Interviul săptămânii cu dr. Stephan Poen

Stephan-Poen

Vineri, 8 decembrie, de la ora 12:00, Radio Clasic vă propune o întâlnire cu doctorul Stephan Poen medic foniatru, doctor în Medicina și Muzicologie la Roma. Emisiunea este realizată de Irina Hasnaș.

Dl. Stephan Poen s-a stabilit la Roma după ce a plecat din România aproape imediat după terminarea facultății. De-a lungul timpului i-au fost pacienți mari artiști, în primul rând de operă, dar nu numai, de ale căror voci s-a îngrijit.

Legăturile doctorului Poen cu lumea operei sunt foarte personale, fiind soțul regretatei mezzosoprane Elena Cernei.

În emisiunea de astăzi, Irina Hasnaș ne propune o călătorie prin lumea muzicii de operă și vom avea șansa să ascultăm și să revedem câteva din imprimările mezzosoprane Elena Cernei.