lea vă bucuraţi de o amplă orchestră simfonică, astăzi cum se realizează muzica de film, d-le Vladimir Cosma?

Vladimir Cosma:  Uitaţi, aste depinde de compozitor, depinde de producţia filmului respectiv, dar se realizează în tot felul de „fasoane”, cum se spune, adică se poate realiza cu mari orchestre simfonice, cum spuneaţi, alţii le fac cu mijloace mai mici, cu sintetizatoare sau cu aparatele electronice de astăzi

Dar nu există o regulă generală în care să poţi spune cum trebuiesc realizate, depinde de stilul filmului, de economia bugetară a producţiei respective şi de voinţa regizorului şi compozitorului.

Personal, eu fac din ce în ce mai mult muzici cu o culoare simfonică. Am integrat tot acest aport al instrumentelor noi electronice în nomenclatura orchestrei simfonice, adică le consider ca un aport foarte interesant dar fără să înlocuiască nomenclatura de bază a unei orchestre care rămâne, totuşi, orchestra simfonică. Ea este unul dintre cele mai ample instrumente.

 Rep.: Dar iată că Vladimir Cosma este cunoscut în peisajul muzical internaţional nu numai ca un minunat „mânuitor” al sunetului muzicii de film. V-au preocupat şi alte domenii ale muzicii şi aş sublinia pentru mai tinerii noştri ascultători faptul că atunci când aţi plecat în Franţa eraţi un recunoscut violonist

Vladimir Cosma: Da, când aţi spus că mi-am îndeplinit visul de a face muzica de film nu e chiar exact, pentru că eu în România nu eram preocupat în principal de muzica de film ci mă interesa muzica în sensul larg al cuvântului: simfonică, populară, de jazz, de toate soiurile pe care le-am descoperit încetul cu încetul, dar muzica de film mai puţin pentru că nu prea o cunoşteam în România. Erau foarte puţine filme care veneau iar eu nu aveam timp să mă duc la cinema. Am descoperit existenţa acestui gen muzical când am venit în occident şi am început să lucrez pentru discuri, cinema şi televiziune.Asta nu m-a făcut să uit prima mea pasiune care era muzica, în general. Deci pe lângă muzicile de film care au  Rep.: rezentat pentru mine, totuşi, 50-60 de ani de activitate intensă am avut posibilitatea şi ocazia să fac şi alte piese concertante pentru vioară şi orchestră, violoncel şi orchestră, cvartet de coarde, muzică de cameră pentru toate instrumentele, muzică de balet, fără să uit chiar domeniul operei.

Am scris acum câţiva ani o operă după Marcel Pagnol, „Marius, Fanny et César”, în care interpreţii principali erau Angela Gheorghiu, soprana noastră celebrissimă în lumea întreagă şi Roberto Alagna. Deci am continuat să abordez tot felul de genuri muzicale simfonice, de cameră, de jazz… Am făcut discuri cu mari jazmani ca Toots Thielemans, Chet Baker, Philip Catherine.

 Rep.: Revenind la Marius et Fanny, când a avut loc premiera aceste opere?

Vladimir Cosma: Premiera a avut loc acum vreo 8-10 ani.

 Rep.: Şi ce impact a avut asupra publicului? Am înţeles că a fost o operă de succes.

Vladimir Cosma: A fost un succes enorm pentru că subiectul este foarte emoţionant şi de mare actualitate, un fel de Romeo şi Julieta transplantat în Franţa, cu personaje foarte tipice şi un loc pitoresc. A avut un foarte mare succes şi de fiecare dată când a fost reluată cunoaşte acelaşi mare succes chiar din punct de vedere discografic am înregistrat-o cu London Symphony Orchestra, cu Roberto Alagna, Angela Gheorghiu şi Jean-Philippe Lafont.

 Rep.: Domnule Vladimir Cosma, iată că anul acesta francezii au hotărât să vă sărbătorească pentru minunatele pagini muzicale pe care le-aţi oferit. Puteţi să ne dezvăluiţi câteva din  Rep.: erele acestui program aniversar?

Vladimir Cosma: Această sărbătorire a 50 de ani de succes este un argument de marketing, fiindcă eu am concerte în fiecare an, am fost şi la Bucureşti acum câteva luni, merg în cele mai mari oraşe pentru a da concerte, deci pentru mine nu  Rep.: rezintă ceva excepţional această serie de concerte. Sper că vor fi excepţionale prin calitatea și conținutul lor

 Ele se vor desfăşura începând cu 29 septembrie şi vor avea loc în Franţa şi în Elveţia la Geneva.

  Voi fi în Franţa această perioadă, dar vara trecută am avut 10 concerte în Midi de la France deşi nu erau 50 de ani de aniversare, erau 49.

 Rep.: Acest turneu amplu şi faptul că vă aflaţi sub acest „titlu” de 50 de ani este cu siguranţă un pretext, dar care va fi conţinutul acestor concerte? Ce se va interpreta din creaţia dumneavoastră?

Vladimir Cosma: Programul nu l-am constituit exact. Bineînţeles că voi fi obligat să-mi cânt anumite piese că sunt succese mari și pe care publicul le aşteaptă.

Când vin la un concert al meu ei aşteaptă să cânt muzica lui „Rabbi Jacob”, „Grand Blond” sau „La boum” piese pe care, chiar dacă aş vrea, nu pot să le scot din program.

Încerc pe lângă aceste piese să fac anumite piese în prima audiţie sau mai puţin cunoscute de public. Deci voi avea anumite piese în primă audiţie dar,  Rep.: et, programul meu nu e constituit încă.

 Rep.: Domnule Cosma, să coborâm în laboratorul dvs. Ce se întâmplă în acest moment? Ce pregătiţi în afară de proiectul concertelor aniversare?

Vladimir Cosma:  În primul rând scriu piese pentru acest concert, piese în primă audiţie sau noutăţi cu orchestraţii noi.

În al doilea rând scriu muzica unor filme, de exemplu scriu muzica filmului unui tânăr regizor belgian pe care o voi înregistra peste vreo lună de zile.

Îmi continui un concert de violoncel şi orchestră pe care l-am început dar nu l-am terminat, așa că am foarte mult de lucru.

 Rep.: Când scrieţi aceste piese concertante vă gândiţi la un anume interpret sau, pur şi simplu, aveţi o imagine ideală asupra unuia?

Vladimir Cosma:  Depinde de caz. Am terminat acum un concert de mandolină şi orchestră pe care l-am scris efectiv pentru Vincent Beer Demander, care este unul dintre cei mai mari mandolinişti din lume şi când am scris acest concert m-am gândit la el pentru că el mi l-a comandat. Dar de cele mai multe ori, când scriu piese sau concerte nu mă gândesc la un solist. Le scriu şi după ce le-am terminat văd cu cine le pot prezenta pentru prima oară.

Chiar când am scris opera despre care v-am vorbit înainte nu m-am gândit nici la Angela Gheorghiu, nici la Alagna, din contra mă gândeam la un casting nou de tineri. Cum personajele aveau 20-22 de ani, căutam cântăreţi tineri dar Roberto Alagna şi Angela Gheorghiu m-au chemat şi mi-au spus că ei ar vrea s-o cânte neapărat.

Acum câţiva ani, când am terminat de scris un concert de vioară şi aveam în gând un anumit solist care îmi plăcea foarte mult, orchestra care m-a angajat mi l-a impus pe Vadim  Rep.: in cu care avea un contract. Mi s-a cerut acordul şi n-am putut să-l refuz peVadim  Rep.: in care e un mare violonist.

Când scriu piese clasice le fac să fie cântate de diverşi solişti, nu de unul anume.

 Rep.: Aşadar sunteţi ales de anumiţi interpreţi deşi uneori aţi vrea să alegeţi dvs.

Câteodată se întâmplă aşa. La fiecare concert apar situaţii noi, uneori un interpret nu e liber.

Trebuie o anumită supleţe când compui muzica. O scrii pentru un solist sau o orchestră specifică doar dacă ai o astfel de comandă.

Acum câţiva ani am scris o piesă pe fabulele de La Fontaine pentru narator şi orchestră simfonică, piesă care mi-a fost care mi-a fost comandată de orchestra Suisse Romande

În contractul acestei piese era specificat că prima audiţie să aibă loc la Geneva cu orchestra Suisse Romande .

Acum vreo câţiva ani am scris o Cantată intitulată „1209” comandată de Vatican cu ocazia a 800 de ani de la un masacru făcut la Beziers

Am dirijat-o la Beziers în biserica unde a avut loc acest masacru, dar acum o cânt că piesă de concert.

 Rep.: Domnule Vladimir Cosma, dacă ar fi să rememoraţi în câteva secunde toată această impresionantă carieră v-aţi opri asupra unui moment special?

Vladimir Cosma:  Bineînţeles că sunt momente care m-au bucurat, altfel nu aş putea să continui.

Totdeauna această apreciere a publicului şi artiştilor care m-au încurajat a constituit stimulentul meu de bază care mi-a permis să continui.

Bineînţeles că au fost lucruri care m-au marcat în mod particular, cum ar fi prima mea muzică de film.

Au fost mari succese populare cum ar fi muzica filmului „La BOUM” pentru că a fost o explozie de succes în 25 de ţări şi s-au vândut mai mult de 27 de milioane de discuri.

Nu e vorba numai de factorul comercial, ci de faptul că ştiu că muzica mea place unui public vast.

Revenirea mea în Bucureşti, în România m-a impresionat. Amintirile cu familia şi ţara care mi-au fost mereu prezente în suflet de când am plecat.

Ceva foarte impresionant a fost pentru mine şi acum 2 ani când am fost chemat de dl Putin şi am ţinut un concert la Kremlin, în sala de 6000 de locuri, cu un succes enorm. Am văzut că publicul rus cunoştea muzica mea la fel de bine ca publicul francez.

Într-un mod curios, se cunoaşte muzica mea în Rusia mult mai mult decât în România. Probabil filmele au fost mai mult difuzate la ei.

 Rep.: Dle Vladimir Cosma, în încheierea interviului nostru, câteva gânduri pentru tinerii ascultători.

Vladimir Cosma:  Le doresc să asculte „Radio Clasic în culori” şi să se bucure de muzica pe care le-o difuzaţi şi care este arta cea mai pură şi mai interesantă, care ne înalță, ne urcă sufletul spre cer şi să rămână cu această sinceritate şi puritate de suflet pe care poporul român le-a avut totdeauna şi pe care le-am simţit chiar venind acolo.

Am fost emoţionat să văd că există încă această specificitate pe care nu o prea mai găseşti în occident, unde totul e cam stricat de bani, de profit.

Să-şi deschidă urechile şi să asculte muzică.

 Rep.: Din partea noastră, încă o dată, un cald „La mulţi ani”.

Vladimir Cosma:  Mulţumesc încă odată şi, sper, pe curând !

 

 

 

Anunțuri publicitare